Pentru a alunga ideea de dambla

Publicat în Dilema Veche nr. 244 din 16 Oct 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

- din "Exerciţiile de oarecare posteritate" - România literară a aniversat 40 de ani de la apariţie Dacă rămînem la cea mai puţin trufaşă, dar şi cea mai corectă definiţie a scriitorului - aceea "a omului străbătut de fraze" - atunci ar trebui să admitem că azi ne strîngem, cu o plăcere care sfidează benefic fireasca modestie, în jurul cîtorva propoziţiuni concise şi grele pe această vreme a vorbelor mari şi goale care numai chef de sărbătoriri literare nu au. Totuşi, după ochiul meu, dispus azi la duioşia drăcească a finalului din Educaţia sentimentală, nu sîntem mulţi - şi cu atît mai bine! - cei care avem suflul şi sufletul pentru a consacra cele trei decenii de existenţă* ale României literare într-o sărbătoare a literelor. (Ce termen propriu pentru cei care ne-am petrecut ani şi ani, amiaza zilei de miercuri, aşteptînd lîngă "fetele de la corectură" modificările de la secţie şi cenzură, după tratativele lui Roger Cîmpeanu cu ceea ce numeam "neantul şi nen’tu".) Din cele cîteva fraze care mă străbat reţin următoarele: Timp de 23 de ani am făcut parte din corpul de literă (şi de balet, da, un fel de "chorus line") al colaboratorilor permanenţi. Nicolae Breban mi-a propus în 1970 să ţin o rubrică săptămînală a filmelor de la televiziune şi acest "Telecinema" a apărut fără întreruperi pînă în 1993, cînd m-am luat cu prea multe dileme irezolvabile, ca pînă atunci, prin cinema. Propoziţia asta: "Am ţinut 23 de ani Telecinema-ul la România literară" e din cele cîteva, puţine, care îmi fac bine atunci cînd caut să calc numai pe bordura trotuarului, pentru a-mi verifica echilibrul, alungînd tenace, pas cu pas, ideea de dambla care ne încearcă în clipe privilegiate ale vieţii în România. Am strîns - "tăiat", montat, mixat - în două volume tot ce a fost durabil în tabletele acelea, ca unul care nu văd vreo jignire dacă cineva îmi spune că-s mai bun ziarist decît nuvelist sau invers; am foarte puţine de schimbat sau de şters - nici n-aş face-o... - din acele două volume cu care m-aş prezenta liniştit la orice comisie de revizuire literară (pe lumea asta, nu pe cealaltă, acolo e o altă poveste) condusă de orice magistrat al criticii literare de azi, gata să judece pornind de la "prezumţia de vinovăţie pentru deţinerea de rubrică permanentă la Breban şi Ivaşcu", alături de Geo Bogza, Nicolae Manolescu, Zigu Ornea, Ana Blandiana, Romulus Rusan, machetată lîngă cronicile lui Lucian Raicu, Valeriu Cristea, Dana Dumitriu, Mircea Iorgulescu, Gabriel Dimisianu, acel corp de critici care făceau ca joia să însemne pentru mulţi români inteligenţi întrebarea: "ce e azi în România literară...?". Şi fiindcă "tot sîntem în picioare cu un pahar în mînă" (citat Mazilu) e cazul ca tuturor celor mulţi şi nu chiar mărunţi, congestionaţi azi la auzul unei asemenea situaţii - să scrii bine, cu poftă, cu iluzie, cu subversivitate, sub tiranie - să le urez sănătate, tot atîta cît le-a asigurat atunci România literară pentru a rezista mental pentru ca azi, tot ei, să aibă energia maniheistă prin care pun sub semnul dispreţului amarnica rezistenţă prin cultură. În fond, dacă n-am fost la Austerlitz, Waterloo şi Borodino, încă putem citi neşantajaţi Educaţia sentimentală pînă la paragraful final: "Şi, dezaprobîndu-şi tinereţea, îşi spuneau la fiecare frază: ŤÎţi aduci aminte?»". Se iscă o poveste care n-a putut fi uitată nici după trei ani (sau 30 - n.m.). Ei şi-o povestiră cu amănunte, fiecare completînd amintirile celuilalt şi, după ce sfîrşiră, Frederic zise: Asta-i tot ce-am avut mai bun! Da, poate! Asta-i tot ce-am avut mai bun! - zise Deslauriers." * Acest articol a apărut la 15 octombrie 1998, cu titlul de mai sus. Convins că pericolul damblalei nu e deloc perimat şi la fel de încredinţat că România literară continuă săptămînal să ne păzească de acest prost lucru (cf. definiţiei nemuritoare date de Caragiale oricărei nenorociri), am găsit că şi la a 40-a aniversare a revistei textul rămîne valabil, sperînd că nu voi avea nimic de modificat nici la a 50-a.

Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Gîndeşte altfel
Think Outside The Box (think.hotnews.ro) este „o iniţiativă HotNews.ro, cu sprijinul Tuşnad“ şi are două tendinţe principale: o tendinţă urbană şi o alta „verde“. De fapt, e un site de opinii, reportaje, interviuri şi comentarii inteligente care şi-a format într-un timp relativ scurt proprii săi cititori, alţii decît cei care îşi dau cu părerea pe HotNews.
Odă  jpeg
Odă
E vremea, e ora, e clipa pentru a ridica în slăvi – după un atît de cumplit cult al personalităţii – micile cuvinte, cele care în viaţa lor n-au fost scrise cu majuscule, niciodată încoronate cu literă mare în cap, cu atîtea substantive megalomane, totdeauna furnicînd în frazele oricît de lungi sau oricît de scurte, dar fără de care nici o frază (proustiană sau rebrenistă) nu ar trăi, cuvinţelele acelea mărunţele numite conjuncţii, adverbe sau şi una şi alta, de o energie incomensurabilă în cons
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul? În Anglia, cu Laurenţiu Blaga (II)
Localitatea de obîrşie a Marelui Will este aşezată în mijlocul Angliei. Coborîm în staţia de tren, un fel de haltă, dar cu rezonanţe istorice. Din gară pînă la Shakespeare Center faci cam cinci minute de mers pe jos. Toate drumurile duc la… Shakespeare.
Odă  jpeg
Un moment graţios
Conform titlului excelent, pe măsura poeziilor din ultimul volum al Angelei Marinescu, o prietenă care încă mă întreabă: „cum ai putut fi de stînga?“, marxismul este pentru mine o „problemă personală“, gravă, de neocolit, dintr-acelea de la tinereţe pînă la bătrîneţe; sînt incapabil să trăncănesc pe seama ei, cu atît mai puţin să-mi bat joc de ea (ironic, da…).
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Turul lumii prin delicii culinare cu Laura Albulescu
Oho, o gramadă de întîmplări tîmpe am avut. O să fac totuşi un top 3.
Opiumul şi terorismul jpeg
Opiumul şi terorismul
Ultimul număr al revistei Time titrează pe copertă un articol despre războiul drogurilor asociat cu operaţiunile teoriste din Afganistan.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul. În Anglia, cu Laurenţiu Blaga (I)
Bilet de avion Cluj-Londra via Budapesta, dus-întors, compania Malev, luat cu trei luni înainte, preţ 81 de euro, din care 73 de euro taxele de aeroport. Superofertă.
Odă  jpeg
Încă o decepţie la zi
Trebuia s-o ştiu şi pe asta. Trebuia să fiu pregătit. Mereu sînt luat prin surprindere de ideile bătrîne cît lumea.
Unde dispar fetiţele? jpeg
Unde dispar fetiţele?
Numărul din 6-12 martie al revistei The Economist aduce în discuţie un fapt pe cît de şocant şi de grav pe atît de real – dispariţia a peste 100 de milioane de fetiţe în ultimii ani – şi încearcă posibile explicaţii ale numărului îngrijorător de mic de fete care se nasc în fiecare an.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cu Dana Drăgoiu prin delicatese culinare
Grecia – ciorba de fasole şi chifteaua plină cu brînză telemea de la Delphi; caracatiţa la grătar de peste tot; moschari stifado, adică viţel cu ceapă mică, întreagă, cu un sos făcut cu roşii, scorţişoară, oţet; kokoretzi – un fel de drob, dar fără prapor, sub formă de frigare, cu lămîie şi ulei de măsline, şi ciorba de miel de Paşte în Mikonos; şi peştele, orice peşte – că oricum nu mă pricep –, oriunde în Grecia, în special pe malul mării; cel mai bun souvlaki din lume în sudul Peloponesului,
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Lucruri mici cu bucurii mari care-ţi înveselesc inima
Să mă-ntîlnesc în cotul uliţei cu toate sfătosbabele de la bunica din sat, să le privesc ducîndu-şi mîinile la gură cu mirare „tiii, da’ ce mare te-ai făcut!“, apoi să caut în şorţurile, strînse boţ, miresme de poale-n brîu, vărzări calde, cozonac domnesc şi pîine crescută pe vatră.
