Paşi mici, dar rafinaţi
Cum nu sînt o împătimită a "licorii chihlimbarii" - beau rar whisky, numai cu prietenii şi "dres" cu multă gheaţă, din motive de foarte slabă rezistenţă la băuturile cu un grad mare de "rafinament" - cunoştinţele mele în materie, recunosc, lasă de dorit. Aşadar, cînd am văzut suplimentul din ultimul număr al revistei Descoperă, intitulat "Povestea whisky-ului", l-am considerat o ocazie bună să mă mai... "cizelez". Şi credeţi-mă, informaţiile interesante, bine structurate şi documentate l-ar scoate din "umbră" şi pe cel mai necunoscător dintre necunoscători. Pasul 1: denumirea "whisky" provine dintr-o expresie din dialectul gaelic scoţian, uisge-beatha, traducere a termenului latinesc aqua vitae - apa vieţii - şi se aplică unei categorii de băuturi care au în comun faptul că sînt produse din cereale, prin distilare. Pasul 2: băuturile distilate cuprind două mari categorii: cele care se beau aşa cum ies din recipientele de fabricaţie - sub numele generic, vodcă - şi cele învechite îndelung în butoaie de stejar - whisky - "pentru a căpăta minunatele nuanţe chihlimbarii şi îmbătătoarele arome" care fac gloria acestei băuturi. În funcţie de materia primă utilizată, dar şi de diferenţele de fabricaţie responsabile în cea mai mare parte de deosebirile de gust, există nenumărate tipuri de whisky. Deşi se crede că "ţinutul whisky-ului" este prin excelenţă Scoţia, băuturi cu acest nume sînt produse în multe regiuni ale lumii - în Irlanda, de exemplu, băutura se numeşte whiskey, nu whisky şi are o tradiţie proprie. În SUA, cele mai cunoscute tipuri sînt Bourbon, Rye (produs dintr-un amestec de cereale ce conţine cel puţin 51% secară) şi Corn (minim 80% porumb). "Japonia - explică Mihaela Stănescu într-un articol intitulat ŤFabrica de apă vie» - a intrat şi ea de cîteva decenii în afacere, preluînd metode scoţiene, şi a făcut-o atît de bine încît, la cîteva degustări Ťoarbe», whisky-urile japoneze au obţinut scoruri la fel de mari ca şi cele scoţiene." În mare însă, aflu din acelaşi articol, există două tipuri de whisky. Primul este făcut numai din malţ de orz şi distilat în recipiente tradiţionale din aramă - malt whisky. Cel de-al doilea - grain whisky - este fabricat şi din alte cereale, orzului adăugîndu-i-se grîul, porumbul sau secara, iar extractul din aceste cereale este distilat, de regulă, într-un alt tip de dispozitiv. "Cele care circulă în mod obişnuit pe piaţă sînt blended whisky-urile, amestecuri complexe, artistic construite, de malt şi grain whisky. În mică proporţie şi considerate oarecum elitiste, sînt aşa-numitele single-malt, whisky-uri provenite de la o singură distilerie. Şi mai rare încă, au început să circule abia de curînd şi anumite single-grain-uri, un grain whisky produs de o singură distilerie, neamestecat cu altceva." Pasul 3: picanterii. Într-un articol intitulat "De la gripă la Războiul Rece", Daniel Nicolescu propune o cu totul altă abordare a subiectului, dincolo de procedee de fabricaţie, distilerii, materii prime etc. - o istorie culturală a consumului de whisky, pentru că "nu puţini sînt cei care au tratat problema divinei băuturi cu umor, cu lejeritate hîtră sau ricanînd scrîşnit. Aceştia, dar şi fidelii cu sorb religios, dependenţii rafinaţi, băutorii de tejghea sau degustătorii de ocazie au distilat whisky-ul a patra oară, mutîndu-l nu doar în anecdota folclorică, ci şi în muzică, literatură sau film". Iată un scurt exemplu dintr-un grupaj pe care vi-l recomand dacă aveţi chef de un pic de bună dispoziţie "rafinată": cum tratează scoţianul o gripă? Simplu, cu o sticlă de whisky, un pahar şi o pălărie. Se întinde frumuşel în pat, îşi aşază pălăria pe picioare şi începe să se "cinstească" pahar după pahar. În momentul în care începe să vadă două pălării înseamnă că a început să se vindece! (R. T.)
