Lumea într-un dreptunghi galben

Publicat în Dilema Veche nr. 80 din 28 Iul 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Priviţi cu atenţie punctul de la sfîrşitul acestei propoziţii. Aşa arată un embrion fără trăsături proprii sau sistem nervos. Poate chiar mai mic decît un punct. Această "fiinţă" minusculă conţine însă celule care pot fi soluţii pentru tratarea unor boli precum scleroza multiplă, anemia hemofilică, leucemia etc. Numele lor? Suşă. Celulele suşă. Numărul din luna iulie a National Geographic Romania anunţă, încă de pe copertă, articolul de fond referitor la "Celulele suşă - piese de schimb pentru om". "Visul este de a lansa o revoluţie medicală în care organele şi ţesuturile suferinde să poată fi reparate - nu prin dispozitive medicale rudimentare, ca pompele de insulină sau articulaţiile de titan, ci prin înlocuitori vii, producţie proprie". Cum nici o descoperire revoluţionară nu este scutită de dispute, reacţiile din partea bisericii şi a politicienilor care consideră că embrionii au drepturi depline nu au întîrziat să apară, iar revista le menţionează. "Opozanţii" avertizează "asupra unei lumi noi, triumfaliste, cea a Ťfermelor de embrioni» şi a Ťuzinelor de clonare» pentru cultivarea pieselor de schimb umane". De ce nu se pot obţine aceleaşi rezultate folosindu-se celule suşă adulte, "celule imature ce se găsesc în măduva oaselor şi în alte organe din corpul fiinţei adulte, precum şi în cordoanele ombilicale, aruncate de obicei la naştere"? Care este diferenţa dintre celulele suşă adulte şi cele embrionare? Cine va avea cîştig de cauză: medicina, biserica sau politicienii? Răspunsurile le puteţi găsi în paginile 35-59! Andrew Meier aduce "În vizor"-ul acestui număr un subiect terifiant: "Cecenia - cum s-a ajuns aici?". Jurnalistul povesteşte cum durerea şi disperarea îi împing pe oameni la gesturi oribile: "În prima zi a lui septembrie 2004, 32 de terorişti, conduşi de ceceni, au ocupat Şcoala Medie nr.1 din Beslan, un oraş din republica vecină, Osetia de Nord. Asediul de 52 de ore care a urmat a marcat un nou record în analele terorismului. Au murit în jur de 330 de persoane, din care mai bine de jumătate erau copii". Acest articol este însoţit de o serie de fotografii menite să întregească imaginea unui ţinut "cuprins de demenţă" în care "fetele de măritat sînt încă răpite, reglările de conturi sînt sîngeroase şi lupta pentru suveranitate clocoteşte de secole". "Sub apă, ceea ce vedem noi poate fi total diferit de ceea ce văd peştii", este de părere Les Kaufman în articolul său referitor la recifele de corali, cele mai colorate locuri de pe pămînt, şi la felul în care diversele vietăţi marine percep lumina şi se văd unele pe altele. Tot în acest număr mai puteţi citi, în paginile de paleontologie, un articol care încearcă să răspundă la întrebarea "De ce erau dinozaurii barosani?". Joel Achenbach, autorul acestui articol, consideră că orice explicaţie ar trebui să înceapă cu "teoria cursei înarmărilor: unele specii de dinozaur au evoluat spre o statură mai impunătoare ca o posibilitate de a scăpa de prădători sau pentru a obţine un avantaj competitiv". Aşa arată lumea, în luna iulie, prin dreptunghiul galben! (R. P.)

Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Gîndeşte altfel
Think Outside The Box (think.hotnews.ro) este „o iniţiativă HotNews.ro, cu sprijinul Tuşnad“ şi are două tendinţe principale: o tendinţă urbană şi o alta „verde“. De fapt, e un site de opinii, reportaje, interviuri şi comentarii inteligente care şi-a format într-un timp relativ scurt proprii săi cititori, alţii decît cei care îşi dau cu părerea pe HotNews.
Odă  jpeg
Odă
E vremea, e ora, e clipa pentru a ridica în slăvi – după un atît de cumplit cult al personalităţii – micile cuvinte, cele care în viaţa lor n-au fost scrise cu majuscule, niciodată încoronate cu literă mare în cap, cu atîtea substantive megalomane, totdeauna furnicînd în frazele oricît de lungi sau oricît de scurte, dar fără de care nici o frază (proustiană sau rebrenistă) nu ar trăi, cuvinţelele acelea mărunţele numite conjuncţii, adverbe sau şi una şi alta, de o energie incomensurabilă în cons
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul? În Anglia, cu Laurenţiu Blaga (II)
Localitatea de obîrşie a Marelui Will este aşezată în mijlocul Angliei. Coborîm în staţia de tren, un fel de haltă, dar cu rezonanţe istorice. Din gară pînă la Shakespeare Center faci cam cinci minute de mers pe jos. Toate drumurile duc la… Shakespeare.
