Despre mama lui Ştefan cel Mare
Dacă cineva m-ar pune să merg pentru o mie de euro pe Ştefan cel Mare - şosea, bulevard, ce mama lui este - nu aş accepta. La un milion de euro, aş mai ezita. Ştefan cel Mare e o scîrbă tîmpită, o zonă plină de oftică, de gripă aviară, o tîmpenie, o inepţie a automobilismului autohton. E simplu să înjuri, dar şi mai groaznic e să o iei pe acolo. Şi nu e vorba doar de Ştefan cel Mare, e vorba de contaminarea tuturor străzilor din jur. Se circulă bezmetic, nu poţi păstra o bandă că vine altul şi-ţi taie calea, e un zgomot de ţignale şi ţîfne, o mare de dezordine, unde nu poţi să mergi decît călcînd pe cadavre, pe reguli, pe principii, unde mergi înjurînd, unde mergi cu geamul deschis ca să-l scuipi pe vreunul pe parbriz, pe ochi, pe bară. Pe Ştefan cel Mare îţi vine să tamponezi nesimţitul, chiar dacă iei 300.000 amendă în 24 de ore, 600.000 în 48 de ore, chiar dacă stai la Poliţie la coadă şi înjuri pe mama lui Ştefan cel Mare. Strada asta e largă, uriaşă cît numărul de bătălii, copii şi biserici, dar jenantă prin piticimea ei de sentimente, de nervi. Toţi se revarsă pe Ştefan cel Mare şi zona aia e aridă, tîmpă, totul aranjat departe, nici un magazin în şosea, ca pe Victoriei, nici un om pe stradă. Perdea de maşini şi perdea neagră de carburant. Şi nu suport nimic din zonă. Nu suport spitalele înşirate ca mărgelele pe acolo, uite Urgenţa, uite Colentina, uite accidentele mortale şi uite epidemiile. Nici un om cunoscut de mine n-a intrat la Urgenţă decît ca să moară acolo. Nici o alergie de-a mea nu s-a vindecat la Colentina. La Obor ce mi-am cumpărat s-a dus dracului, pantofi sau pantaloni. Am abandonat farmecul Pieţei Obor, cu ţărani şi culori de vegetale, pentru că nu mai voiam Ştefan cel Mare. Încotro te poţi duce? Niciunde. Trebuie să treci Ştefan cel Mare şi, chiar dacă sînt snob, îmi place să trec Ştefanul numai pe la Dorobanţi, cînd vlaga lui Ştefan e pe sfîrşite. Nu mai vreau Ştefan cel Mare. Vreau să se cheme Încîlceala cea Mare, Vomitarea cea Mare, Maţul cel Mare. Orice, numai din astea cu voievozii să nu mi se dea, că sînt dependent de istorie şi nu prea rimează numele cu borşul de pe stradă. Se merge cu încetinitorul, te uiţi în maşina ăluilalt şi înjuri, te uiţi în maşina uneia şi-i numeri bubele, îi numeri kilele de fard şi ea te priveşte ca pe un idiot. Trebuia să ies ca un bou de pe o stradă laterală şi un cretin cu jeep mă tot claxona, un gras ce-mi dădea sfaturi prin oglindă, cum ar trebui să mă strecor ca să nu-l enervez pe el. Adică eu nu băgam, şi nu băgam fiindcă ştiţi şi voi de ce, nu aveam prioritate de pe străduţă şi tot claxona grasul cu jeep şi atunci, culmea, o tipă îmi face loc. Oare claxoanele grasului mi-au făcut loc? Nu e aşa? Chiar aşa! Grasul meu scîrbos ca Ştefan cel Mare m-a scos din încîlceală.
