De la prietenul inexistent al fiului inexistent

Stimate domnule Cosaşu, în primul rînd " sperînd că mai ştiţi cine este cel mai bun prieten al fiului dvs. " ţin să fiţi la curent cu scrisoarea pe care i-am trimis-o alaltăieri dlui Mihai M. din Hossegor: Domnule prieten, v-am citit cu atîta plăcere cele scrise dlui Cosaşu*, încît înainte de a mă repezi să vă răspund, am deschis Google-ul şi am căutat localitatea dvs., Hossegor " am aflat că se găseşte în golful Gasconiei (ceea ce m-a încîntat) şi constituie un punct de atracţie pentru pasionaţii surfului (ceea ce mi-a dat o sugestie…). M-aţi cucerit prin fineţea observaţiilor privitoare la singurătatea lui Kundera şi humorul cu care i-aţi explicat dlui Cosaşu de ce nu-l poate întîlni în Paris; numeroasele aluzii la Malaparte, la caii lacului Ladoga din Kaput, la adevărul integral din ’56 m-au făcut să mă simt bine pînă la temeinica bănuială că Dvs. v-am vîndut un bătrîn Secol 20, imediat după Revoluţie, consacrat Mediteranei, parcă… Îmi permit de aceea, ca un pasionat de Kundera " sînt anticar în Bucureşti şi de raftul lui nu las pe oricine să se apropie " să vă numesc un kunderist şi vă integrez printre cei mai buni prieteni ai mei de departe, niciodată " ce-i drept " ajunşi în golful Gasconiei. În virtutea acestei solidarnost cu Milan, bat la uşa Dvs. din Avenue des Dauphins, convins că-mi veţi deschide şi veţi asculta ce îmi stă foarte apăsat pe inimă. Încep prin a vă spune că în problema Fiului surfaţi cu prea mare dezinvoltură, cu o prea mare lejeritate a gîndului. Probabil că sînteţi în urmă cu o bibliografie, ceea ce nu ar fi de mirare avînd în vedere de cînd ţine "povestea". Tăntălăul " termenul nu mi-e deloc antipatic " nu a fost cîtuşi de puţin "moale şi mimetic" în amorul cu fata colonelului securist; nu a făcut cu ea Piaţa Universităţii, nu a fost anticomunist ca ea " aş putea susţine că a fost centrist, adică a vîndut alături de mine cărţi vechi, în centru, în Piaţă şi Edgar Quinet (iar bănuiesc că ştiţi aceste locuri…); nu am scandat lozincile lor, le împărtăşeam tăcuţi doar ideea: jos comunismul!, ceea ce i-a îndreptăţit pe mineri să ne fugărească pînă pe Academiei şi mai sus, fiindu-le clar ce gîndeam şi cum munceam, vînzînd cărţi vechi. Deloc "mimetic", deloc "copie servilă a iubitei" " cum scrieţi " Fiul tăntălău s-a despărţit de ea pentru un motiv pe care nu am îndrăznit să-l pun pe hîrtie decît o singură dată, într-o scrisoare către dl Cosaşu, anul trecut " poate nu aţi avut la îndemînă Dilema veche din 10.1.08. El nu a acceptat ca ea să scandeze, odată cu mulţimea, o lozincă de o cruzime " dincolo de politică, de ideologie " necunoscută, sînt sigur, nici lui Kundera. Iliescu (nu se poate să nu ştiţi, în Hossegor, cine era preşedintele României în 1990…) era îndemnat să-şi dea demisia şi " în numele nonviolenţei! " "să se ducă acasă la nevasta canceroasă!". Aşa suna rima, la noi nici o politică nu e valabilă dacă nu e pusă în versuri. Tăntălăului i s-a părut inadmisibil ca buzele iubitei sale să rostească această strigătură. Vi se pare fad, incult, schematic? Ea însă i-a explicat, deloc fad, că ideea lozincii e dreaptă şi vine dintr-o ură justă. Compulsivul nu a suportat acest "adevăr integral". Dvs. cum l-aţi fi suportat? Ce i-aţi fi spus? Atunci, în 1990, eu l-am înţeles şi l-am lăsat să plece dintr-o ţară în care fiecare cruzime justifică o alta. Azi, povestindu-v-o, nu mă simt stingherit, cît liniştit: citind scrisoarea odată cu Revolta îngerilor a lui Anatole France (proaspăt achiziţionată " La révolte des anges " Editura Calman Lévy, 1926, v-ar interesa?, v-o pot trimite cu plăcere la Hossegor…!) Nu am fi kunderiştii care sîntem dacă în 2009 nu am şti bine că toate revoluţiile, toate înlocuind în mecanica lor o exploatare cu o alta, sînt, în cele din urmă, cu trecerea timpului, schematice, de la patetism la comic aproape neverosimile, din cauza fanatismului fără de care "nimica mişcă"; nu numai morţii, dar şi fanaticii, şi apucaţii, şi oportuniştii şi tăntălăii aferenţi dau garanţia unei revoluţii. Pînă şi revoluţia de catifea, pragheza, a avut fanaticii ei " de unde ce i se întîmplă azi lui Milan K… Nu ştiu dacă " aşa cum scrieţi " "schematismul Fiului a fost mai mare" decît al tatălui său din urmă cu 60 de ani, dar pentru mine este incontestabil că fanatismele lor, odată lecuite după extirparea netrebnicei candori, fac parte din istoria lor, din densitatea lor umană. Ei aparţin celor numiţi de un prieten al lui K. " Philip Roth " "voluptuoşii unor exagerări dureroase". Ei au pretenţia de a nu fi eroi ai timpului nostru, ei nu cer a fi neapărat simpatizaţi/convenabili, ei " ca să zic aşa " nu fac beletristică. Numai literatura produce eroi ai timpului nostru, cu precădere abisali. Dar dacă mîine vreun nou Dostoievski ar da un roman abisal intitulat "Tăntălăul"? Poate că mai sînteţi subjugat de clişee " cui nu i se întîmplă? De ce umanul unui tăntălău ar fi deficitar? De ce un antităntălău ca Dvs., ar fi mai bogat uman? De ce ar fi tăntălism ca un bărbat de la Polul Nord să se îndrăgostească de o bridgistă din Islanda şi "în numele iubirii" să ajungă a juca la fel de bine ca ea? Un psihiatru din Bucureşti mi-a încredinţat ideea " comică, printre alte seriozităţi " şi a unei revolte a Fiului împotriva tatălui care nu putea juca decît insipida belotă. Pentru a mă înţelege pînă la capăt, să vă divulg că m-am consultat cu acel psihiatru fiindcă de mult am stabilit cu Fiul " amîndoi fani ai şcolii cehe de film " că ori de cîte ori vom simţi, oricît de departe am fi, că sîntem la ananghie, să facem ca Milos Forman care, la New York, cînd prietenul lui Ivan Passer a căzut nervos, s-a dus în locul lui psi. al dvs., D.M.T din Bucureşti Mîine vă expediez ultimele noutăţi despre fiul dvs. Acelaşi * pentru nonficţionari: vezi numărul trecut al Dilemei vechi