De la fiul inexistent
Domnule, am primit ultima dvs. scrisoare şi vă declar că m-a indispus. Vă voi explica imediat de ce, dar mai întîi - aşa cum mi-aţi cerut-o foarte didactic - răspund la prima întrebare, aceea în legătură cu topirea gheţarului Kangerdlugussaq. Habar nu am dacă se topeşte cu viteza de 38 metri pe zi. Eu nu locuiesc pe acolo. Eu am altă treabă şi mă mir că pentru un joc de cuvinte mă împroprietăriţi cu el, numindu-l mereu "al dumitale" (motiv pentru care am hotărît ca azi să vă scriu cu "dvs."...). Mă enerva încă din România uşurinţa cu care se folosea această expresie pentru a-l împovăra pe celălalt, pentru a-l compromite cu prietenii dubioase; am auzit deseori: "Camil al dumitale", "Batalov al dumitale", "evreii dumitale", "Malraux al dumitale" şi v-am văzut cum şi cît vă înfuria. Se pare că nu aţi reţinut cu ce mă ocup aici. Nu ştiu ce citiţi în ziare şi ce înţelegeţi din ce vă scriu, dar pe noi, aici, nu ne interesează ce va fi în 2100, ce se va întîmpla după creşterea apelor în mări şi oceane. Nouă, colegilor şi şefilor mei, ne convine topirea gheţarilor. Mai mult: dacă se topesc prea încet, fie îi aruncăm în aer, fie îi tăiem cu spărgătoarele noastre; bucăţile acelea le punem la încălzit pînă se fac lichide şi îmbuteliem apa gheţarilor în containere speciale care pleacă în Canada. V-am mai explicat: apa dintr-un aisberg e foarte bună pentru fabricarea vodcii. Dacă eu n-am învăţat la şcoală despre Ibrăileanu şi Zarifopol, nici dvs. nu aţi ajuns vreodată la lecţia despre folosirea unui gheţar în producţia de vodcă. Aşa cum vă cunosc, aţi crezut că fac poezie. Orgolios cum vă ştiu, v-aţi închipuit că fiul dvs. scrie o continuare la cartea aceea cu blocul de gheaţă din luna august. Vă înşelaţi - nu fac poezie, nu scriu cărţi, lucrez pentru firma canadiană "Iceberg" care produce cea mai bună vodcă din lume. Ce e greu de înţeles? Cît o să mai exageraţi cu literatura, pînă cînd o să trăiţi în nebunia asta că totul e literatură? Reveniţi-vă - pe fiul dvs. nu-l îngrijorează topirea calotei glaciare; îl bucură fiindcă nu va cunoaşte şomajul. Şeful meu cîntă "Vive l'échauffement!" pe o melodie a lui Yves Montand, "Vive la crise!". Trec la celelalte două întrebări: dacă avem în Groenlanda două corectitudini politice şi cum stăm cu disidenţii? Sînteţi, într-adevăr, insuportabil: faceţi din toate literatură şi, simultan, politică! Sînteţi incapabil să înţelegeţi că mai există şi altceva decît literatură şipolitică. Sînteţi incapabil să trăiţi şi să gîndiţi în afara lor. E cazul să v-o spun clar. Nuvelele dvs. m-au lăsat rece, m-au îngheţat din această cauză: eroul lor chiar şi cînd sărută o femeie este obsedat dacă e just sau nu politic. Dacă nu v-a spus-o mama, v-o spun eu: e oribil! Îmi scrieţi că în politică nu sînteţi nici pro, nici contra, sînteţi ne. Vă lăudaţi, ca să nu vă spun că minţiţi. De fapt, vreţi să fiţi exemplar, numai că la mine nu veţi avea succes. Eu nu suport oamenii ce se vor exemplari; puteţi să mă dispreţuiţi pentru "incultura mea politică şi sentimentală" (aşa i-aţi spus mamei mele că aş fi, "un incult"...), dar eu nu văd azi, în lume, nici un om exemplar şi nu sufăr din cauza asta; în schimb, fiecare om este pentru mine interesant. Vi se pare prea puţin? Vă voi scoate, probabil, din minţi, la rîndul meu, dar nu mă interesează nici Le Monde, nici Le Figaro. Eu am Internetul meu, pe care ştiu că-l dispreţuiţi, ceea ce mi-l face şi mai drag. E prietenul meu principal. Aseară am aflat de pe Google că a murit, la 91 de ani, un tip mult mai interesant decît nuvelele dvs. Era un belgian, la 18 ani a intrat în partidul comunist mulţumită lui Nietzsche, zicea el; în 1936 a plecat să lupte în Spania de partea republicanilor, a fost comisarul politic al escadrilei lui Malraux "al dumitale" şi apare ca personaj în cartea aceea, pe care ştiu că o ţineţi ca pe o Biblie, L'Espoir; după înfrîngere, intră în Rezistenţa franceză, e prins de Gestapo şi, sub tortură, îşi divulgă reţeaua. După Eliberare, e judecat şi condamnat la 8 ani închisoare. În 1948 e reabilitat şi începe să scrie - are un roman despre condamnarea sa cu un titlu care-mi place atît de mult că l-am rugat pe un amic din Paris să-mi găsească şi să-mi trimită cartea: Delirul logic. Cînd descoperă Jurnalul lui Kierkegaard (nu l-am citit şi nu mi l-aţi recomandat vreodată...), începe să studieze Biblia. Timp de 7 ani pregăteşte la Sorbona un doctorat în ebraică şi devine un specialist în Geneză; nu vă mai înşir titlurile cărţilor lui şi nu vă voi da amănunte despre ideile lui din care nici eu, desigur, nu pricep prea multe; am înţeles că, pentru el, rolul principal în evoluţia lumii l-a avut Eva, şi nu Adam. Sînt convins că omul acesta, Paul Nothomb, nu vă interesează prea mult; mi-aţi scris într-o zi că nu-i puteţi suferi pe comuniştii care cînd îmbătrînesc devin religioşi. Pentru mine, fără s-o iau drept exemplară, e o viaţă de om la care mă gîndesc cît mă gîndesc la viaţa dvs. În Groenlanda nu există decît un singur disident. Eu. Disidentul dumitale.