Hendrix & Page  jpeg
Hendrix & Page
N-am mai scris de mult aici despre revista mea favorită de muzică, Uncut Magazine, aşa că vă aduc numărul pe februarie care îl are pe copertă pe Jimi Hendrix, de la moartea căruia se vor face anul acesta patruzeci de ani şi căruia revista îi dedică dosarul principal plin de mărturii inedite, precum cea a toboşarului Juma Sultan, care a cîntat cu el: „Nu era politic, dar muzica lui reflecta politicile şi cultura acelei epoci.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul? La Veneţia, cu Mocioi
Pe la începutul anului 2009 ne-am gîndit că ar fi o experienţă interesantă să mergem în excursie la Veneţia, la carnaval, într-un week-end prelungit. Nu ştim de ce, aşa ni s-a pus nouă pata.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
„Lucruri mici cu bucurii mari care-ţi înveselesc inima“
Sînt binişor binedispus şi îmi prezint scuzele cuvenite; dau astfel ascultare unui bun prieten care aşa m-a sfătuit, apăsat: „trăim o vreme atît de rea încît, dacă te simţi o clipă cît de cît bine, trebuie să ceri pardon“. E cazul meu.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Trădători, deviaţionişti şi alte lepre
Am mai scris aici despre Comunistul, publicaţia săptămînală a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Revin pentru că percep probleme în paradis. Din primele pagini, nu s-ar fi zis. Cultul personalităţii lui Vladimir Voronin era acelaşi, apoi cele cîteva pagini obişnuite de atacuri la adresa adversarilor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul - cu Corina Moldovan, la schi
Am început să schiez mai mult împinsă de la spate şi la propriu, şi la figurat. Tatăl meu, braşovean fiind, simţea în fiecare an chemarea muntelui şi ca atare mă căra după el pe diverse pîrtii, mai grele sau mai uşoare, că era un simplu derdeluş, ca Bradul, sau o faţadă de zăpadă şi gheaţă, pîrtia Kanzel. Am început, recunosc, cu schiuri cu legături.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
La Paştele Cailor, cu Cornel Popescu
Primul taxi l-am luat dimineaţă, la ora 5,30, pentru a ajunge la Gara de Nord. Ne-am bucurat astfel că vom reuşi să ajungem la timp pentru a prinde trenul, dar ne-am mai „bucurat“ şi de muzica house pe care tînărul taximetrist o asculta înainte de ivirea zorilor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Eugenia! Eugenia!
…Mai întîi, iubito, puţintică teorie. Nu doar trecutul, dar, imperceptibil, prezentul secretă deja nostalgia. Am prins vremea cînd toată lumea ştia, monden şi papagaliceşte, că „nici nostalgia nu mai e ce-a fost“.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Un aspect al sărăciei
Se constată, în cadrul mizeriei generale şi inflaţiei pamfletare, o sărăcire a injuriei prin care omul îşi dezvăluie, ceas de ceas, dispreţul faţă de om. Să luăm, ca în geometrie, o dreaptă, două drepte, trei stîngi, fie şi un pumn în cap.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
De ce n-au oamenii blană?
Aceasta e întrebarea articolului principal, „The Naked Truth“, din revista Scientific American, numărul din februarie. Interogaţia, aparent jucăuşă, este una dintre preocupările constante ale oamenilor de ştiinţă în ultimele decenii.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Criza euro văzută din ţara $
În peisajul presei autohtone, suplimentul The New York Times distribuit săptămînal, în fiecare vineri, împreună cu România liberă, are efectul unei întîlniri de gradul III: tonul e dubios de neutru, subiectele sînt periculos de pertinente, iar înfăţişarea publicaţiei e devastator de atractivă. E, practic, un ziar din altă lume, aterizat, nu se ştie cum, nu se ştie de ce, în România.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul? La Băgău, cu Florin Toma
Cîndva, prin toamnă, m-am culcuşit cu neştire de altceva la subţioara Ardealului, dată cu deodorant de lemn crud, de bălegar, de boabă de strugure strivită în teasc şi amirosind a pîine coaptă în frunză de varză pe vatra din curte.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
O intensă dezbatere sufletească
Oricît de mare a fost gerul de 24 ianuarie, de Unirea Principatelor (noi, pe vremuri, de 24 ianuarie ziceam că e şi luna unirii Principalelor, adică pe 7 era ziua ei, iar pe 26, ziua lui) mie, dacă-mi fluturai şi un tramvai sau un bancomat sau o sarailie, nu mi-a ieşit din minte, căci ea nu îngheţase complet, această sintagmă, sau paradigmă, sau parapantă: „liderul de suflet al românilor“.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Uichendist pe Kalinderu, Buşteni
Sîmbătă, ora 8,30, drum ca-n palmă, frig. Parcă stă să vină vîjul. Uite ninsoare blîndă şi mută. Aşa stînd vremurile în Sinaia, iau copilul şi-l duc pe Kalinderu, în Buşteni.