Odă  jpeg
Un moment graţios
Conform titlului excelent, pe măsura poeziilor din ultimul volum al Angelei Marinescu, o prietenă care încă mă întreabă: „cum ai putut fi de stînga?“, marxismul este pentru mine o „problemă personală“, gravă, de neocolit, dintr-acelea de la tinereţe pînă la bătrîneţe; sînt incapabil să trăncănesc pe seama ei, cu atît mai puţin să-mi bat joc de ea (ironic, da…).
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Turul lumii prin delicii culinare cu Laura Albulescu
Oho, o gramadă de întîmplări tîmpe am avut. O să fac totuşi un top 3.
Opiumul şi terorismul jpeg
Opiumul şi terorismul
Ultimul număr al revistei Time titrează pe copertă un articol despre războiul drogurilor asociat cu operaţiunile teoriste din Afganistan.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul. În Anglia, cu Laurenţiu Blaga (I)
Bilet de avion Cluj-Londra via Budapesta, dus-întors, compania Malev, luat cu trei luni înainte, preţ 81 de euro, din care 73 de euro taxele de aeroport. Superofertă.
Odă  jpeg
Încă o decepţie la zi
Trebuia s-o ştiu şi pe asta. Trebuia să fiu pregătit. Mereu sînt luat prin surprindere de ideile bătrîne cît lumea.
Unde dispar fetiţele? jpeg
Unde dispar fetiţele?
Numărul din 6-12 martie al revistei The Economist aduce în discuţie un fapt pe cît de şocant şi de grav pe atît de real – dispariţia a peste 100 de milioane de fetiţe în ultimii ani – şi încearcă posibile explicaţii ale numărului îngrijorător de mic de fete care se nasc în fiecare an.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cu Dana Drăgoiu prin delicatese culinare
Grecia – ciorba de fasole şi chifteaua plină cu brînză telemea de la Delphi; caracatiţa la grătar de peste tot; moschari stifado, adică viţel cu ceapă mică, întreagă, cu un sos făcut cu roşii, scorţişoară, oţet; kokoretzi – un fel de drob, dar fără prapor, sub formă de frigare, cu lămîie şi ulei de măsline, şi ciorba de miel de Paşte în Mikonos; şi peştele, orice peşte – că oricum nu mă pricep –, oriunde în Grecia, în special pe malul mării; cel mai bun souvlaki din lume în sudul Peloponesului,
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Lucruri mici cu bucurii mari care-ţi înveselesc inima
Să mă-ntîlnesc în cotul uliţei cu toate sfătosbabele de la bunica din sat, să le privesc ducîndu-şi mîinile la gură cu mirare „tiii, da’ ce mare te-ai făcut!“, apoi să caut în şorţurile, strînse boţ, miresme de poale-n brîu, vărzări calde, cozonac domnesc şi pîine crescută pe vatră.
Hendrix & Page  jpeg
Hendrix & Page
N-am mai scris de mult aici despre revista mea favorită de muzică, Uncut Magazine, aşa că vă aduc numărul pe februarie care îl are pe copertă pe Jimi Hendrix, de la moartea căruia se vor face anul acesta patruzeci de ani şi căruia revista îi dedică dosarul principal plin de mărturii inedite, precum cea a toboşarului Juma Sultan, care a cîntat cu el: „Nu era politic, dar muzica lui reflecta politicile şi cultura acelei epoci.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul? La Veneţia, cu Mocioi
Pe la începutul anului 2009 ne-am gîndit că ar fi o experienţă interesantă să mergem în excursie la Veneţia, la carnaval, într-un week-end prelungit. Nu ştim de ce, aşa ni s-a pus nouă pata.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
„Lucruri mici cu bucurii mari care-ţi înveselesc inima“
Sînt binişor binedispus şi îmi prezint scuzele cuvenite; dau astfel ascultare unui bun prieten care aşa m-a sfătuit, apăsat: „trăim o vreme atît de rea încît, dacă te simţi o clipă cît de cît bine, trebuie să ceri pardon“. E cazul meu.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Trădători, deviaţionişti şi alte lepre
Am mai scris aici despre Comunistul, publicaţia săptămînală a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Revin pentru că percep probleme în paradis. Din primele pagini, nu s-ar fi zis. Cultul personalităţii lui Vladimir Voronin era acelaşi, apoi cele cîteva pagini obişnuite de atacuri la adresa adversarilor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul - cu Corina Moldovan, la schi
Am început să schiez mai mult împinsă de la spate şi la propriu, şi la figurat. Tatăl meu, braşovean fiind, simţea în fiecare an chemarea muntelui şi ca atare mă căra după el pe diverse pîrtii, mai grele sau mai uşoare, că era un simplu derdeluş, ca Bradul, sau o faţadă de zăpadă şi gheaţă, pîrtia Kanzel. Am început, recunosc, cu schiuri cu legături.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
La Paştele Cailor, cu Cornel Popescu
Primul taxi l-am luat dimineaţă, la ora 5,30, pentru a ajunge la Gara de Nord. Ne-am bucurat astfel că vom reuşi să ajungem la timp pentru a prinde trenul, dar ne-am mai „bucurat“ şi de muzica house pe care tînărul taximetrist o asculta înainte de ivirea zorilor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Eugenia! Eugenia!
