Kunderist vorbind

Mi-am înregistrat un zvîcnet bun al inimii literare citind, în finalul unui articol din Suplimentul de cultură de la Iaşi, acest dens citat din Testamentele trădate ale lui Kundera: "Îmi privesc interlocutorii; nu au fost nici forţaţi să emigreze, nici întemniţaţi, nici daţi afară din serviciu, nici măcar rău-văzuţi; toţi şi-au trăit viaţa în ţara lor, în apartamentul lor, la locul lor de muncă, şi-au făcut vacanţele, amiciţiile, amorurile. Prin expresia Ťcei 40 de ani oribili» ei îşi reduc viaţa doar la aspectul ei politic. Dar măcar a fost trăită istoria politică a ultimilor 40 de ani ca un singur bloc de orori nediferenţiate? Au uitat ei cînd se duceau la filmele lui Forman, citeau cărţile lui Hrabal, frecventau micile teatre nonconformiste, îşi povesteau bancuri şi, în această veselie, îşi băteau joc de putere?". Autorul articolului, dl Doris Mironescu, găseşte cu cale să comenteze concis: "Nu e o pledoarie pentru curăţarea de păcate a comunismului, bineînţeles. Ci pentru o depolitizare a memoriei noastre afective şi afectuoase. Posedăm suficiente amintiri din perioada predecembristă care nu au nici o legătură cu comunismul. Cu ele ce e de făcut?". Nu-l cunosc pe dl Doris Mironescu, dar nici nu cunosc vreun text care în ultimul deceniu, să zic aşa, să fi formulat această întrebare din ce în ce mai extravagantă - pentru mine obsedantă: ce-i de făcut cu...? Nici nu-mi vine să repet cuvîntul; o fac pentru bunul mers al pixului. Depolitizarea e o vorbă grea, o vorbă urîtă, cu deosebire suspectă. Primul impuls e de o duioşie ideologică repede scurtcircuitată de sarcasm: domnule Mironescu, nu-i de făcut nimic, aproximînd imediat şestovian: mai nimic. Nu mai ţine azi această soluţie: i s-ar putea imputa kitsch-ul. Încît m-aş precipita - cu perfidia implicită - cerîndu-ne să renunţăm la a-l invoca pe Kundera ca argument pentru o "depolitizare a memoriei noastre afective şi afectuoase", mai ales afectuoase... Kundera de mult nu are succes, cuvînt, greutate la ceea ce aş numi abuziv, dar nu chiar incorect, scriitorul român, suflet din sufletul neamului său anti-ironic, permanent răsucit între extrema indignare şi maxima lamentaţie, ambele politizate pînă la Dumnezeu personal. Afectuoşi, noi, aceştia...? Nici măcar în balotaj... Noi sîntem (80-90%...) unanimi în sictir. În sictirul eminamente politic. Totul e politic la noi. Nimic nu se poate depolitiza. "Pînă şi stîlpii de telegraf fac politică" - susţinea, prin ’92, o căpetenie a opoziţiei anticomuniste şi Jdanov însuşi nu ar fi avut nici o obiecţie. Toate exemplele lui Kundera nu au valoare, la noi: am văzut filmele lui Forman, fie pe şest, sus, la etajul 11 al Casei Scînteii, în circuit închis doar pentru cei de încredere, fie la Cinematecă, într-o sală golaşă, şi nu aveam decît o idee: uite ce pot face cehii... cine ar accepta la noi scenariul şi mutrele Asului de pică...? Citeam în buletinele Ambasadei Cehoslovace cîte un Hrabal, ni-l pasam cu subînţelesuri deloc enigmatice; am citit Gluma lui Kundera, în franceză, adusă de la Paris, am dat-o din amic în amic, pînă am pierdut-o... - cum să fie lectura Glumei, prin ’70, o amintire depolitizată? Ea face parte din "blocul de orori nediferenţiate" - oroarea de a citi pe ascuns, de a vorbi cu mîna la gură că l-au omorît pe Babu, că Raicu şi Sonia Larian nu se mai întorc... Cîte "amintiri din perioada predecembristă n-au nici o legătură cu comunismul?". Dl Doris Mironescu zice că "suficiente" şi sînt gata să fiu de acord cu dînsul, indiferent de buletinele noastre: am atras atenţia comisiei Tismăneanu că pe vremea comunismului ilegitim şi criminal se mai putea muri apolitic după o femeie, că se mai puteau sărbători 20-30 de ani de muncă în cîmpul belotei, că existau fleacuri, nimicuri, detalii, toate bulversante, care "nu aveau nici o legătură" cu Bulă şi Ceaşcă, personajele emblematice ale iepocii. Suficiente, dar ce importanţă au? Au în măsura în care stîrnesc noua vigilenţă a corectitudinii politice anticomuniste. Căci - vorba lui Lenin - există şi un asemenea partid care vede în "depolitizarea memoriei noastre afective şi afectuoase" exact ce-l sperie pe dl Doris Mironescu: "o pledoarie pentru curăţirea de păcate a comunismului". Ba mai mult: o bagatelizare a celor "45 de ani oribili". Corectul anticomunist român (nu ştiu cum o fi cel ceh, polonez, maghiar...) are o oroare specială faţă de ironizarea (totuna cu bagatelizarea) acelor vremuri în care - după mintea lui - nu s-a trăit, nu s-a muncit, nu s-a iubit, nu s-a rîs, nu s-a scris nici un vers bun, nu a crescut iarba. Cunosc cazul recent al unui editor care a respins o carte fiindcă, povestind cît de fericit era la primele sale ceaiuri de licean în anii ’50, autorul ignora Revoluţia din Ungaria! Novicov, celebrul încuiat al aceloraşi ani, făcea praf un roman realist socialist care "nu punea" problema colonială. Ideologic, dogmaticul anticomunist nu-i cu nimic mai bun decît proletcultistul inflexibil. Amîndoi urăsc depolitizarea. Ce-i de făcut, domnule Mironescu? Kunderist vorbind - literatură.