Note informative despre ce se mai vorbeşte în oraşul nostru

A., după ce savurează o bere Stella Artois: "Sînt atît de comod încît evit pînă şi efortul deloc complicat de a mă lua ca măsură a lucrurilor". În evoluţia "sinelui său lărgit", B. a ajuns să se emoţioneze doar de propriile sale idei. C. pînă şi în urile sale este foarte laş, dar posedă curajul să o recunoască. D. mi-a spus aseară că el nu poate trece peste faptul că fără Huliganii lui Eliade, citiţi la 17 ani, nu ar fi devenit, în '47, antiburghez şi, în consecinţă, utecist. E., soţia lui, l-a completat: la întrebarea lui Patapievici către Ţurcanu (de ce e scandalos că Eliade a militat într-o organizaţie extremistă şi e mai puţin scandalos că şi Pătrăşcanu şi Belu Zilber au activat şi ei într-un partid extremist?), ea i-ar propune lui "Horia" să schimbe cuvîntul "scandalos" cu "dureros", care ar evita orice grad de comparaţie a adjectivelor. F. nu se teme de paradoxuri, pentru el "toţi oamenii dintr-o bucată sînt incompleţi". G., întors din SUA, se miră de 'telectualii români care demască dictatura din România şi nu păţesc nimic, pleacă din studio la un bar de noapte şi ajung acasă vii şi nevătămaţi: "Dictatura din România e la fel de originală ca democraţia". H., aseară, la Turabo Bar, i-a răspuns lui I., care bătea tare în masă că evreii conduc lumea şi fac ce vor: "Exact! Au o asemenea putere încît Yascha Heifetz a impus Hora staccato ca o piesă de rezistenţă şi Leopold Stokowski a orchestrat-o pentru Filarmonica din New York... E clar că i-a corupt Grigoraş Dinicu". J. vrea să-i comande lui Ion Barbu un tricou unicat pe care să stea scris, de pe piept pînă la buric: "Nu intra în provocările celor care nu ştiu să rîdă!". K., entuziasmat de Brighton Rock, romanul lui Graham Greene, a citat în primul rînd "codul lui Dallow": "Totul e OK, dacă nu exagerezi". L. l-a întrebat: "Da' poţi?". K., pe loc, l-a băgat în mă-sa. Transfigurat vocal, M. m-a sunat ca să-mi povestească o schiţă văzută de el, dimineaţă, în blocul lui: doi vlăjgani cărau pe scări o banchetă de piele, "grea de-ţi tăia respiraţia, Radule..."; la fiecare etaj, se odihneau şi unul ofta: o, God! şi celălalt: o, man!, după care porneau stabilind care dintre ei să fie în pole position; din cînd în cînd, la cîte o manevră, unul striga: too much! "Mi-au explicat că ei n-au carte, se uită la filme şi au putere de reţinere." N., unul din ştabii financiari de la Dinamo, s-a declarat "bulversat şi confuz", după ultimele prestaţii ale echipei; suporterii îl consideră "o mizerie umană". O. m-a ţinut o oră la "Spring Time" ca să-mi demonstreze că există oportunişti corecţi politic şi oportunişti incorecţi politic. P. - după ce şi-a scos o sumă de la "un perete al BCR-ului" - m-a luat la plimbare pe Calea Victoriei şi mi-a zis că nu are nimic împotrivă ca acela, comunismul, să fie condamnat, dar după aceea să se precizeze într-o anexă că şi pe vremea aceea, totuşi, "se putea muri după o femeie", cum a fost cazul lui cu o secretară de partid. R. şi-a notat în jurnalul său intim fraza lui Cioran către Ierunca: "O, unde aş avea eu trecutul tău troţkist!". S., un bătrîn încă marxist, se gîndeşte să se mute lîngă Bucureşti, într-o bojdeucă de mult ochită de soţia lui, şi să scrie pe frontispiciul ei: "Din păcate, nu sînt decît o nuanţă. (Friedrich Nietzsche)". T. o ţine una şi bună: cea mai importantă declaraţie de la Kremlin, înainte de căderea Zidului, a fost aceea a consilierului lui Gorbaciov, Gheorghi Arbatov, în mai 1988, publicată în Time: "Vă pregătim o lovitură teribilă. Sîntem pe cale să vă lipsim de duşman". U. - fără să se lamenteze: "Milioane de oameni nu au citit, dacă au citit, decît Biblia şi tot eu sînt livresc!?". Lui V., turist israelian, nu-i iese din minte ultima poveste cu Ygal Amir, condamnat pe viaţă pentru asasinarea lui Itzhak Rabin: după ce s-a căsătorit, fără a fi de faţă, cu Larissa Trimboler, rabinii lui au îngăduit s-o lase însărcinată prin însămînţare artificială; în toate discuţiile bucureştene, V. revine la poveste ca în bancul lui Mircea Crişan cu castraveţii pe care-l ştie, zice el, de cînd depusese actele ca să plece din România, prin '70... W. mi-a comunicat, în şoaptă, de parcă ar fi ceva subversiv, că "după mintea mea" comunismele au şi ele o logică religioasă: au existat comunişti protestanţi (în Cehia, Polonia, Ungaria...) şi comunişti ortodocşi (în Rusia, în România...). X. a spus-o clar într-o emisiune sportivă: "Nu ne susţine nimeni în fotbalul mondial, la FIFA, la UEFA, fiindcă ne-am trădat aliaţii la 23 august 1944". Z. - oricît i se cere să renunţe la prostia asta - insistă şi susţine că alta ar fi fost soarta revoluţiei din '89 dacă Iliescu ar fi acceptat propunerea lui Coposu de a intra în PNŢ. P.S. Iniţialele le pot desecretiza oricăror servicii speciale.