O scenă de dragoste cum n-am mai citit

În Animal pe moarte , romanul lui Philip Roth (Editura Polirom, 2006, în traducerea Irinei Petraş), la p. 172, povestitorul, profesor de literatură la o universitate americană, stă la căpătîiul colegului său George, aflat în agonie după un violent atac cerebral. În jurul muribundului sînt soţia Kate, fiica Betty, fiul Tom: "Cînd Betty s-a apropiat, a prins-o şi a tras-o cu braţul pe după umeri spre el, aşa încît a putut-o săruta pe gură. ŤDa, tată», a spus ea, Ťda, eşti cel mai bun tată, cel mai bun.» Era uimitoare toată acea forţă ivită în el după atîtea zile de zacere în nemişcare şi vlăguire, în care atîrnase cumva acolo şi îşi dădea ultima suflare, forţa considerabilă cu care o trăgea pe Betty spre el şi încerca să-i vorbească. Poate n-ar trebui să-l lase să moară, m-am gîndit eu. Dacă nu se făcuse tot ce era posibil? Dacă asta voia el să demonstreze? Dacă în loc de bun-rămas, el dorea să le spună ŤNu mă lăsaţi să mor! Faceţi tot ce puteţi să mă salvaţi!»? Apoi George a arătat spre mine. ŤSalut, George», am spus. ŤSalut, prietene. Sînt David, George.» Şi cînd m-am apropiat de el, m-a înhăţat ca şi pe Betty adineauri şi m-a sărutat şi pe mine pe gură. Nu avea nici un miros necrotic, nici o duhoare bolnăvicioasă, nici un fel de putoare - doar respiraţia caldă, fără miros, parfumul pur al fiinţei şi cele două buze uscate. A fost prima dată în viaţă cînd eu şi George ne-am sărutat. Din nou mormăitul: George arătă acum spre Tom. Spre Tom şi apoi spre piciorul lui descoperit de la capătul patului. Cînd Tom, crezînd că vrea să-i tragă cearşaful peste picioare, începu să îndrepte aşternutul, George mîrîi şi mai tare şi arată din nou spre picior. ŤVrea să i le ţii», zise Betty. ŤDar pe unul nici măcar nu-l simte», răspunse Tom. ŤApucă-l de celălalt», zise Betty. ŤÎn regulă, tată, am înţeles. Te-am înţeles.» Şi Tom începu să-i frămînte răbdător piciorul în care nu mai era nici o urmă de simţire. Apoi George arătă spre pragul în care Kate stătea şi ne privea. ŤTe cheamă, mami», zise Betty. M-am dat la o parte şi Kate a venit şi a stat în locul meu, lîngă pat, iar George a prins-o şi, cu mîna lui bună, a tras-o spre el şi a sărutat-o cu aceeaşi forţă cu care ne-a sărutat pe mine şi pe Betty. Kate l-a sărutat şi ea. Apoi s-au sărutat din nou - de data asta un sărut lung, aproape pătimaş. Kate chiar a închis şi ochii. Ea e o nesentimentală cu picioarele pe pămînt şi n-o mai văzusem niciodată pînă atunci făcînd ceva atît de copilăresc. Între timp mîna sănătoasă a lui George i-a alunecat de pe spate pe sub braţul ei drept şi a început să bîjbîie la nasturele de la manşetă al bluzei, încercînd să-l descheie. ŤGeorge», a şoptit moale Kate. Părea amuzată. ŤGeorgie, Georgie...» ŤAjută-l, mami. Vrea să-ţi descheie nasturele.» Zîmbind la instrucţiunile fiicei emoţionate, Kate s-a supus şi şi-a descheiat nasturele, dar George era deja la mîneca cealaltă, trăgînd iar de nasture, aşa încît, cuminte, ea l-a descheiat şi pe celălalt. Şi în tot acest timp el îi căuta flămînd buzele. Kate îi mîngîia faţa suptă, imens de singură şi cavernoasă, îi săruta buzele de fiecare dată cînd şi le oferea, apoi mîna lui s-a îndreptat spre nasturii din faţă ai bluzei şi a început să bîjbîie la ei. Planul lui era limpede: încerca s-o dezbrace. S-o dezbrace pe femeia pe care - ştiam prea bine şi o ştiau şi copiii, desigur - n-o mai atinsese în pat de ani de zile. Pe care abia dacă o mai atingea cumva. ŤLasă-l, mami», zise Betty şi Kate făcu din nou ce spunea fiica ei. Îşi duse mîna în faţă şi-l ajută pe George să-i descheie bluza. În timp ce se sărutau, mîna lui bună se crispa pe pînza sutienului ei mare. Însă totul s-a sfîrşit brusc. Forţa s-a scurs din el dintr-odată şi George n-a mai ajuns la sînii ei grei. N-a murit încă alte douăsprezece ore, însă cînd a căzut din nou pe perne, cu gura căscată, cu ochii închişi, respirînd ca un om ajuns la capătul cursei, am ştiut cu toţii că fuseserăm martorii ultimului act uimitor din viaţa lui George. Mai tîrziu, cînd m-am îndreptat spre uşă, dînd să plec, Kate a ieşit pe poarta din faţă şi m-a condus pînă la maşină. Mi-a luat mîinile într-ale ei şi mi-a mulţumit că am venit. I-am spus: ŤMă bucur că am fost aici să văd toate astea». ŤDa, a fost ceva, nu-i aşa?», a spus Kate. Apoi, cu zîmbetul ei obosit, a adăugat: ŤMă întreb cine o fi crezut că sînt?»." Despre ce se numeşte doct Eros şi Thanatos, despre ceea ce banal am zice că e "o scenă de dragoste" sau "ultimele clipe", nu am citit ceva mai puternic de multă, multă vreme.