O extravaganţă a Binelui
Am fi nişte adulţi fără copilărie, am fi nişte înfricoşaţi de orice-i patetic, nişte laşi în ale sincerităţii spontane, străine de profit imediat, nişte nesimţiţi faţă de noi înşine, nişte uituci în ale durerii, nişte butuci care nu mai ştiu ce este o extracţie, nişte încremeniţi în clişeele seriozităţii tiranice, nişte păcătoşi de cenzori ai caraghioslîcului care ne însoţeşte pas cu pas, de cînd am venit pe lumea asta cu mai multe cazinouri decît policlinici, nişte rudimentari în problemele fericirii şi nefericirii, nişte gogomani ai mîndriei "de-a-nu-fi-făcut-niciodată-pe-mine" la dentist, nişte piticanii care în viaţa lor nu au dat strigătul din veac: "ştii s-o scoţi? scoate-mi-o!", nişte negaţionişti stupizi ai clipelor cînd dădeai nu un regat, ci un răcnet pentru un antinevralgic, cînd căutai prin toată casa o bucăţică de vată ca s-o pui în alcool, acolo, la gingie sau în carie, cînd - cum spunea şi Tolstoi - o durere de măsea te poate face să nu-l mai suporţi nici pe Beethoven, nişte renegaţi insolenţi care vor să-şi şteargă din autobiografie că în tinereţe erau membrii fanatici ai Ligii-celor-care-nu-merg-la-dentist-nici-morţi, am fi - într-un cuvînt - inumani, iar într-o singură frază: am fi nişte dogmatici ai Răului universal banalizat, incapabili să descoperim şi să vibrăm la extravaganţele pe care încă şi le permite Binele, dacă... dacă ce? Dacă nu ne-am înfiora de bucurie, dacă nu am da un elementar chiot la această veste minunată pe care o ţin special pentru Sărbători şi o paginez în tehnica majusculelor lăsată moştenire de John Dos Passos: INHALOANESTEZIA REPREZINTĂ CEA MAI NOUĂ METODĂ DE LINIŞTIRE PENTRU CEI CARE SE TEM DE TRATAMENTUL STOMATOLOGIC. EA CONSTĂ ÎN APLICAREA UNEI MĂŞTI LA NIVELUL NASULUI PRIN CARE PACIENTUL INHALEAZĂ PE TOT TIMPUL TRATAMENTULUI UN GAZ HALUCINOGEN CARE-I CREEAZĂ O STARE DE BEATITUDINE ŞI FERICIRE. PRACTIC, PACIENŢII ZÎMBESC ŞI NU MAI SIMT NICI O ANXIETATE, NICI O TEAMĂ. DUPĂ ADMINISTRAREA GAZULUI, SE TRECE LA ANESTEZIA LOCALĂ ŞI CHIAR DACĂ SIMŢI PĂTRUNDEREA ACULUI, NU MAI ŞTII CE-I DUREREA ŞI O LARGĂ RELAXARE TE CUPRINDE DE SUS PÎNĂ JOS. Gazul eliminîndu-se într-un sfert de oră, riscurile complicaţiilor sînt minore. Majoră rămîne EUFORIA. Ea poate ţine cel puţin patru ore, cît a durat scrierea acestui articol (fără să-mi pese că inhaloanestezia este deocamdată practicată, la noi, doar în cîteva clinici private, că te cam costă...) cu un entuziasm curat halucinant pe criza asta, în condiţiile deziluziilor şi mai "permanente" decît revoluţiile şi ale Răului etanş, multilateral mascat, simţindu-mă aeropurtat doar de imaginea semenului meu ieşind zîmbitor dintr-un cabinet stomatologic, fascinat de Binele întruchipat într-o mască de pe nas, angoasat de o singură idee cît un ac: exact acum, cînd vreau să pun un punct final şi euforic, să nu mă apuce o durere din acelea "de sub-o-lucrare-care-mă-ţine-impecabil-de-cîţiva-ani", cum se zice frumos... Le cunosc accesele. Sînt diabolice. Şi-l aud pe dentistul meu - care semăna cu Aznavour - cînd se apropia cu bormaşina de buzele mele: - Te rog imperios să nu fii imatur!
