De la un anticar inexistent din Bucureşti
Stimate domnule Cosaşu, mai întîi să vă răspund la ultima întrebare: iniţialele mele nu sînt tolstoiene, deşi îmi place că aparţin Jurnalului cu acea zilnică încheiere: "dacă mai trăiesc". Sigur că mă numesc cu D., cu M., cu T., dar dacă acesta mi-a fost impulsul cînd v-am scris prima oară, am lăsat-o aşa cum a căzut şi s-a nimerit. După o expresie care vă aparţine, e o parolă de trecere. Acum ţin să vă transmit ce i-am răspuns lui Mihai M. din Hossegor la textul lui din 14 iulie.* Domnule prieten hossegorean " am şi eu orgoliul meu de bucureştean care mă face să vă semnalez că începutul scrisorii dvs., cu evocarea anticiclonului din Azore căzut peste golful Gasconiei, nu m-a găsit nepregătit. Fără să fiu un fan al lui Musil, ştiu cum începe meteorologic Omul fără însuşiri. În Bucureşti nu vă veţi găsi mulţi prieteni întru Musil. Totuşi, unul dintre clienţii mei preferaţi este un profesor universitar care citeşte anual Musil şi care m-a convins că Omul fără însuşiri e un fel de Himalaya a literaturii, un masiv pe care-l urcă doar cîţiva singuratici; de cîte ori întîrzie în anticariatul meu, nu pleacă fără să-mi ţină o prelegere despre România ca o Kakanie mai mică şi mai năpăstuită. V-aş face cunoştinţă cu el, dacă treceţi prin Bucureşti. Pe mine vă puteţi bizui într-o discuţie, fie şi de o noapte, privitoare la compatibilitatea dintre Musil şi Kundera. Acum, aici, mă presează altceva, şi anume concepţia dvs. despre "descreşterea revoluţiei la noi şi aiurea". Înţeleg că-mi imputaţi incapacitatea mea de a-l reţine pe Fiu în România, de a-i explica să aibă "puţintică răbdare" pînă "se lecuieşte fanatismul, de la sine" (?), pînă ce "fandacsismul se rezonează" (excelentă expresie!) şi Passionariile lui "devin relativiste şi tandre". Mergeţi mai departe şi scrieţi că "ne-am potolit din inerţia fatalităţii" şi stabiliţi cîteva limite, un nici-nici al acestei normalizări: nici "pupat piaţa endependenţi", nici "ce-am avut şi ce-am pierdut". Introduceţi şi ceva "resemnare cehoviană" ca să ajungeţi la "o sinteză a normalităţii", la noi, la Viişoara… Brusc, simt nevoia să nu vă mai scriu cu dvs., ci cu dumneata, cu tu. Mihai, prietene, dacă mi-ai început cu prima pagină din Omul fără însuşiri, eu îţi voi da prima frază din Răscoala: "Domnilor, dvs. nu cunoaşteţi ţăranul român!". Ea îmi răsare în minte de cîte ori citesc utopii despre Românica. Dacă observaţia mea ţi se pare prea tare, o voi nuanţa caragialian, ca la o bere: "Mişule, eşti dulce!". Mai personal, te-aş interpela: "în ce ţară trăieşti?". Am impresia că înoţi în golful Gasconiei şi visezi ca România să fie Africa de Sud! Visezi la "o potolire" " i se mai spune reconciliere " cu alde Mandela în frunte, cu monseniorul Tutu, cu comisii de împăciuire între afrikaneri şi băştinaşi după ce s-a abolit apartheid-ul luptei de clasă. Ca la o Alimentară de pe vremuri, ţi-o spun simplu: "n-avem, nu ţinem!". Nu ţinem Mandela, nu avem resemnare cehoviană, dincolo au Passionarii tandre şi relativiste, noi avem fii şi taţi schematici. Actualităţile astea " cum bine scrii " ţin de 20 de ani şi vor mai ţine 20, dacă nu chiar 200, termen obişnuit în teatrul lui Cehov. Tu le constaţi înotînd în Atlantic, eu le trăiesc în buticul meu de pe Ştirbei-Vodă, lîngă Cişmigiu. Nu suport generalizările comode şi rapide, articulate la plural sau la singular: "românii", "românul". Cred însă în existenţa tot mai apăsată şi tot mai ignorată a unui "spirit al locului", dincolo de orînduire şi clase, de cultură şi educaţie. De exemplu: WC-urile publice, din gări, din parcuri şi dintotdeauna, sub monarhie, sub dictatura proletariatului sau a capitalului. Ieri m-a dus acasă un şofer de taxi care gîndea în 2009 precum Cioran cîndva, la Paris, şi ca un dramaturg bucureştean imediat după Revoluţie: să iasă cu o mitralieră pe stradă şi să-i împuşte pe toţi, de lichele ce sînt. (Dramaturgul vroia să lichideze din 10 în 10…) L-am întrebat dacă nu ar face excepţii… De ce să facă? I-am zis că poate mulţi au calităţi. S-a enervat mai rău " "spuneţi-mi una, o calitate a acestui neam…". Mi-a venit repede: "…e un neam inteligent care-i dispreţuieşte pe proşti şi are humor. Dumneata, de pildă, ai mult humor…". Am aşteptat să văd ce efect produce intelectualismul meu; s-a îmbujorat şi brusc înveselit a emis: "e un punct de vedere". I-am zis că nu mă aşteptam la acest răspuns şi m-a lămurit spontan: "aşa m-a învăţat să spun un rabin pe care l-am dus alaltăieri la aeroport!". Asta e situaţia, adică ce numeşti tu, hossegoreanul,, "inerţia fatalităţii". Mai ţii minte cînd "asta e situaţia" rima cu "n-are apă staţia!"? Abia aştept să-mi explici " dacă tot mi-ai promis "cum ai îmbrăţişa buzele iubitei după ce a rostit ceva josnic". Acum du-te şi înoată şi "Vive la France!" y compris golful Gasconiei. Al tău, DMT de lîngă Cişmigiu. Revin, domnule Cosaşu: nu am fost deplasat în ce i-am scris? Prea familiar? Prea politicos…? M-am abţinut cu greu să nu-l întreb de-a dreptul: dacă ştiai atît de bine cum e cu potolirea la noi, de ce ai plecat? Mai am prudenţe în relaţiile externe… Cu urări de bine, DMT.
