Istoria ca un tort-surpriză

Prin lume: Destrămarea URSS. Se lansează satelitul european de teleportare, ce permite observarea zi şi noapte a pămîntului. Războiul din Golf. Războiul din Iugoslavia. Prima hartă a unui cromozon uman întreg 21 şi a cromozomului Y. În ţara mea: consolidarea regimului democratic Ion Iliescu, fost ministru al lui Nicolae Ceauşescu, marginalizat în funcţii de rangul al doilea. În familia mea: "Eu trebuie să mă limitez în acest caz numai la ceea ce tu, Eugen, nu ştii. În iarna anului 1991-1992, M. a fost o perioadă de aproape două săptămîni, sub supravegherea dr. Lidia Gheorghiţescu, precum şi a dr. Moldoveanu. La externare i s-a recomandat un tratament medicamentos, recomandîndu-i-se să evite stările de enervare. Parcurgînd furtunosul an 1992, ne îndreptăm spre toamnă, cînd a survenit infarctul din luna septembrie. Am avut atunci marea şansă că am găsit la domiciliu pe dr. Moldoveanu, care a venit imediat acasă, i-a acordat primul ajutor, folosind pînă a ajuns la spital un stimulator tip deponit. La spitalul din Fundeni, în timpul cît a fost internată, s-a bucurat de atenţie, eu am avut grijă ca totul să se desfăşoare corespunzător. La externare a fost programată pentru control pentru data de 18 nov. 1992. În preziua programării, adică pe 17 nov., în timpul serii i s-a făcut din nou rău, şi-a smuls stimulatorul deponit şi l-a aruncat. Din păcate, n-am mai avut altul... am plecat la spital cu o maşină a unui vecin, şi am ajuns la medicul de gardă, care după numeroase încercări nereuşite a declarat că nu mai poate face nimic. Cauza decesului - un nou infarct, stop cardiac. Am simţit că mă prăbuşesc de durere. Şi-am telefonat, ne-am întîlnit şi ţi-am spus atunci că nu suport accentuarea acestei dureri. Făceam eforturi disperate să mă împac cu inevitabilul. Atunci şi astfel, am recurs la acel gest disperat, prin care noi amîndoi am fost lîngă dînsa, pînă în ultima clipă." 2004 În lumea mea. Marţi, octombrie: "Sînt Victoriţa, Genuţu! Te-am ţinut în braţe cînd erai mic! Cînd treci pe la mine să vorbim?". M-am întors în blocul placat cu mozaic verde al copilăriei mele din Bucureşti. Eu, Genuţu, cel care nu gîndeşte prea tare, cu posteriorul bombat, cu capul înaintat din corp, mă întorceam în blocul N3, în formă de V. Acela, din dreptul staţiei de tramvai "Voluntarilor", din bulevardul Ion Şulea (luptător comunist), azi Camil Ressu (pictor). Acolo unde locuisem pînă în 1987, la numărul 31, scara 2, etajul 6, apartament 80. Soneria şi acum e aceeaşi, cea dată de stat la facerea blocului. Neagră. Pe uşă, şi acum ca-ntotdeauna, nu este trecut nici un nume. Pe vremuri, oricum, oricînd îţi deschidea Meri, te invita în bucătărie. În surdină, de pe dulapul roşu, radioul negru Albatros cînta, vorbea: Unda veselă, Radiojurnal, De toate pentru toţi, O melodie pentru fiecare, Program de doliu naţional, Cine ştie cîştigă!. Mama asculta în surdină. Cîntecele şi vorbele oficiale au însoţit taclalele la ţigară şi cafea, rareori nechezol, ale mamei mele cu tanti Tanţa, tanti Victoriţa, Florenţa, tanti Sanda, tanti Canale, tanti Nuţi, tanti Lenuţa, naşa Monica şi nenea Cornel, tanti Tibi şi Florin, tanti Paula şi nenea Florian, tanti Margot, tanti Sila şi tanti Angela, Ileana, Ica de la Strehaia, Lidia de la Piscu Vechi. Cu nenea Scînteie de la Miliţie şi cu nenea Conac de la Securitate trecea dincolo, în sufragerie. Acolo era televizorul pe măsuţă: Reflector, Cerbul de aur, Telejurnal, Album duminical, Cascadorii rîsului, filme artistice şi seriale: Cei trei muşchetari, Poldark, Tarzan, Daktari. Sub televizor, stătea cartea de imobil, registrul locatarilor de pe scară.