Le Diplo.Manual de utilizare
În sfîrşit, a apărut. Primul mare titlu occidental, cu ediţie românească (nu uit de Lettre Internationale, dar e altă clasă). E drept că, personal, aşteptam mai mult acel Newsweek românesc cu care ne ameninţă gura tîrgului de cîteva luni. Dar e bun şi Le Diplo, pentru că e nevoie în România de informaţie de fundal, ca oamenii să înţeleagă ce văd la ştiri. În această idee am pornit acum cîteva luni acele pagini "La faţa locului" din Dilema veche, cu comentarii şi analize de viaţă internaţională. Aşadar, vestea bună e că există. Arată bine şi merită citită. Veste proastă nu există, doar impresii personale. Contribuţia românească, articolul Ioanei Avădani despre presă, e substanţial şi neutru. Restul revistei e doar substanţial. Dacă la The Economist remarcam angajarea calmă şi sigură pe sine, aici remarc angajarea zbuciumată, pe alocuri isteroidă, care vrea să facă din cititorul ce-şi bea cafeaua un tip indignat de americani, globalizare, contractul de primă angajare etc. Tiermondism vrai, mon cher! Cel mai bun articol este "Călătorie în interiorul madraselor pakistaneze". Informaţie diversă şi bine organizată, înţelegi ce e cu madrasele astea şi ce vor ele. Doar că Le Diplo nu te lasă multă vreme singur cu informaţiile, pentru că există riscul să ţi le aşezi aiurea în tărtăcuţă. Aşa că vine repede concluzia: "Se neagă fără încetare ideea că ostilitatea islamiştilor ar putea fi legată de politica externă a Statelor Unite în Orientul Apropiat şi în special de întreprinderile anglo-americane din Irak şi Afganistan, deşi toate indiciile arată contrariul". V-aţi prins: americanii sînt de vină. De fapt, fraza asta nu are legătură cu informaţiile de mai sus, e servită ca şi cum ar fi fost deja demonstrată. Deşi toate indiciile arată că ostilitatea islamiştilor (dacă nu cumva 11 septembrie a fost un semn de simpatie!) a început înainte de "întreprinderile anglo-americane în Irak şi Afganistan". Apropo de "întreprinderi", ceva mai multă atenţie la şlefuirea traducerilor nu ar strica. Dosarul numărului este despre plantele modificate genetic (PMG). Aici tipii răi sînt cei de la multinaţionale, se-nţelege. Îţi dai seama din titluri: "Multinaţionalele înghesuie materia vie în tipare strîmte - De la utopia ştiinţifică la pericolul sanitar"; "Extorcarea producătorilor de seminţe" etc. E OK să fii sceptic şi critic la subiect, mai ales că UE respinge încă oficial PMG, deci argumente se găsesc. Problema e că din dosar înţelegi ce sînt alea PMG şi cu ce se mănîncă (sau nu) ele, înţelegi că acele multinaţionale le produc distrugînd pămînturile şi oamenii (şi dacă nu înţelegi, ţi se repetă pînă înţelegi), dar nu înţelegi şi de ce sînt ele din ce în ce mai mult cultivate dacă Armaghedon-ul verde e după colţ. Nu găseşti pe nicăieri şi punctul de vedere al susţinătorilor, adică acei indivizi care zic că PMG sînt tot nişte plante, doar că mai rezistente şi care dau producţii mai mari şi că oamenii au practicat îmbunătăţirea soiurilor dintotdeauna, de aceea mîncăm mere roşii şi nu mere pădureţe. Dar asta o poţi afla doar făcînd lecturi suplimentare pe Internet. Le Diplo demonstrează la modul excepţional că omul informat nu devine automat mai deştept, ci doar mai bine utilat pentru a apăra prostiile în care crede. (C. G.)
