De la mama inexistentă a fiului inexistent
Îţi scriu din Reykjavik unde am sosit aseară, de la Roma*, chemată urgent de băiatul nostru, cu un glas pe care nu i l-am auzit niciodată. La Ierusalim i se întîmplase o nenorocire. Grunna începuse concursul fără el lîngă ea; el plecase la Afula să ia de la Veronica** articolele tale, întîrziase mult pe drum din cauza unei alarme şi, cînd a sosit, ea nu mai era în sala de joc; de la o parteneră a ei a aflat că s-a ridicat de la masă după ce făcuse o mare greşeală. El a fugit imediat la hotel şi a găsit-o în hol, cu valiza în mînă; i-a spus doar că nu va mai juca bridge şi că pleacă la aeroport să găsească o cursă spre Islanda. El nu a întrebat-o măcar cum de voia să plece fără să-i lase o vorbă… Nu a lăsat-o să plece singură şi au prins un avion pentru Rotterdam cu legătură la Reykjavik. De cînd au venit, ea este la spital lîngă tatăl ei care e încă sub perfuzii. Din cauza anestezianţilor, omul a avut halucinaţii şi a cerut infirmierelor să-i fie adusă fiica. Ea, la Ierusalim, l-ar fi auzit şi, în logica islandeză, de aceea a greşit. Aşa mi-a explicat el foarte serios şi îţi dai seama că nu pot să-l cred. Mai mult " el e convins că totul s-a întîmplat şi din cauza lui, fiindcă nu a fost lîngă ea în timpul concursului. E o combinaţie între halucinaţie şi superstiţie, la care văd că el cedează surprinzător. Oricum, ceva s-a schimbat în el. Pentru prima oară îşi asuma o vinovăţie. Pentru prima oară mă rugase să vin urgent lîngă el. Nu-ţi mai spun cît m-a mirat plecarea lui în căutarea articolelor tale. Nici lui nu i-am spus-o, ca să nu-i apar patetică. Tot ce l-am întrebat a fost dacă îi spusese ei de ce pleacă la Afula şi mi-a răspuns că ea fusese de acord, dar cine putea să ştie că va întîrzia. Situaţia se complică prin depresia ei; a închis magazinul, pe criza asta nimeni nu mai cumpără vechituri, cînd nu e la spital, stă acasă, dormitînd, în timp ce el caută de lucru şi se pare că a găsit ceva, nu mi-a spus ce, tot din superstiţie: mi te-a invocat " mi-a zis că nici tata nu punea titlul decît la urmă. Îţi repet: s-a dezgheţat Groenlanda din el. Cu ea mă descurc greu, dar mă descurc într-o engleză combinată cu o românească la fel de elementare. Aseară, a luat deodată un pachet de cărţi şi m-a chemat lîngă ea; fără să mă întrebe dacă ştiu bridge " nu-i puteam spune că urăsc pînă şi şepticul " mi-a pus pe masă ceea ce am înţeles uşor că era, ca la şah, poziţia cărţilor cînd greşise; oricît nu te-am putut suferi cu bridge-ul şi belota ta, tot ştiu ce sînt "un mort" şi o levată. Am stat liniştită şi i-am dat să înţeleagă că o pot urmări în ceea ce-şi spunea mai mult ei decît mie. De cîteva ori a ridicat dama de treflă de la "mort" şi mi-a arătat-o, exclamînd: "proastă eu… proastă eu". Am încuviinţat în semn că pricep " nu trebuia să pună dama de treflă. M-a strîns la pieptul ei şi m-a legănat ca la o mare durere. El a intrat atunci în cameră şi ne-a surprins aşa şi a început să ne aplaude. Nici asta nu am văzut-o vreodată la el. Ea a început să se dea cu capul de masă, nu violent, ca un copil care ţine să se autopedepsească. El a luat-o şi a dus-o în cealaltă cameră, s-a întors şi a încercat să-mi explice că bridgiştii, ca şi şahiştii, nu sînt pe înţelesul nostru, că el l-a văzut pe unul care după o greşeală şi-a izbit capul de pereţi, iar un italian campion mondial a renunţat definitiv să mai joace, după o eroare ca a ei. Încerca să fie volubil, poate chiar dorea să mă amuze ca în poveştile celor normali despre nebunii inofensivi. Nu am intrat în jocul lui şi i-am spus, poate prea rezonabilă, că pentru mine e de neînţeles cum se poate face o depresie dintr-un joc şi cum a putut să folosească un cuvînt ca "nenorocire" pentru cele întîmplate la Ierusalim. Altceva se numeşte nenorocire, acolo… M-a mîngîiat pe frunte şi mi-a spus cu o tandreţe, pe care de asemenea nu i-o cunoşteam, dacă nu m-am plictisit să le ştiu pe toate. Nu am vrut să-i răspund. Pentru mine, problema gravă este alta. Niciodată tu nu ai ştiut să mă îngrijeşti nici măcar la o gripă, la o nevralgie; puteai fi speriat, dar mai mult, nu. El a vrut să se deosebească de tine în toate, dar ţi-a moştenit… Mă întrerup fiindcă trebuie să mergem la spital cu Grunna. Nefiind chiar un Dickens care-şi ţinea la curent cititorii cu viaţa şi moartea personajelor sale, obişnuit de mult cu imputările feminine la adresa sa, angoasat de aeroporturi şi avioane, ficţionarul se gîndeşte să plece la Reykjavik, fie ce-o fi. Redactorul "la zi" speră să-şi intre în pîine. ________ * pentru nonficţionari: vezi Dilema veche nr. 291 din 10.09.09 ** idem
