O vastă pilulă
La 60 şi ceva de ani - să mai terminăm cu mistica anilor rotunzi! - de cînd generalul De Gaulle a văzut scris pe un parbriz prăfuit al unei maşini militare: MOARTE PROŞTILOR! şi s-a dat cu doi paşi înapoi, exclamînd: "Vast program!", un ziar din Bucureşti, de mare tiraj, publică, undeva pe ultima pagină, prizărită între doi români morţi pe o şosea bulgărească şi un disc-jockey brazilian jefuit în plină emisie, următoarea ştire (pe care, într-un ziar de-al meu, aş fi pus-o pe aântîia, cu litere cît ale "nunţii secolului"): PRIMA PILULĂ ANTIPROSTIE "Un cercetător din Germania a testat o Ťpilulă antiprostie», cu rezultate încurajatoare la şoarecii de laborator şi la musculiţele drosofile. Hans-Hilger Ropers, director al Institutului Max Planck pentru genetică moleculară, a testat o pilulă care contracarează hiperactivitatea în anumite celule din creier, determinînd astfel stabilizarea memoriei pe termen scurt şi îmbunătăţirea concentrării". Profund profan, ţinîndu-mi bine în frîu humorul de care nu pot scăpa, precum Chaplin de cîinele care se ţine după el, legat cu o sfoară de pantalonii lui, primul meu şoc - din care mi-am revenit treptat - s-a produs la vestea că prostia se poate trata chimic, farmaceutic, şi deci că ar avea leac. Din a VI-a de liceu, nu m-a părăsit diagnosticul profului de matematică în cazul oricărei loaze: "tinere, dumneata suferi de o boală incurabilă: prostia". Conştient de crescînda mea ignoranţă în ale geneticii moleculare, am luat totuşi la analiză ştirea de mai sus şi am înţeles, cu cîtă minte am şi cu imaginaţia aferentă, că prostia are celulele ei, undeva, pe creier, că ţine şi ea, precum inteligenţa, de memorie şi de puterea noastră de concentrare, adică, vorba aceea, nici ea nu e de capul ei. Un uşor fior nu neg că m-a străbătut: prostia intră şi ea într-o logică medicală, chimică...? Poate fi eradicată rezonabil? Intimidat permanent şi pozitiv de tot ce e logic şi raţional - mai ales în această perioadă cînd raportul dintre bine şi rău s-a modificat, în sensul că nu răul, ci binele a devenit inimaginabil - m-am dus cu gîndul, prosteşte sau nu, mai departe pe firul ştirii, chiar la prima ei frază: pilula ar fi dat "rezultate încurajatoare (sublinierea mea pe hîrtie şi repetarea cuvîntului de zeci de ori în cap) la şoarecii de laborator şi musculiţele drosofile". Ştiu de mult că şoarecii de laborator şi musculiţele au contribuit la binele omului, cît Prometeu, Faust şi alte trestii gînditoare la nevrozele lui, dar chiar aşa, să fi devenit cobai pentru lecuirea prostiei omeneşti?! Din adîncul fondului meu de neştiinţă, a emanat o expresie dintr-un scheci la Estradă, cînd inegalabilul Puiu Călinescu îi spunea partenerei sale: "Eşti proastă ca o muscă văduvă!". Această frază m-a încurajat să mă precipit - cu toate riscurile - într-o idee indiscutabil optimistă: de ce nu ar trece dl Ropers, după şoareci şi musculiţe, la experimentarea pilulei antiprostie, aici, la noi, în Parlament, în talk-show-uri şi alte medii excepţional de fertile pentru testarea produsului farmaceutic? Dacă se încearcă "o contracarare a hiperactivităţii unor celule din creier", i se poate livra imediat specimenul unui preşedinte de partid care ameninţă că aduce "2000 de oameni, gata să-i arunce pe fereastră pe toţi aceşti derbedei care studiază dosarele..." În acelaşi sens, se poate pune la dispoziţia cercetătorilor, nu o musculiţă, ci (cu geniul humorului nostru involuntar) chiar o muscă hiperactivă în stupiditatea explicaţiilor ei la o întrebare normală: de ce a tăcut, timp de 16 ani, în privinţa colaborării cu Securitatea? Răspunsul ei: "nu mi s-a părut important" e caz de prostie calificată şi cere pilulă. De altfel, în legătură cu "îmbunătăţirea concentrării", cred că avem zeci de bolnavi incapabili să se concentreze pentru a ajunge la acest adevăr: tăcerea lor după â89 e mult mai gravă decît activitatea lor de turnători mai mult sau mai puţin oneşti. Cît priveşte eficacitatea pilulei pentru "stabilizarea memoriei pe termen scurt" - cît de scurt nu ni se precizează, dar 16 ani constituie un termen istoriceşte scurt -, nu-i pot ascunde dlui Ropers că în România va întîmpina dificultăţi. Stabilizarea memoriei nu pasionează între Tisa şi Marea Neagră. Dar cea mai complicată problemă va fi aceea (nu ştiu cum s-ar zice în germana cuvintelor-vagon) a prostului convins că e deştept. E o maladie naţională. Vasta pilulă va ţine seamă de ea? Într-un ultim zvîcnet optimist, văd totuşi ziua aceea cînd omul va avea la îndemînă un aparat cu care îşi va măsura prostia, aşa cum îşi controlează glicemia.
