Internetul, cărţile şi literatura
Revista electronică a Centrului Naţional al Cărţii din Franţa "publică", în ultimul număr, o conferinţă a lui Pierre Assouline despre viitorul cărţii în epoca mediatică şi rolurile - din ce în ce mai neobişnuite ale scriitorului, editorului şi cititorului într-un spaţiu ajuns brusc la antipozii vechilor obiceiuri de lectură. Pierre Assouline - binecunoscut romancier dar şi prolific biograf - este şi unul dintre acei jurnalişti culturali creatori de şcoală, la Lire, unde a fost redactor-şef, la France Culture sau la Le Nouvel Observateur. Dar, mai presus de orice (şi-acesta a fost pretextul invitaţiei de a ţine o conferinţă despre Internet la Centrul Cărţii), este creatorul unui blog literar (deja) cult, vizitat zilnic de peste 7000 de internauţi, numit La république des livres. Aflat la mijloc între tabieturile de scriitor convertit la tehnologie şi bloggerul asumat, dar terifiat de violenţa de pe toile, Assouline povesteşte mai bine ca oricine despre brava lume nouă în care am intrat cu toţii, fie că ne place şi ne pricepem, fie că mai facem încă elogiul lentoarei. În ceea ce priveşte veriga între editor şi cititor, vechiul şi bunul librar, o instituţie în Franţa, el este, se pare, pe cale de dispariţie: "Ce librărie se poate instala în centrul snob al Parisului? Nici una. Ele coabitează azi, dar nu pentru mult timp. Cînd discuţi cu marii librari din Provence, vei vedea că ei vorbesc despre vînzarea cărţilor pe Internet, nu de noi colecţii, de noi cărţi, de reviste literare care să facă recomandări. Ei ştiu mai bine ca oricine că viitorul lor este acela de librari internautici, cu una-două librării la Bordeaux sau în altă parte. Nu ştim nimic, avansăm în ceaţă. Acum avem e-book-uri şi USB-uri, dar ce va fi peste zece ani nu ştie nimeni." Poveştile lui Assouline cu bloggeri schizoizi, cu eminenţi germanişti care s-au apucat să retraducă scrisorile lui Heidegger doar ca să-l contrazică pe Littel din Les Bienveillantes sau cu directori (francofoni) de bancă din Tasmania pentru care La république des livres înseamnă Franţa toute crachée - sînt fabuloase. Dar tonul - ponderat, interogativ, dilematic - face tot farmecul conferinţei. Problema de fond, deloc tehnică, este pentru scriitor felul în care noile tehnologii - de la scrisul pe computer pînă la documentarea pe Google Earth - pot modifica scriitura. Nu concepţia, nu tehnicile, nu viziunea, ci locul acela intim, neatins (pînă acum) la scriitorii veritabili: "Sînt convins că pentru un scriitor faptul de a scrie la computer modifică într-un fel greu de prevăzut scriitura. În secolul al XX-lea - vă mai amintiţi? - cînd modificai un cuvînt, asta îţi lua timp. Te gîndeai, alegeai, uneori căutai două zile. Acum modificarea, odată făcută, e definitivă, revenirea, imposibilă. Iar căutarea o faci mai degrabă în dicţionarele de sinonime electronice care sînt nesfîrşite. Pe de altă parte, s-a întîmplat ceva cu ceea ce obişnuiam să numim impregnare. Un tînăr scriitor englez a scris un articol în care mărturiseşte cumva ruşinat rolul masiv pe care îl joacă Internetul în scrierea romanelor sale. Într-un roman al său, are o secvenţă care se petrece într-un sat din România. Altădată făcea o documentare de o săptămînă, acum a găsit, prin Internet, tot ce îi trebuia. Pînă la urmă, asta e şi diferenţa: un adevărat scriitor va şti întotdeauna că exact de asta are nevoie, să meargă o săptămînă în acel sat din România, să se impregneze de atmosferă, să vadă chipurile oamenilor, să mănînce cu ei, să meargă cu autobuzul. Să nu uităm, impregnarea este cheia literaturii, această intimitate n-o va putea realiza vreodată un terminal". Deşi, aşa cum tot Assouline spune, habar n-avem spre ce ne îndreptăm şi ce-o mai fi însemnînd azi un scriitor adevărat...( S. S. )
