Iosef Hechter nu mai suferă
Povestea textului de mai jos este următoarea: la sfîrşitul lunii iulie a acestui an, editorialistul Gazetei Sporturilor, dl Cristian Geambaşu, a primit un e-mail prin care era rugat de un cititor să transmită unui colaborator permanent al ziarului această scrisoare: "...Vă scriu cu cîteva ore înaintea concertului Rolling Stones de la Bucureşti. Concert pe care, din cauza unei toane inexplicabile a programului personal, am să-l ratez. Departe de fierberea fostului Ť23 August», mă bucur totuşi de cele cîteva articole entuziaste din presa românească de azi. Mă emoţionez văzînd că Evenimentul zilei şi Cotidianul şi-au deschis ediţiile cu materiale despre concert. Mă mir şi mă bucur deopotrivă citind vorbe entuziaste despre muzicanţi, despre admiratorii lor, despre întreaga atmosferă ce înconjoară evenimentul. Dl Adrian Georgescu, bunăoară, colegul dvs. de opinii de la Gazetă, scrie un articol antologic în Evenimentul zilei. Realizez brusc că ceea ce dă farmec şi savoare acestei zile, chiar şi pentru cei vremelnic depărtaţi de arşiţa bucureşteană, e bucuria cu care oamenii aşteaptă, prefaţează, înnobilează acest concert. Se simte, mai presus de orice, că jurnaliştii scriu despre ceea ce le place. Brusc, descopăr că ăsta s-ar putea să fie secretul relaţiei speciale pe care o am cu textele dvs. Cu rare şi incisive excepţii, scrieţi despre ceea ce vă place. Şi oricît de mult m-ar atrage pamfletele, anchetele, dezvăluirile, satirele, ceea ce rămîne, pînă la urmă, e mai ales mărturisirea afectivă. În puterea nopţii, cînd gîndurile zilei şi-au pierdut tăişul, emoţia se naşte în faţa declaraţiilor de dragoste. Bogart, Hoţii de biciclete, Manchester United, Bucureştiul de atunci şi de acum, cu străzile, oamenii şi cinematografele lui, Moarte la Veneţia, Sampras, Fred Astaire, ŤŞi mai terminaţi odată cu acel 5-1 din Giuleşti», şansonetiştii, Brazilia&Argentina, Caragiale, Radu Banciu&Naum, Casablanca, bridge-ul, toţi eroii dvs., pe care i-aţi povestit de atîtea ori şi în atîtea feluri, sînt la fel de proaspeţi şi de interesanţi ca personajele realităţii imediate. Sigur, aici s-ar cădea, poate, să spun că sînt mai proaspeţi şi mai interesanţi decît personajele realităţii imediate. N-are însă nici un rost să vă mint: cu toate ale ei rele, viaţa noastră zilnică îmi e apropiată şi dragă. Cu toate personajele ei pestriţe şi bidimensionale, cu toate prostiile şi ticăloşiile ei, realitatea nu mă scîrbeşte, nu mă dezgustă decît arareori şi pentru scurte perioade de timp. Pot cu uşurinţă, ba chiar cu un soi de perversă plăcere, să urmăresc o discuţie pe teme politice dintre cele mai actuale, pentru ca apoi să-mi bat capul cu Lâannée derni
