Nicu, salvatorul meu
Tot eu, cel vechi, sînt. În aceeaşi maşină. Poate mai spălată ca oricînd. Asta cred că mă scoate din sărite cel mai mult. Maşina se spală, maşina se schimbă în toate ale ei, eu rămîn. Uite, mi-am cîrpit un cauciuc la un ţigan în Sinaia şi acela a rezistat vreo săptămînă. Bine, ştiţi povestea, mi l-am cîrpit fiindcă nu mai aveam nici roata de rezervă validă. Cred că roata cîrpită mai rezistă şi astăzi. Ce mi s-a întîmplat? Păi, în loc ca, pe linişte, să fac rost de o roată de rezervă şi să-mi înlocuiesc cîrpeala ţiganului, am tot spus că nu e urgent, că nu am bani şi uite, într-o dimineaţă de drum lung de tot, fac pană la încă o roată. Deci, aveam după mintea mea: roata cîrpită a ţiganului, una găurită, două normale. Nu mai am de ales şi intru într-un service cu pretenţii. Şi oamenii încep să-mi arate: una cîrpită, gata să sară în aer, a doua cu pană, a treia plină cu ace, gata de pană, a patra, tocită, descărnată. Chinul a mers mai departe: "Aţi mers cu roţi de iarnă. De ce nu le-aţi schimbat?". Aşa am ajuns în situaţia de a lua cinci roţi de la firmă. Ce spune asta? Ce cunosc despre mine: bruma mea de grijă pentru maşină nu-mi depăşeşte comodităţile. Ca şi cunoştinţele mele despre maşină. Maşina e un robot acum şi m-am întrebat, pe drumurile pustii pe unde mă duce: ce mă fac dacă nu mai porneşte? Mă tractează un cal, dau un telefon şi vin cei cu trailerul să mă remorcheze. Bun, dar eu, eu, cum o scot din criza ei de nervi? Nicicum, nu mă pricep şi gata. Iar cînd fac pană, încep să schimb roata, dar mai bine mă opresc şi chem un taximetrist, un şofer de autobuz. E mai sigur, nu? N-am prea multă încredere în ce nu ştiu. Ca să nu fiu aşa pesimist şi biciuitor la adresa mea... uite aşa se salvează oamenii între ei, îngrozitor, nu? Deci, vorbesc de un salvator şi acela este salvatorul gîndurilor mele. Este Nicu Murăruş. Dacă pe vremuri m-a învăţat cum să nu-mi fie teamă de şosea, apoi mi-a reparat Dacia din marile mele accidente mici, acum el îmi spune: "Mi-am luat Solenza. Stau şi mă uit la ea. Nu am ce-i face". Bine, ştiu, are ce-i face şi mă minunez de fiecare dată cum îşi pansează maşina prin Elveţia, Italia, pe unde drumurile îl poartă. Nu are ce-i face la motor, nu mai poate să intre în motor şi să-i schimbe nu ştiu ce piesă. Asta cu nu poate să umble în motor e favorita mea şi de cîte ori îl văd pe Nicu, e adevărat, din ce în ce mai rar, îl conduc să rostească vorbele astea. Hei, dar cum a găsit Nicu un manşon în Italia şi şi-a urcat pe rampă maşina, cum e? Pe cuvîntul meu, aş vrea să fiu Nicu, dacă vreodată mă voi face mare. Fiindcă Nicu Murăruş nu depinde de stările lui şi ale altora. El ştie ce caută şi ştie unde să caute. Oriunde pe lumea asta, care atunci cînd îmi strică roata, îmi rupe arcul, o înjur, îmi scoate bube pe faţă de nervi şi n-o consider niciodată normală la osie.
