În slujba lui Dionysos
O revistă care apare doar pe Internet şi care aduce în spaţiul virtual informaţii despre spaţii vitrate. Adică despre sticle, dar nu umplute cu orice. O revistă care se cheamă Connaisseur (despre vin şi stil de viaţă). O rubrică se numeşte chiar "Ştiri din lumea vinului". Evident, despre adevărul lor nu te poţi îndoi şi cred că nici despre limpezime. Una dintre ele spune, de exemplu, că în cadrul festivalului de la Mediaş, care se desfăşoară între 10 şi 13 iulie, se va organiza o "Stradă a vinului" şi va fi aleasă o "Prinţesă a vinului". În editorial, care de fapt e un adevărat reportaj, Loreta Budin scrie despre un wine tour de trei zile în regiunea Friuli din nord-estul Italiei. Acolo i-a fost dat spre degustare "vinul care pocneşte" - Schioppettino, cu aciditate mare şi uşor efervescent. Un soi care era cît pe ce să dispară în urmă cu 30 de ani, pentru ca ulterior să renască şi să capete importantul statut de vin cu denumire de origine controlată. Un soi de Schioppettino care are "nas şi gust de coacăze negre, mure, afine, cireşe amare, plus o idee de condiment - piper verde". Parcă toate vinurile roşii din acea zonă a Italiei au ceva amărui-condimentat în ele. Apoi, autoarea a ajuns la vinurile Comelli, despre care crede că sînt cele mai rafinate din întreaga regiune. Într-un alt articol, Cezar Ion se întreabă ce au în comun "bunul-simţ, vinul prost şi imaginea de ţară". Concluzia sa este că n-avem nici vinuri şi nici o imagine bună a ţării pentru că lipseşte bunul-simţ. Şi pentru că nimeni nu-şi asumă responsabilitatea de a face ordine şi a-i diferenţia fără drept de apel pe producătorii de vin de falsificatorii care inundă piaţa cu băuturi contrafăcute. Într-un registru mai vesel se înscriu concursurile Connaisseur ("hai să bem mînă cu mînă") publicate în revistă, de genul: trimiţi o poză cu tine şi o sticlă de vin de cutare tip şi poţi cîştiga o excursie la Pleşcoi, cu degustare de vinuri, o sticlă de vin din cine ştie ce ediţie faimoasă sau chiar un autoturism (a cărui conducere, evident, nu trebuie amestecată cu vinul pentru că poate dăuna grav la permis). Cum se potriveşte calitatea unui vin cu preţul, afli din rezultatele unor degustări, pe sortimente, făcute fără ca juraţii să cunoască eticheta (în orb), publicate în paralel cu preţul. E vorba de vinuri obişnuite care se găsesc în magazine. Descoperirea - nu neapărat surprinzătoare - e că unele vinuri mai ieftine pot fi cotate de specialişti mai bine decît altele mai scumpe. Iar informaţiile chiar pot fi de folos celor care cotrobăie dezorientaţi prin rafturile cu vinuri ale supermarketurilor, neştiind ce să aleagă. Tot pentru o mai bună informare oenologică, putem afla şi rezultate ale unor anchete făcute pe piaţă despre vinuri care nu respectă legile în materie de etichete şi, ca atare, ar ascunde ceva dubios. Nu lipsesc topurile internaţionale şi autohtone ale celor mai bune vinuri. Există şi un capitol "Vinuri de care să te fereşti" cu un subcapitol: "Otrăvuri veritabile". Sînt numite vinurile colorate artificial, vinurile cu îndulcitori sau arome sintetice sau vinurile făcute din alte materii prime decît strugurii. În fine, pun pariu că nu multă lume ştie diferenţa dintre un vin spumant şi unul spumos (nici eu n-o ştiam, dar am aflat-o din aceeaşi publicaţie online). Spumantul este vinul a cărui "spumă" provine exclusiv din fermentarea propriului conţinut, în vreme ce spumosul este un vin căruia i s-a adăugat în mod artificial dioxid de carbon (un fel de şpriţ la sticlă), mai ieftin şi, evident, de o calitate inferioară spumantului. E o bucurie să descoperi că există cineva în ţara asta care se ocupă susţinut, cu profesionalism şi cu folos de promovarea culturii vechi (a viei şi vinului). ( A. M. )
