Noi, ăştia, catastrofalii...
Afirmaţii: sîntem mitocani, sîntem un neam de mîrlani, sîntem mitomani, sîntem gogomani, nu avem cultură politică, cumpărăm te miri ce, vindem pe gratis, ne facem de rîs, avem mîndrie, nu avem mîndrie, ne-am dus pînă la Stalingrad, ne-am dus pînă în Tatra, "facem" Turcia, sîntem disperaţi, sîntem geniali, sîntem nişte imbecili, sîntem traşi pe sfoară, cerşim din poartă în poartă, sîntem obiectul unui complot mondial ...ce naiba nu sîntem?, toţi laolaltă, niciodată separat, individual, bob cu bob, că atunci nu eşti român şi nu ştii a cui pîine o mănînci. Întrebări: ...e de bine sau de rău? ...acest "noi" e pluralul unei majestăţi, a popolului suveran? ...e o chestie "dulce" sau o nenorocire curată? ...e un sentiment patriotic sau o pierdere a spiritului critic? ...e o identificare spontană cu neamul sau o depersonalizare? ...e o prostie sau nu? Constatări: Deşi toată ziua bună ziua vorbesc şi vorbim la întîi plural de România noastră dragă şi mizerabilă, o logică simplă care ţine de mintea lui Moş Ion Roată constată că nici un editorialist sau publicist, nici un studinte în drept sau stîng, nici un pamfletar devastator, nici un analist lucid, nici un parlamentar mordant, nici un teribil justiţiar, nici un tribun măreţ, nici un contorsionat director de conştiinţă, nici un imaculat investigator, nici un caraghios extremist de centru nici unul nu face precizarea absolut necesară la atîta vehemenţă morală: "sîntem catastrofali, dar eu, unul, nu!" Se subînţelege? Dacă se subînţelege e şi mai rău, fiindcă atunci vine de ne înghite o altă imagine insuportabilă a României, stabilită de D. Gusti, să fie mai bine de o sută de ani: la noi totul ţine pînă la 1, de la 3 în sus se scrie "Mioriţa" în care doi pun la cale să-l omoare pe unul şi să-i ia turma. Trei ipoteze (pentru a explica frecvenţa acestui "noi", fără de care nu ne-am putea mînca zilele, sufletul şi revelioanele din Grecia pînă în Maldive): 1. ori e un simplu şablon lingvistic ca înjurătura de mamă; 2. ori e un simplu efect stilistic ca "hai să dăm mînă cu mînă"; 3. ori e vestita şi prea înfierata duplicitate ajunsă la perfecţiune în manipularea persoanei la "întîia" singular şi plural. Coda: Toate aceste trei ipoteze cristalizează în forţa cu care se înalţă, se lăţeşte (ca în Rossini!) şi se impune această frază internă şi externă, de secret intim şi mare succes popular, de confesiune de la om la om, în tren, în colocvii, la recepţii, în spitale, consulate, cofetării şi agenţii de voiaj: - Mi-e ruşine că-s român! - La care ştii ce i-am răspuns nenorocitului? (îmi relatează un amic). I-am răspuns ca-n bancul cu Caracalul... Nu-l ştii? Ei, nu-l ştii!... Noaptea, unul întreabă, din tren, pe geam, într-o staţie: "Aici e Caracal?". Răspuns: "Ce e, bă, te dai şmecher?" Risc final: "Du-te, bă, la coasă şi lasă-l pe Piţurcă să-şi facă treaba..." (mesajul unui internaut la Gazeta Sporturilor, după ce a citit articolul: "Piţurchismul ca stil" semnat de sussemnatul).