…Mai întîi, iubito, puţintică teorie. Nu doar trecutul, dar, imperceptibil, prezentul secretă deja nostalgia. Am prins vremea cînd toată lumea ştia, monden şi papagaliceşte, că „nici nostalgia nu mai e ce-a fost“.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Un aspect al sărăciei
Se constată, în cadrul mizeriei generale şi inflaţiei pamfletare, o sărăcire a injuriei prin care omul îşi dezvăluie, ceas de ceas, dispreţul faţă de om. Să luăm, ca în geometrie, o dreaptă, două drepte, trei stîngi, fie şi un pumn în cap.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
De ce n-au oamenii blană?
Aceasta e întrebarea articolului principal, „The Naked Truth“, din revista Scientific American, numărul din februarie. Interogaţia, aparent jucăuşă, este una dintre preocupările constante ale oamenilor de ştiinţă în ultimele decenii.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Criza euro văzută din ţara $
În peisajul presei autohtone, suplimentul The New York Times distribuit săptămînal, în fiecare vineri, împreună cu România liberă, are efectul unei întîlniri de gradul III: tonul e dubios de neutru, subiectele sînt periculos de pertinente, iar înfăţişarea publicaţiei e devastator de atractivă. E, practic, un ziar din altă lume, aterizat, nu se ştie cum, nu se ştie de ce, în România.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul? La Băgău, cu Florin Toma
Cîndva, prin toamnă, m-am culcuşit cu neştire de altceva la subţioara Ardealului, dată cu deodorant de lemn crud, de bălegar, de boabă de strugure strivită în teasc şi amirosind a pîine coaptă în frunză de varză pe vatra din curte.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
O intensă dezbatere sufletească
Oricît de mare a fost gerul de 24 ianuarie, de Unirea Principatelor (noi, pe vremuri, de 24 ianuarie ziceam că e şi luna unirii Principalelor, adică pe 7 era ziua ei, iar pe 26, ziua lui) mie, dacă-mi fluturai şi un tramvai sau un bancomat sau o sarailie, nu mi-a ieşit din minte, căci ea nu îngheţase complet, această sintagmă, sau paradigmă, sau parapantă: „liderul de suflet al românilor“.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Uichendist pe Kalinderu, Buşteni
Sîmbătă, ora 8,30, drum ca-n palmă, frig. Parcă stă să vină vîjul. Uite ninsoare blîndă şi mută. Aşa stînd vremurile în Sinaia, iau copilul şi-l duc pe Kalinderu, în Buşteni.

Parteneri

ochi albastri jpg
Ochii albaștri nu sunt ceea ce par. Adevărata poveste a culorii care, de fapt, nu există
Ochii albaștri, adesea considerați un simbol de frumusețe sau unicitate, nu sunt ceea ce par. Conform cercetătorilor, nu există pigment albastru în ochi, iar culoarea este doar o iluzie optică creată de modul în care lumina interacționează cu structura irisului.
Atac cu drona in Rusia jpg
Atac masiv al ucrainenilor pe teritoriul Rusiei. Dronele au lovit în timpul nopții mai multe obiective de infrastructură
Dronele ucrainene au efectuat mai multe atacuri în interiorul Rusiei în noaptea de vineri spre sâmbătă, inclusiv asupra unei infrastructuri de stocare a combustibilului din regiunea Oriol, din centrul Rusiei, provocând un incendiu şi spargerea geamurilor caselor din zonă.
moneda jpeg
O monedă specială va fi lansată de BNR! Este din aur și se vinde cu o sumă impresionantă
Vești bune pentrru colecționarii de monede din țara noastră! În cursul zilei de luni, Banca Națională a României urmează să lanseze în circuitul numismatic o piesă rară, valoroasă, cu o însemnătate aparte!
Ploaie Autostrada jpg
Vremea sâmbătă, 14 decembrie. Sunt anunțate ploi și ninsori în cea mai mare parte a țării
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță ploi și ninsori în mare parte din țară. Temperaturile maxime se vor situa sâmbătă, în general, între 1 şi 8 grade.
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
Cadou de la CFR, de sărbători: călătorii cu trenul, mai scumpe, din 15 decembrie. Care sunt noile prețuri
Biletele de tren vor fi mai scumpe, anunță CFR Călători. Data de la care se va aplica majorarea este de 15 decembrie, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor.
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Spatiul Schengen FOTO Shutterstock
Ce ar fi însemnat pentru România un nou eșec în Schengen și cum putem depăși criza politică: „Am fost primii care am decis să-l susținem”
Profesorul Valentin Naumescu l-ar vrea președinte pe Nicușor Dan și spune că niciunul dintre cei care au candidat în primul tur nu ar trebui să se regăsească pe liste. Într-un interviu pentru „Adevărul”, Naumescu vorbește despre Schengen, criza politică din țară și problemele partidelor mainstream.
Vlad Predescu jpeg
Aşa eviţi accidentele la schi sau la alte sporturi de iarnă! Sfaturile dr. Vlad Predescu
Pregătirea fizică insuficientă și dorința de a impresiona sunt printre cele mai frecvente cauze ale accidentelor grave pe pârtia de schi.
banner Titi Aur png