Cumpărături
Cînd eu mi-am luat Nova, ţoţi îşi luau Nova. Cînd eram cu Mégane, toţi erau cu Mégane. Acum, la Peugeot au dat toţi buzna. Asta e moda. De fapt, cred că e invers: cînd toţi şi-au luat, mi-am luat şi eu. Şi, groaznic sau nu, trase la culoare. O fi lipsa mea de imaginaţie, dar e şi oferta. Practic, nici una din maşini nu am ales-o. Pentru Nova am strîns bani şi tot amînam momentul şi eu tot ciupeam din ei. Îi număram în fiecare seară şi eram deznădăjduit: se mai dusese o sută de dolari. Şi eram şi pradă superstiţiilor tîmpite: "lunea nu e bine, aduc lot prost". "Marţea? Păi, nu te-ai programat?" "Miercurea? Nu are timp ajutorul, şoferul, omul care e bine să ţi-o aducă acasă ca să n-o ciocneşti." Şi aşa a mai zburat o săptămînă şi încă o sută de dolari, prin '98. Eh, săptămîna următoare o iau de la capăt, împlinesc toate tabu-urile şi, brusc, apare doar joia ca zi valabilă de mers, dar pînă joia aia mai trebuia să fac rost de bani. Nu mai aveam banii toţi. Împrumută, neică. Joia, au apărut alte cheltuieli, şoferul Popescu, taximetrist de o viaţă, normal, voia şi el plata pe ziua aia. Aşa am ajuns la Cîmpina cu taxiul lui, din Cîmpina voiam maşina, auzisem eu că e un service cu vînzare, unde se ocupă de maşină, o buchisesc înainte. Banii, cu toate împrumuturile, mi-au ajuns doar să cumpăr maşina. Maşina, normală. Nici un fel de buchiseală. Ba chiar prăfuită pe dinăuntru, cu scaune parcă decolorate de soare. Plec cu şoferul şi maşina. Conduce şoferul şi, ce crezi? Maşina Nova nu mai are benzină. Benzinărie ioc, eu bani, deloc. Ruşine să-i spun eu Popescului chestia asta. Dar el a înţeles din priviri şi lua cu sticla din taxiul lui şi punea în Nova mea. La prima benzinărie, i-a făcut plinul. Era ploaie în Bucureşti. Renault? Păi, era la întîmplare. Banii mi-au fost împrumutaţi de avans, iar restul l-a dat Academia Caţavencu. După vreo patru ani, am dat banii împrumutaţi înapoi şi m-am pus la coadă pentru o maşină nouă. Uite, tot Academia Caţavencu mi-a făcut rost de un Peugeot. Abia acum m-am identificat cu el: îmi plăcea botul maşinii, alura ei, habar n-am, îmi plăcea şi cu botul ăla de maşină aş vrea să îmbătrînesc... hopa, uşor cu caii-putere la vale. Ca să îmbătrînesc trebuie să plătesc întocmai şi la timp ratele la Academia Caţavencu. Ceea ce nu s-a întîmplat pînă acum. Se va întîmpla de mîine încolo? Poate fi începutul unei frumoase prietenii. Păi, ce sfîrşit să găsesc că, dacă nu dă vreun noroc, un aranjament, o babă de omorît, nu cred că o voi plăti. Cum dracu' reuşeşte Becali? Apropo, sîmbătă seara Becali oprise cu Lexusul lui la roşul de la Ştirbei cu Berzei. Pe la jumătatea timpului, ce credeţi? Vorbind la telefon, a trecut pe roşu.
