Cum vrei să mori, pietoane?
Te încalec pe trecerea de pietoni. Te omor pe trotuar, că acolo mă urc să-mi pun maşina. Ţi-o trag cînd mergi cu sarsanalele spre casă, la mă-ta, la nevastă-ta, ce-mi pasă. Gagicile bune sînt alea din maşină! Fraierele merg pe jos! Şi tu nevesti-tii nu i-ai luat maşină? Ce dracu', munceşti pe bonuri de masă şi de reproşuri? Te omor unde vrea muşchii mei de pe creier şi zecile de muşchi de pe picior. Umbli pe cărări de munte? Acolo sînt! Cobori spre malul mării? Păi, stai, bre, tu cu cîrpa în fund stai în parbrizul meu? De ce, mă? Nu e loc unde să te ascunzi! Te trezesc noaptea cu alarma mea de maşină! Bă, te umplu de sus pînă jos cu noroi din bălţi. Nu ai nici o revoltă în ochi. Cîte o babă, cîte unul care a prins trei războaie ridică pumnul şi arată trecerea de pietoni. Altceva nimic! Te fereşti de mine, că am 4 ori 4, că am nu ştiu cîţi cai-putere, că am dat pe maşină nu ştiu cîţi bani, te sperii cu cifrele, nici măcar altfel. Doar cu cifre! Şi tu, carne, oase, guşi, te dai deoparte! Ce bine îmi pare! N-ai sînge decît să curgă pe asfalt cînd te condamn la o perversă şi te rostogoleşti fără număr! Ce dracu' te rostogoleşti? Că doar vin cu 140 pe oră, parcă te relaxezi, parcă eşti un ins doborît de suferinţele vieţii tale, de fapt, abia aştepţi să te calc, ca să ai şi tu un moment de conştiinţă. Şi uite, acum, de cînd nevasta lui Păunescu a luat doi ani cu suspendare pentru omorul portretului de grup ce trece strada, se vede treaba că niciodată nu mă vei condamna, bă! Cît îţi dau, bă, să te omor? Cît îţi dau? Hai, o punem de afacere? Tu, ca un idiot, te laşi călcat, iar eu te calc şi te omor. Cît mă costă? O casă în Bucureşti? O găleată de dolari! Bă, carne, bă, vine tabla şi din dialectica muncii dintre astea două nu vei cîştiga niciodată! Dumnezeu? Păi, dacă eu mă distrez pe lumea aia, ce, vii tu şi mă găseşti pe lumea cealaltă să mă spui? Dumnezeu nu bate sub capotă, n-are radar, tată! Nu are, şi gata! Nu mă vede pe mine, sub capotă! Nu poate, nu are privire să taie tabla. Bă, tu care ai avut momentul de conştiinţă pe capota mea, doar n-o să mă pîrăşti lui Dumnezeu! Păi, ţi-am făcut un mare bine! Mamă, şi numai eu pot să te arunc în aer kilometri în şir, cît vrei tu. Plutirea aia de moarte numai eu cu tabla mea şi cu căluţii mei încinşi la maxim ţi-o putem da! Unde vrei să mori, pietoane? Unde vrei să ai senzaţia unică şi irepetabilă că eu sînt stăpînul trotuarelor, al carosabilului, al muntelui, al mării? Că-ţi pătrund în minte, în culcuş, cu claxonul! Ia-ţi, bă, maşină, da' să-ţi iei una mare-mare să mă zdrobeşti!
