O revistă pentru popor cu Leo în ea
E caldă, abia a apărut, numărul 1, volumul 1, ediţia vara 2007 din European Alternatives - o nouă revistă despre Europa. Face parte dintr-o modă ceva mai generală. Europa are o Uniune, îi mai trebuie şi un popor. Iar un popor înseamnă în primul rînd un public. Adică oameni care să vorbească despre aceleaşi teme, să se certe pe chestiuni comune, să se teamă de aceleaşi catastrofe şi, în general, să compună toate acele legături invizibile care fac un popor. Europa nu are aşa ceva. Deocamdată nu are, spun optimiştii care vor o Europă federală. Nici nu va avea, spun euroscepticii. Cei care fac European Alternatives fac parte din prima categorie. Pe deasupra, mai sînt şi britanici, ceea ce face discuţia şi mai interesantă. Dar cum pluteşte în aer ideea că Uniunea Europeană are nevoie de un popor, media se pliază pe nevoie. Tot apar site-uri (multe, că e ieftin), reviste, cărţi de dezbateri europene. Ceea ce este bine. Dacă sînt şi interesante, cu atît mai bine. Prezentam în urmă cu un an revista Europeâs World (www.europesworld.org). Aceea se simte bine, tot scoate teme interesante legate de politică şi de deciziile luate sau care trebuie luate la Bruxelles. Acum apare una la fel de seriosă. European Alternatives este ceva mai diferită. E o combinaţie de cultură şi politică europene, cu accent pe prima. Cum se spune în articolul-manifest, vrea să "promoveze gîndirea şi cultura transnaţionale şi să le pună la dispoziţia unui public cît mai larg". În rest, sînt articole despre scena politică italiană, expoziţii deschise la Londra, realitatea din Ucraina post-portocalie, relaţiile Europei cu China, recenzii la cărţi despre Europa. Şi un articol lung, de fond, al lui Zygmunt Bauman despre ce trebuie să facă Europa pentru planetă. Cam euforic după gustul meu, dar merită citit. Site-ul este www.euroalter.com, cînd am verificat ultima oară, încă îl mai construiau, dar staţi pe aproape. Poate că vă întrebaţi cine e şi ce caută Leo în titlu. E vorba de Alex. Leo Şerban (îl ştiţi de prin Dilema veche). Ei bine, acest prim număr din EA are o secţiune realizată împreună cu Institutul Cultural Român de la Londra. Foarte bună ideea. Să stai la masă cu lumea bună a Europei. ICR face ce trebuie. Iar secţiunea despre România cuprinde fotografii de Iosif Kiraly şi două articole. Unul scris de Mihai Răzvan Ungureanu despre beneficiile pe care le aduce România Uniunii Europene. Al doilea este cel scris de Leo, "a well-known Romanian film critic, writer, academic, translator and visual artist" (să ne trăiască!). Articolul este despre noua cinematografie românească şi explică britanicilor europeni interesaţi ce se întîmplă cu românii ăştia de iau premii. Ca să vă dau un indiciu, acest binecunoscut critic, scriitor ş.a. le zice de la început nişte lucruri de reţinut: că nu există o "şcoală românească de cinematografie", doar nişte facultăţi de film; că nu există "valuri" cinematografice şi că nu există mulţi bani în cinematografia românească, ci puţini şi aceia merg mai ales unde nu trebuie. Am înţeles şi eu de acolo cum e cu noii regizori, legăturile şi influenţele din ei, schimbarea de stil a lui Mungiu. Leo e cel mai bun! ( C. G. )
