Dumitraşcu Gheorghe
Ce mai faceţi, domnu’ Dumitraşcu? Fac 69 de ani! Singur, sînt singur. Soţia mea a plecat şi nu s-a mai întors. Avea 66 de ani, boala secolului. O duc rău, sînt singur, cu cîinele băiatului meu. Sînt înconjurat de hîrtii, în biroul meu-closet de 7,15 metri pătraţi, umblu prin arhiva mea dintr-o cămară, în vechea casă a bătrînilor mei socri, am trecut cam prin 15% din arhivă, e uluitoare, cine se va ocupa vreodată de aşa ceva, să vadă zbaterea omului care am fost? 10 ani de Parlament. Am intrat într-o bătălie în care nu ştiam ce va fi. Înainte de a fi senatorul Gheorghe Dumitraşcu, eu am fost Dumitraşcu profesorul! Dumitraşcu profesorul, care a ţinut, aşa a crezut el, nu l-a obligat nimeni şi n-a primit bani, cel puţin o mie de conferinţe, de la linia grajdului, de la biblioteca sătească, de la căminul muncitoresc, pînă la Consiliul Superior Politic al Direcţiei Medicale, de pildă, de la Bucureşti. Era februarie 1990, mă întîlnesc pe stradă cu o bibliotecară onestă de la Biblioteca Judeţeană, care lucra la Documentare, şi, mă întîlnesc, zic, cu tipa aceea, cam bătrînioară ea, cam singură, nici măritată, nici aşa… "Domn’ profesor " zice ea, aşa, tainic " e adevărat c-aţi intrat în FSN?" "Ah, n-am intrat, eu sînt şeful FSN-ului pe judeţ", şi zice: "Vai, şi eu care vă credeam un intelectual!". Eu nu mă gîndeam în ce intru. Vreau să spun că eu am fost Gheorghe Dumitraşcu înainte de-a fi Gheorghe Dumitraşcu senator, iar dimensiunea mea între oameni, nu dimensiunea aia fizică, ci dimensiunea morală şi ştiinţifică, dacă mi-e permis să zic aşa. Am fost atacat pe ideea că mi-am dat doctoratul la "Ştefan Gheorghiu", că de fapt, n-am facultate… n-am facultate, am făcut la "Ştefan Gheorghiu", mi-am dat doctoratul acolo, cu "Partidul Comunist Român şi colectivizarea"… mînca ceva tipul ăla… aşadar, n-aveam de gînd să intru în politică, nu că nu ştiam ce-i aia, ştiam, scrisesem doar istoria unui partid politic, citisem enorm, nu ştiu cîţi erau mai citiţi decît mine în Parlamentul ăla. De ce v-au dat afară? Eu trebuia să nu mai intru în Parlament din 1996… deci, în ’96 la alegeri, eu eram deja eliminat de către o şleahtă în frunte cu domnul Gherman, secretarul general al partidului… M-am dus la Ion Iliescu… era preşedintele ţării… eu veneam de la operaţie… făcusem operaţie în Israel… şi de-asta nu pot fi antisemit. "Bună ziua!", "bună ziua!", "Domnule preşedinte, eu sînt Dumitraşcu Gheorghe, partidul acesta la care m-am zidit mă alungă. Mai aveţi nevoie de mine sau nu?" că şi tăticul zicea: "Mă, băiete, prea multă ură-n jurul tău! De ce tăticule, ură? de ce? nu ştiu, mă, băiete, dar… ură şi mai ales, să ştii că ungurii nu te vor ierta! nu te vor ierta ungurii! Ce-ai cu ei, tăticule? n-am nimic, tăticule, ei au cu România, ăia care sînt organizaţi, ştii bine că-s prieten cu Karcsi, cu Marika, prieten bun, prieten de-o viaţă, cu viaţa mea pînă la 50 de ani! Şi-aşa am putut! De ce? pentru că nu eram cu ei! Aţi auzit voi ceva despre parlamentarii de Constanţa ai PDSR între 2000 şi 2004?" De ce v-aţi luat de unguri ani de zile? Atacau ţara mea! În Covasna şi Harghita… tu trăieşti în părţile alea? Era vorba de declaraţii făcute la lumina zilei… şi de caracterul statului român, şi legate de… cum adică, crezi că vîntul bate, din nefericire, în pînzele lor, legat de Ţinutul Secuiesc, desfacerea României, de unirea cu Ungaria… Domnule, niciodată România n-a avut la conducerea ei… de la Glad, Gelu şi Menumorut pînă azi, n-au avut nişte oameni mai analfabeţi în probleme de istoria patriei, n-a avut nişte mameluci fără inimă de român, ca acum! Ca acum… vreau să spun că, în mare parte chiar după 1990 încoace! ăştia nu ştiu pe ce lume trăiesc… mi-e ruşine că sînt contemporan cu astfel de miniştri. Ei ce-au făcut? Ei se roagă de străini să ne cumpere tot. Imbecili! dragul meu, dacă Ceauşescu a primit patru-cinci gloanţe, ăştia ar trebui să primească nişte Katiuşe! Să primească nişte rachete! În piept! E o trădare naţională uriaşă la dimensiunea clasei politice, a aşa-zisei clase politice din România!
