O revistă cu stil
Am descoperit igloo în urmă cu cîţiva ani, cînd mi-a căzut întîmplător în mînă. Atunci am reţinut: o prezentare grafică de excepţie, un concept total diferit faţă de tot ce era pe piaţă la vremea aceea, o revistă "specializată" pe un domeniu destul de restrictiv - din punctul meu de vedere - (habitat & arhitectură), dar care era imposibil să nu atragă atenţia şi unui outsider. Am răsfoit-o, însă nu am citit textele. Chiar şi aşa, am tot recomandat-o mult timp după aceea: dacă vreţi să vedeţi ceva cu adevărat profesionist în materie de publicaţii autohtone, încercaţi igloo! M-am bucurat cînd am aflat că aceeaşi echipă de graficieni lucrează şi pentru Re: publik. Acum am primit numărul din aprilie la redacţie şi, fără să fiu pasionată de arhitectură, am reuşit să-l citesc în întregime. S-a întîmplat cam aşa: cunoşti întîmplător la o recepţie un bărbat fermecător cu care schimbi doar două, trei vorbe, însă ţi-l aminteşti ceva vreme, întrebîndu-te ce te-a atras la el şi dacă faptul că băuseşi un cocktail în plus nu a contribuit la fascinaţia ta de moment. După un timp, îl reîntîlneşti, începi să-l cunoşti mai bine şi descoperi că instinctul nu te-a înşelat şi că prima impresie a fost cu adevărat importantă. Nu eşti deloc dezamăgită, însă nu vei începe cu el o relaţie de lungă durată. De ce? În cazul meu, pentru că nu sînt arhitect şi nici designer. Însă pentru cei interesaţi de aceste domenii şi de arta vizuală, în general, pentru cei pasionaţi de modul în care se transformă spaţiul din jurul nostru, le garantez un mariaj fericit. Aşadar: ce-am aflat eu din revista igloo? Că există în lume o sumedenie de reviste de arhitectură şi nu numai, trendy & cool, cu care aceasta poate concura liniştită. Că s-a organizat un concurs de arhitectură pentru reamenajarea Pieţei Amzei, un loc pe care mi l-am dorit în permanenţă "reamenajat". Am citit cîte ceva şi despre proiecte, mi s-au părut interesante, îndrăzneţe, mi-am imaginat cum ar putea să arate Bucureştiul peste 50 de ani, iar dacă municipalitatea nu va pune beţe în roate, ca de obicei, s-ar putea ca viitorul nostru oraş să fie unul în care să-mi facă plăcere să trăiesc. Am făcut cunoştinţă cu Alvar Aalto, cel mai celebru arhitect finlandez care a subliniat faptul că "orice clădire trebuie să se integreze perfect mediului în care se află".... şi m-am gîndit cu tristeţe doar la oraşul Sinaia, unul dintre multele exemple unde se construieşte haotic, fără nici un specific, fără nici o regulă. Am văzut "un proiect 4D despre maturizarea unei case", cu un acoperiş-grădină şi cu iederă care urcă pe unul dintre pereţii piscinei, "contribuind la întreţinerea microclimatului". Am înţeles de ce e cool clubul Bamboo. Ca design, desigur. Am aflat că a fi arhitect în România este "fascinant şi frustrant în acelaşi timp" sau înseamnă "experimente după experimente". Am intrat în intimitatea vechilor biserici din Ţara Zarandului şi am citit un articol excelent despre morile de apă. Am privit un fotoreportaj halucinant despre Combinatul Siderurgic de la Călan, un loc atît de cinematografic încît îţi vine să-ţi iei camera şi să te duci să filmezi. Din ancheta despre reabilitarea clădirilor interbelice din Bucureşti, am aflat printre altele că tramvaiul mergea pe bulevardul Magheru. Am admirat o vinărie din Portugalia, dar şi un hotel din Viena şi am călătorit pînă în Tenerife. Iar pe final, m-am răzgîndit brusc! Cu toate că nu-l înţeleg în totalitate, pentru că facem parte din "culturi" oarecum diferite, cred că aş risca măcar o idilă. ( A. P. )
