Originea spaghetelor
"Mîncarea, ca şi limbajul vorbit, este un important instrument de comunicare, care transmite simboluri şi semnificaţii de diverse naturi (economice, sociale, politice, religioase, etnice, estetice...) şi reprezintă valorile şi tradiţiile în care fiecare societate se recunoaşte." Vă place cum începe? V-aţi gîndit, cînd mîncaţi o sarma sau un Big Mac, la simbolurile şi semnificaţiile care vă sînt comunicate în timp ce îngurgitaţi? Dacă nu, rău aţi făcut. Citatul de mai sus este dintr-un editorial apărut în Specchio+ (supliment al cotidianului italian La Stampa) sub semnătura lui Massimo Montanari, profesor de istorie medievală şi de istoria alimentaţiei la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bologna. (Oare la vreo universitate românească se predă aşa ceva? Scuzaţi întrebarea.) "Sistemul alimentar", mai spune profesorul Montanari, "constituie un extraordinar vehicul de identitate şi de schimb: pe de o parte exprimă identitatea unei culturi, pe de altă parte, este instrumentul nemijlocit pentru a intra în contact cu alte culturi. În bucătărie, diversele culturi se deschid către tot felul de invenţii, încrucişări şi contaminări". Identitatea gastronomică "europeană" s-a format, de pildă, în Evul Mediu, prin "sinteza" dintre civilizaţia agricolă romană (a pîinii, vinului şi uleiului) şi civilizaţia silvică şi pastorală a populaţiilor germanice (a cărnii, laptelui şi unturii). Creştinismul a avut şi el un rol: "pe de o parte, pentru că a introdus în calendarul bisericesc alternanţa regulată între mîncăruri Ťgrase» şi Ťslabe» (cu sau fără carne, adică), pe de altă parte, pentru că a conferit puternică valoare identitară pîinii şi vinului (alimente sacre), dar şi, indirect, cărnii, în special celei de porc - spre deosebire de Islam, care o excludea, aşa cum excludea şi vinul. ş...ţ Pîinea, vinul şi porcul au devenit simbolurile alimentare ale Europei creştine". Dar a nu se cădea, vă rog, în invocarea vreunui "specific" (şi a nu se folosi cuvîntul): civilizaţia pîinii s-a născut în Africa de Nord, nu în Europa. Tocmai aici e problema, crede Massimo Montanari: cînd se vorbeşte despre mîncare, "tema identităţii este adesea utilizată în mod reacţionar, pentru apărarea propriei ogrăzi şi a trînti uşa în nas celorlalţi". Ceea ce, astăzi, are nu doar implicaţii culturale, dar şi politice. "Identităţile şi tradiţiile se inventează, se construiesc. Iar originile - rădăcinile - nu explică nimic prin sine: sînt condiţii necesare, dar nu suficiente pentru a explica fenomenele. ş...ţ Identitatea înseamnă valorile şi modelele care ne caracterizează aici şi acum. Rădăcinile sînt locurile şi elementele din care s-a născut identitatea noastră, dar acestea nu ne aparţin neapărat." Pentru a ilustra această idee, profesorul Montanari se opreşte la un exemplu considerat "tipic italian": spaghetele cu sos de roşii. Spaghetele vin din Orientul Mijlociu arab, de unde au ajuns în Sicilia, în Evul Mediu, pastele uscate de formă alungită, iar roşiile au venit, în epoca modernă, din America. "Rădăcinile acestui fel de mîncare sînt, deci, asiatice şi americane. Dar nu e nici o îndoială că spaghetele cu sos de roşii reprezintă identitatea italiană, pentru că rădăcinile (originile) nu sînt totuna cu identitatea. Dacă putem spune astfel, rădăcinile îl exprimă pe Ťcelălalt din noi»." (M. V.)
