<i>Cariere</i> cu Şerban Sturdza
Pînă în 1989, i se spunea "serviciul cadre" sau, pe scurt, "cadre". Şi era ceva conotat mai degrabă negativ. Acum, departamentul dintr-o firmă care se ocupă de personal, angajări etc. se numeşte "resurse umane" sau "human resources" sau, pe scurt, "haş-er". Şi este ceva conotat mai degrabă pozitiv. Cariere se defineşte drept "singura revistă de resurse umane din România", dar este mai mult decît atît - este chiar o revistă de-adevăratelea, interesantă şi pentru "noi, ceilalţi", care nu lucrăm în branşă. Ajunsă la numărul 100, tipărită îngrijit şi bine scrisă, revista Cariere are o calitate esenţială: "gîndeşte pozitiv", are un ton echilibrat şi priveşte jumătatea plină a paharului. Într-un peisaj media dominat de drame, catastrofe şi lamentări, nu-i puţin lucru să poţi citi cîteva pagini scrise de/despre oameni care cred că lucrurile pot merge spre bine. În numărul 100, dintre multe lucruri interesante, recomand interviul realizat de Rodica Nicolae (redactor-şef al revistei) cu arhitectul Şerban Sturdza - un om tonic, simpatic, riguros, profesionist, bun povestitor, asociativ, plin de idei şi proiecte. Povestea carierei lui începe cu un training pe care nu ştiu cîte departamente de HR l-ar prelua pentru angajaţii lor, dar merită consemnat: "Odată m-am angajat slugă la un ţăran, o lună şi jumătate, în satul Rogojelu, din Munţii Apuseni. Văzusem la el nişte oale formidabile, străchini şi ceramică pentru nunţi, o adevărată colecţie. Am încercat să-l conving să mi le dea, iar el a spus Ťnu» (...) De obicei, înainte să se însereze, îmi căutam un loc unde să dorm. Intram în vorbă şi îmi ofeream serviciile: tăiam lemnele, aduceam apă, participam la tot ce înseamnă la ţară pregătiri pentru seară. Pînă se pregătea cina, eram adoptat, într-un fel sau altul. Şi dormeam în şura cu fîn, întotdeauna. A doua zi, omul mi-a spus să mai stau pe la el: ŤTu tai lemne, te duci cu vaca, te duci în pădure să mai răreşti pe ici, pe colo, mai repari prin casă şi mai vorbim despre oale...». Eram un fel de argat pentru el. Pentru mine a fost extraordinar, pentru că făceam lucruri pe care nu le mai făcusem niciodată pînă atunci...". Arhitectul Şerban Sturdza vorbeşte şi despre proiectele sale împlinite (Librăria "Cărtureşti" şi transformarea străzii Artur Verona în zonă pietonală şi culturală ori conacul familiei Miclescu de la Călineşti), şi despre cele aflate în plan: "Reţeaua. Ştiu că sună a Matrix, dar experienţa de la Călineşti şi încă alte cîteva de genul acesta ne-au convins că e bine să alcătuim un fel de reţea de puncte în diverse sate sau oraşe care să înceapă să acţioneze coordonat. (...) Un conac sau orice spaţiu locuibil care să poată polariza energiile din zonă, care să fi fost şi să continue să fie un reper - landmark. Să se poată dezvolta activităţi cu oamenii de acolo, comunicînd cu celelalte noduri". "Nodurile" ar fi conace şi alte clădiri restaurate care să formeze un circuit deopotrivă turistic şi "iniţiatic" în care să se facă meserii tradiţionale (tîmplărie, olărit), dar şi alte activităţi (nordic walking, mountain bike). Cît despre Capitală, Şerban Sturdza are ideile clare: "Bucureştiul este un oraş foarte interesant, nu interesant, dar care întîi trebuie cunoscut şi înţeles, şi abia după aceea reinventat". Dacă aş putea, i-aş da Bucureştiul să-l reinventeze. ( M. V. )
