<i>Proştii sub clar de lună </i>de Teodor Mazilu
Se termină: "Nu sta nemişcat, Gogule! Ia-te cu mîinile de cap! Regretă, Gogule, regretă!" (Cortina cade peste strigătele disperate ale femeilor şi încercările neputincioase ale delapidatorului Gogu.) Povestea: Ortansa şi Clementina se despart un pic de însoţitorii lor de-o viaţă. Ortansa vrea încurcături, Emilian, soţul ei, e cinstit. Nu se bagă. Clementina e dusă de nas şi abandonată de Gogu, întreţinătorul şi şmecherul. Clementina îşi găseşte peticul, pe Gogu. Dar Emilian vine cu controlul financiar şi-l prinde pe Gogu. Gogu o dă înapoi pe Clementina, ca Emilian s-o lase moale. Emilian ia gagica, dar e şi intransigent. Gogu termină luîndu-se cu mîinile de cap, e adevărat, dar cu ambele gagicuţe lîngă el. Şmecheriile textului: e piesă de teatru. Patru oameni într-o cuşcă. Fiecare şi-a atins limitele. Gogu a făcut şmecherii. Ce-l mai aşteaptă? Tot şmecherii. Emilian a fost cinstit. Ce-l mai aşteaptă? Tot cinstea. Gagica 1 s-a săturat de cinste. Ce-o aşteaptă? Şmecheria. Gagica 2 nu are unde să se ducă. Ce-o aşteaptă? Despărţirea. Gagica 1 şi şmecherul încearcă să-şi găsească un rol mai profitabil. Ceilalţi doi şi l-au găsit pe cel confortabil. Simplu. Dar ceea ce ţine sus textul este nebunia dialogului dusă dincolo de absurd. Bătaia de joc la adresa vorbelor călduţe despre viaţă, căsătorie. Gogu e un mare specialist. Clementina: "Tu ştii că dragostea e oarbă". Gogu: "Să nu fie". "Poate simt şi eu nevoia unui om care să mă înţeleagă, care să nu-mi reproşeze întruna că n-am principii." Bun, şi Ortansa: "Cînd l-am luat de soţ, aveam o singură speranţă. Speram că nu e sincer în ce spune." Emo utile în viaţă: "Hai, fetelor, iubitelor, nevestelor, amantelor... Hai să fim oameni". "În puţinul ăsta de timp, trebuie să trec prin mari zguduiri sufleteşti." "Daţi-mi tot ce aveţi voi mai frumos. Cu titlu de împrumut, nu vă fie teamă. După ce trece controlul, vi le dau înapoi pe toate." Pe scurt, emoţia de panaramă care o zguduie pe acasă... emoţia controlului fiscal... emoţia femeii rele ce te părăseşte. Se pot regăsi în această piesă, pe care mulţi o trăiesc în fiecare zi. Durata lecturii şi tipul de creier: 2 ore, 23 de minute. Pauză după actul întîi şi jumătate. Problema textului este că se vorbeşte des despre comunism. A se înlocui comunism, cuvîntul, cu "zilele noastre". Tipul de creier şi minte nu trebuie schimbat în nici un fel. Viaţa de atunci din piesă e ca a noastră de azi. Şi ăia furau, de la bani la femei, şi noi facem la fel. Şi pe ei îi prindeau. Şi pe noi. Garda, Fiscul. Şi atunci, şi acum se poate aranja orice. Expresii pentru bloguri şi messuri: "Vino în braţele mele moi!", "Eu nu judec, Gogule, eu iubesc!", "Uite mobila! Îţi dau tot ce am eu mai bun", "Cu Gogu al tău...", (bine dispusă), (înţelegere sigură şi dureroasă), (rezonabilă), (nu ştie despre ce e vorba), "După ce eşti rigid, mai eşti şi cinic?", "Ca o tigroaică infidelă", (se trezeşte brusc), (demn), (respectuos), (tare), (cam stînjenit). Cash şi investiţii: ce făcea şmecherul prost? Păi, nu fugea din lumea lui, nu muta banii prin bănci străine, nu lua facturi şi chitanţe acoperitoare de la ţiganii-chitanţieri de pe marginea drumului Bucureşti-E85. Textul se adresează întreţinutelor de gagii. Fetele ce stau pe bani pe-acasă şi speră să le cadă para mălăiaţă. Fetelor, e un job pe timp limitat. Vă rog, în timp scurt reorientaţi-vă. Vă lasă. Nu intraţi în socoteala lor. "Vin de Drăgăşani se bea în caz de neplăceri amoroase. Pentru neplăceri de serviciu se bea Muscat-Otonel." Personaje: bineînţeles, patru principale. "Femeia satanică", "plîngăreaţa", "cinstitul" şi "şmecherul". Între ei ies scîntei. Păi, de asta sînt şi diferiţi. Restul, figuranţi: femeia-suport, părinţii-doritori de compromis. Mişto: Gogu termină luîndu-se cu mîinile de cap, e adevărat, dar cu ambele gagicuţe lîngă el. "Gogu nu moare! Gogu se transformă!"
