Malaparte şi Maiakovski, într-o noapte, la Moscova
Exact în zilele cînd la Moscova apărea un volum de documente privitoare la "misterul sinuciderii lui Maiakovski" în urmă cu 75 de ani, la 14 aprilie 1930, ora 10,17 a.m., poetul genial care se convertise de la modernism la acel realism din versurile "Priviţi-mă, invidiaţi-mă, sînt cetăţean al Uniunii Sovietice!", ca peste un timp să-şi tragă un glonţ în gură, exact în aceste zile de noiembrie 2005, Serviciul Mondial de Organizare a Coincidenţelor (secţia lecturi) mi-a pus în mînă o carte apărută la Paris: Bal la Kremlin (Ed. Deno‘l, 2005), semnată de nu mai puţin celebrul Curzio Malaparte. E o scriere începută în anii 1946-1947 - neterminată -, avînd ca obsesie o descoperire a călătoriei sale din anul 1929, acolo, în ţara revoluţiei proletare victorioase, şi anume: aristocratizarea violentă şi vulgară a nomenclaturii bolşevice. În stilul acela inimitabil de eseu-reportaj, cu o truculenţă care îi dă imaginaţiei dreptul de a inventa perfect verosimil, Malaparte ajunge la Maiakovski, cu care discută o noapte întreagă pe străzile Moscovei. Iată fragmentele esenţiale. "...ŤNu cred că sfinţii pot să ne ajute. Nimeni nu poate ajuta pe nimeni. Să te rogi pentru alţii, să suferi pentru alţii, să mori pentru aproapele tău, totul e inutil, nu serveşte la nimic.» El se opri fixîndu-mă cu o privire arzătoare. ŤÎţi poţi închipui că am obosit suferind pentru alţii? Pentru aproapele meu, pentru omenire... Crezi că omenirea ar cîştiga ceva dacă aş muri pentru ea? Crezi că mi-ar plăcea să mor pentru omenire? Ţie ţi-ar plăcea să mori pentru omenire?», strigă, agăţîndu-mi-se de braţ. ŤNu, nu mi-ar plăcea să mor pentru alţii», i-am răspuns. ŤHa, ha, ha! Nici ţie nu ţi-ar plăcea să mori pentru cineva, pentru ceva...», strigă, strîngîndu-mă de braţ. ŤTu crezi - i-am spus - că în Europa oamenii nu-şi pun problema dacă e just sau nu să mori pentru alţii?» ŤSînteţi o grămadă de creştini nenorociţi.» (subl. în text - n.mea) ŤŞi noi - i-am zis - sîntem obosiţi să fim o grămadă de creştini nenorociţi. Şi noi sîntem obosiţi să suferim pentru alţii, să murim pentru alţii, pentru omenire, pentru patrie, revoluţie, proletariat, democraţie, libertate, să suferim şi să murim pentru o grămadă de cauze nobile şi sfinte.» ŤŞi voi, nu-i aşa...?», urlă Maiakovski. Şi atunci de ce nu încercaţi să muriţi pentru nimic? Vă e frică să muriţi pentru nimic, ăsta-i adevărul! Vă e frică, creştini nenorociţi! ...În pragul hotelului, Maiakovski îmi întinse mîna şi-mi spuse, surîzînd, cu o voce scăzută: ŤBlestemaţi să fie cu toţii». I-am zis la rîndul meu: ŤCu toţii!». L-am urmărit îndelung cum se îndepărta încet, înalt, elegant, bălăngănindu-şi braţele şi am murmurat pentru mine: ŤBlestemat să fii şi tu!». Îl priveam cum se duce, m-am abţinut să-l chem, să-i strig să se oprească... aş fi vrut să alerg după el, să-i pun o mînă pe umăr, să-i şoptesc afectuos: ŤBlestemat să fii şi tu, Maiakovski!». Cîteva zile mai tîrziu, Marica (interpreta şi însoţitoarea lui Malaparte din partea autorităţilor sovietice - n.mea) mă anunţă că în zori, în camera lui, Maiakovski şi-a tras un glonţ în gură*. I-am zis: - A suferit destul pentru alţii... - Nu, îmi răspunse Marica, s-a sinucis fiindcă nu se simţea demn să sufere pentru revoluţia comunistă... - Marica, nu spune prostii... - Maiakovski n-a fost decît un burjui murdar... - Nu spune prostii, Marica... - You pig (în engleză - n. mea), Maiakovski nu avea dreptul să se împuşte. - Ai dreptate, Marica - în Rusia este interzis să te omori pentru nimic. - Cuvîntul Ťnimic» nu există în Rusia lui Lenin. - Probabil că s-a sinucis tocmai pentru că în Rusia nu există cuvîntul Ťnimic». - You pig, you dirty pig... - îmi spuse Marica." E necesară o precizare: în 1930, cînd s-a sinucis Maiakovski, Malaparte nu a fost la Moscova. El inventează. Dar dacă totul s-a întîmplat aşa precum "minte" - de cînd lumea - scriitorul adevărat? ______________ * O vorbă - necunoscută lui Malaparte -, de un humor atroce, zice că în clipa aceea poetul ar fi strigat: "Nu trageţi, tovarăşi!". (n. R. C.)
