D’ale carnavalului de I.L. Caragiale

Se termină: "CATINDATUL (umblînd agitat): Pfu! Pfu! Pfu! Iar m-a apucat; dar rău, rău de tot! (cătră Iordache, hotărît) Ştii s-o scoţi? Scoate-o. (Toţi privesc pe loc.) IORDACHE: Lasă că-i ştiu eu leacul ei; eu i sînt popa... de la Matei citire... (se repede la masa din fund, ia o pereche de foarfeci mari şi vine cu ele încruntat, clănţănindu-le, ca la tuns, Catindatului.) Şezi! (Catindatul şade; Iordache cu foarfecele clănţănind îl ameninţă să i le bage pe gît.) CATINDATUL (ridicîndu-se înseninat): Mersi, neică, mi-a trecut! (Toţi pornesc veseli şi rîzînd spre dreapta.) Cortina" Povestea: Nae Girimea, frizer de mahala, trage la o nouă amantă în persoana distinsei Didina Mazu. Acest fapt va stîrni gelozia nebună a amantei sale "de suflet", Miţa Baston, precum şi a violentului Pampon, amantul oficial al Didinei. Se caută şi se pedepseşte vreodată îndrăzneţul frizer? Păi, e carnaval. Cine are chef să strice distracţia? Crăcănel, întreţinănorul Miţei? În nici un caz. Poliţistul? Nu e prost. Carnavalul continuă. Uite-l în viaţa ta. Şmecheriile textului: Fiecare personaj e cu musca pe căciulă. Girimea Nae îi întărîtă pe toţi, îi rade pe toţi - cum se zice - nu degeaba e frizer şi bărbier. Emo, SMS şi MMS şi Virale pentru Bloguri: "Na, mizerabile!" şi paf! Cum să scap de nebuna asta? Cum să mă cotorosesc de republicana? Vrea să mă bage în primejdie! Bine, soro, vina mea este? păcatele mele! Sînt turbaţi! Grozav tachinez." Durata lecturii şi tipul de creier: E tipic pentru cluburi. Lume multă, n-au ce-şi spune, se intrigăresc pînă-nnebunesc. Cash şi investiţii: Viaţa e un carnaval. Să investeşti în carnavaluri, nene! Personaje: NAE GIRIMEA, frizer şi subchirurg, IANCU PAMPON, MACHE RAZACHESCU, ce-i mai zice şi CRĂCĂNEL, UN CATINDAT DE LA PERCEPŢIE, IORDACHE, calfă la Girimea, UN IPISTAT, DIDINA MAZU, MIŢA BASTON, UN CHELNER, O MASCĂ, MĂŞTI, PUBLIC, SERGENŢI DE NOAPTE, carnavalul, Bucureştii. Mişto: "IORDACHE, CRĂCĂNEL CRĂCĂNEL (intrînd prin fund furios, cu pălăria stricată şi tăvălită. Iordache se dă la o parte): A! asta nu, asta nu poate să rămîie jos!... Ai mai pomenit d-ta una ca asta, d-le? IORDACHE: Ce, d-le? CRĂCĂNEL: D-le, adineaori ştii că am plecat de aici. IORDACHE: Da... CRĂCĂNEL: N-apuc s-ajung în colţ şi auz pe urmele mele: ŤPst! pst! Bibicule!». Pe mine mă cheamă Telemac, Mache, nu mă cheamă Bibicul. Îmi văz de drum... Iar: ŤPst! pst! Bibicule!» Eu merg înainte... Cînd mă pomenesc că m-apucă cineva pe la spate de guler. Mă întorc. Zice: ŤTe faci că n-auzi, Bibicule, ’ai?» Eu zic: ŤNu mă cheamă Bibicule, d-le, mă cheamă Telemac, Mache». — ŤBibicule, zice el, deodată; eşti un mizerabil! ai făcut un abuz mare; ai înşelat o femeie, dar ai a face acuma cu un bărbat. De mult te caut. Avem să ne răfuim amîndoi. Acu nu-i vreme, dar pînă una alta, ca să ştii cu cine ai a face, poftim o arvună!»... N-apuc să răspunz, domnule, şi şart! part! trosc! pleosc! patru palme: îmi turteşte pălăria şi mi-o aruncă cît colo. Pînă să mă plec s-o ridic, infamul se suie într-o trăsură şi pleacă... Chem sergentul... nimini!... A! dar trebuie să ştiu cine este dobitocul ăsta smintit... trebuie să ştiu! Cum îl cheamă? IORDACHE: Ştiu eu cine e ăla? CRĂCĂNEL: Este mizerabilul care era adineaori aici cu d-ta, cînd am venit eu. IORDACHE: Nu ştiu cum îl cheamă... CRĂCĂNEL: Trebuie să ştii, trebuie să-mi spui: nu plec de aicea pînă nu aflu; chem poliţia, fac scandal!... (se plimbă făcînd gesturi exasperate)."