Parteneri

625006971 122185820336546040 2264331146726514855 n jpg
Toate detaliile despre troleibuzele chinezești introduse luni pe trei linii din București. Ce ar trebui să știe călătorii înainte de a le utiliza
Începând de luni, Societatea de Transport București introduce în circulație pe liniile 86, 93 și 97 cele 22 de troleibuze Yutong U12, produse în China și achiziționate de Primăria Capitalei datorită unei finanțări acordate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
masina electrica
Ce contează cu adevărat pentru români când cumpără o mașină electrică
Alegerea unei mașini rămâne puternic influențată de prioritățile personale ale consumatorilor, potrivit unui studiu de specialitate realizat pe aproximativ 28.500 de participanți din 27 de țări, care oferă o imagine clară asupra tendințelor globale.
Vladimir Putin și Donald Trump în Alaska FOTO Profimedia
O nouă „mini-Ialta”: pariul riscant al lui Trump în Europa de Est
În februarie 1945, pe măsură ce Aliații se apropiau de victoria în Europa, liderii Franklin D. Roosevelt, Winston Churchill și Joseph Stalin s-au întâlnit la Conferința de la Ialta pentru a decide viitorul continentului.
GettyImages 1942053089 jpeg
Golgota satului românesc: între analfabetism forțat, răscoale sângeroase și amarul alcoolului
Țărănimea a reprezentat, până la mijlocul secolului XX, aproximativ 80% din populația României. Cu toate acestea, a fost cea mai batjocorită categorie socială, fiind lăsată să trăiască în sărăcie, mizerie și analfabetism. Statul român nu a fost capabil să gestioneze această situație.
israel armata
Războaiele pentru care Israelul se pregătește deja nu seamănă deloc cu cele de astăzi
În contextul unor alianțe în schimbare și al transformărilor tehnologice rapide care redefinesc modul în care se poartă conflictele, Israel își recalibrează deja strategiile pentru războaiele viitorului — conflicte care, potrivit analiștilor, vor arăta foarte diferit față de cele actuale.
Buffalo Sauce Recipe A AAM Buffalo Sauce Recipe12234 Features 1 768x1152 jpg
Trei sosuri demențiale, dar puțin cunoscute în România. Pot fi gătite ușor acasă și transformă mâncărurile într-un festival gustativ
Sosurile fac de multe ori diferența între un preparat culinar fad și unul atractiv din punct de vedere gustativ. Mai ales pentru copii. Cu toate acestea știm că multe sosuri din comerț sunt nesănătoase. Există, însă câteva rețete de sosuri tradiționale, consacrate, ușor de făcut acasă.
baza stanga 1 jpg
Madonna surprinde din nou. A apărut în ipostază de mireasă îndrăzneață, în lenjerie intimă
Madonna (67 de ani) a revenit la era „Like a Virgin” într-o nouă campanie publicitară pentru celebra casă de modă Dolce & Gabbana, purtând lenjerie intimă destinată mireselor.
GettyImages 2261120585 jpg
Melania Trump, între lux, tehnologie și conflicte. Cine este cu adevărat Prima Doamnă a Statelor Unite?
Cine este Melania Trump? Află povestea Primei Doamne a SUA: de la modeling la Casa Albă, controverse, evenimente, familie.
scadere greutate miscare   foto pixabay (2) jpg
Injecțiile pentru slăbit: mituri, riscuri și adevărul despre cine NU ar trebui să le folosească
Injecțiile care ajută la scăderea în greutate, foarte căutate și folosite astăzi, sunt medicamente și au și contraindicații clare pentru anumite categorii de pacienți.