Informaţie mură-n gură
Am fost întrebat recent de unde mă informez în ce priveşte Uniunea Europeană. Acest articol este un răspuns, o experienţă personală de îngurgitat informaţii din care selectez şi organizez ce am nevoie. Aproape inevitabil, totul începe la EurActiv " portalul de ştiri şi analize europene. Mica, dar inimoasa echipă românească ţine Euractiv.ro, cu articole despre România în context european sau traduceri ale unor articole din reţea. La rîndul său, portalul-mamă EurActiv.com (Bruxelles) face un tip de presă cu totul special: complet, septic şi echilibrat. EurActiv dă informaţiile, le sistematizează şi se fereşte ca de dracu’ de interpretări sau opinii. Aproape frustrant pentru un consumator de presă obişnuit mereu să simtă umorile ziaristului. Cele mai bune sînt dosarele tematice pe care le găseşti pe site: iau o temă (directive importante sau o dezbatere mare " încălzire globală, de pildă) şi găseşti acolo toată povestea, de unde a plecat, care sînt poziţiile actorilor importanţi şi calendarul viitor. Atît EurActiv România cît şi cel mare oferă posibilitatea să te abonezi la newsletter, deci să primeşti în căsuţa poştală buletinele zilnice, electronic. După Euractiv urmează EUObserver. Se apropie mai mult de presa clasică, un fel de ziar de Bruxelles. Care pune şi dilema interesantă: putem avea o presă europeană înainte să avem un popor european (chiar, pe cînd un tabloid european)? EUObserver intră deci mai mult decît EurActiv în jocuri politice, declaraţii politice, faulturi politice, în politică la modul general. Deci, www.euobserver.com este un site obligatoriu dacă vrei să te ţii la curent cu treburile zilnice din UE. O mişcare foarte bună a fost crearea de bloguri pe site, ţinute de experţi de la think-tank-uri sau de jurnalişti-corespondenţi ai unor ziare naţionale. De pildă, corespondenta Gazetei Wyborcza la Bruxelles ţine blog la EUObserver, care se numeşte chiar aşa: "Polonia în UE". Urmăresc frenetic şi blogul lui Nicu Popescu, tot la EUObserver. Popescu este expert în politica de vecinătate şi spaţiul estic la European Council on Foreign Relations, iar blogul său de la EUObserver, influent şi urmărit, a făcut probabil mai mult să ţină trează atenţia pe Moldova decît ar fi putut face guvernele român sau moldovean, cu metode clasice. Nu mai am spaţiu să scriu pe larg despre celelalte publicaţii europene mari. După EUObserver, urmează European Voice (proprietate a grupului The Economist). Apoi, The Parliament, un hibrid între ziar şi buletin de propagandă/informaţii al Parlamentului European, dar bine făcut şi deci interesant. Dintre şmecheriile aflate tîrziu: Open Europe este un think-tank britanic eurosceptic, foar dur cu UE. Dar nu de asta îl menţionez, ci pentru că produce un buletin zilnic la care te poţi abona, numit Open Europe Press Summary, unde strîng articole relevante despre UE din cam toate ziarele naţionale şi europene de limbă engleză, plus rezumate ale unor articole în franceză, spaniolă, uneori polonă sau germană. Desigur, totul este ambalat într-un conţinut eurosceptic dur, iar selecţia urmăreşte mai ales articolele critice. Totuşi, exerciţiul de a urmări acest buletin este foarte util. O altă categorie sînt site-urile agregatoare, care încearcă să traducă articole din presa naţională a celor 27 de state şi să le pună într-un singur loc, pentru a crea un spaţiu de dezbatere comun. Eurotopics urmăreşte subiecte generaliste, iar Eurozine e specializat pe publicaţii şi dezbateri culturale (Dilema veche este partenerul din România, cititorii vor fi observat deja în revistă articole preluate din reţea). Nu mai e loc de alte amănunte. Pentru ziarişti, nu uitaţi să vă abonaţi la listele de distribuţie ale grupurilor politice din Parlamentul European. Veţi fi bombardaţi cu informaţii şi declaraţii, unele utile. Pentru cei interesaţi în profunzime de politicile europene, aproape toate think-tank-urile europene au un serviciu de newsletter, prin care vă puteţi abona şi primi ştiri despre publicaţiilor lor. (C. G.)
