Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe. Sentimentalii
Se termină: ca-n toate contemporaneităţile. Cu tehnica ciomagului: "Există astăzi o coincidenţă care mi se pare instructivă: arta comună se face din ce în ce mai sentimentală pînă într-atît că nici farsa, nici ope-reta nu mai sînt suferite fără condimente duioase; persiflajul curat şi vesel al comediilor lui Labiche sau din libretele lui Offenbach pare cu desăvîrşire neacceptabil; iar, de partea ei, politica se concentrează tot mai esenţial în tehnica ciomagului. ŤSensibleria» veacului 18 s-a înecat, printr-un faliment grozav şi ruşinos, în teroarea revoluţiei celei mari. Cine ştie ce sfîrşit va avea sentimentalismul colportat astăzi de comis-voiajorii propriu-zişi care populează teatrele şi bioscoapele, ajutaţi de cei literari care, în toată Europa, fabrică sau propagă literatură de bune intenţii în stil sirupos şi tehnică de tortă cu figuri..." Povestea: avem un eseu despre felul succesului de a se comporta. Lacrima, labişul, ciomagul, opereta. Şmecheria: normal că povesteşte despre trecut ca să ajungă în prezent şi iar normal că dă exemple de o anumită factură, nu amestecă tipul de operă, dar ceea ce zarifopoleşte sînt clarul de fistic şi ironia de marghiloman. SMS, bloguri, MMS: "lacrimile, balele melancoliei", "În corespondenţa lui Voltaire cu Frederic cel Mare vine deseori vorba de lacrimi. Pentru poezii, pentru tragedii mai ales, cîteodată şi faţă de întîmplări triste netrecute prin poezie, bărbaţii aceştia se întrec în plîns, şi, desigur, nu fără mîndră mulţumire, îşi anunţă unul altuia frecvenţa şi bogăţia lacrimilor. Aşa era şi pe atunci: Ťverser des larmes» era o eleganţă obligatorie. Dinadins am pomenit, ca exemplu, pe aceştia doi, - oameni deosebit de isteţi şi practici, care treceau cu voinţa lor peste orice, ca să se vază în trăsături cît mai groase puterea ciudată a unei mode psihologice. Cînd regele cel atît de sensibil a dat răvaş de drum filozofului, el spunea intimilor: l-am stors ca pe o lămîie, nu mai aveam ce scoate din el." Util, practic, de criză: şcoală de ascultat plînsul fetelor de Bamboo şi al bărbaţilor din bănci. "Lăsînd la o parte formele materiale ale sentimentalismului, lacrimi, suspine, intonaţii şi mutre înduioşate, definim fondul lucrului astfel: sentimentală e acea dispoziţie de suflet care porneşte de la gîndul că lumea este făcută cu totul dinadins pentru noi, şi există numai pentru ca să irite sensibilitatea noastră. Este banal că aproape fără încetare toţi ne ostenim să potrivim cît mai bine realitatea cu simţirea noastră, şi că, în stare normală, nici o clipă nu ne părăseşte convingerea că putem să o potrivim întrucîtva. Aceasta face ca în mulţimea mare a oamenilor, cu rezistenţa intelectuală slabă, uşor se naşte credinţa că realitatea este din capul locului alcătuită cu totul de dragul nostru. În înţelesul acesta sentimentalismul este puerilitatea esenţială a masei umane, şi aceasta se arată în gustul literar, în visurile şi impulsiunile politice ale mulţimilor. De cîte ori realitatea dezminte prostia sentimentală, omul simplu se supără fără măsură, de cîte ori pare să o confirme, omul se bucură şi se topeşte întrun optimism duios." Mişto: "Moda lacrimilor a trecut de mult. Într-o nemereală de geniu, Caragiale a numit lacrimile: balele melancoliei. Vorbele aceste strălucite rezumă o stare de suflet a unei epoci întregi: nouă ni-e scîrbă să ne dăm pe faţă sensibilitatea - şi tocmai celor mai autentic sensibili dintre noi ni-e scîrbă. O pudoare nouă s-a născut în omul civilizat, pudoarea sentimentului. Desigur, această achiziţie este rezervată unei minorităţi. Încolo, dacă lacrimile fizice sînt aproape total demodate, lacrimoşenia ca intenţie şi manieră, ca esenţă de stil, este marfa tuturor răspîntiilor."
