Cultura Cuvîntului
Revista Cuvîntul continuă să supravieţuiască într-un mediu tot mai toxic pentru cuvintele decente (a ajuns chiar la numărul 369). Autorul editorialului din ultimul număr, Cosmin Petra, remarcă de altfel cît de impropriu a devenit mediul literar: "Răsfoiesc la întîmplare reviste şi pagini web, volume de eseistică şi bloguri şi, inevitabil, dau peste tot de umorile şi spumele furioase ale scriitorului român care întotdeauna are de pus la punct pe cîte cineva, cel mai adesea un alt scriitor, care, la rîndul sau, îşi desfăşoară invectivele prin alte pagini. Găştile, bisericuţele, dispreţul unora faţă de ceilalţi, ura şi invidia, răutatea gratuită, raderile la cerere, bîrfele, scornelile, atacurile nefondate, atacurile la persoană, promovarea criticii care vizează sau atacă autorul, şi nu opera, toate aceste tone de scîrbă care se varsă în continuu şi împroaşcă în toate direcţiile, mult mai numeroase decît literatura propriu-zisă, mi se par a fi cele mai nefaste lucruri care se întîmplă în momentul de faţă". Autorul articolului crede că această imagine a mediului literar românesc îi dezarmează în primul rînd pe cititori, dar şi pe editorii occidentali şi în cele din urmă îi descumpăneşte chiar şi pe scriitori. În dosarul tematic al numărului, redactorii îşi propun să cerceteze într-un mod inedit dezvoltarea culturii din România, de la Revoluţie încoace: "Nu există, pentru noi, cultură pentru mase care să se opună unei culturi pentru elite. Acest pragmatism în a trata cultura drept spectru de medii, şi nu ierarhie unică de valori, va fi, probabil, deranjant şi se va învecina cu relativismul. Dar, într-o tradiţie culturală în care nu a prevalat teoria, putem afirma că tocmai lipsa teoriilor în abordarea acestui fenomen ne va ajuta să nu devenim normativi şi să ne întrebăm ce ar trebui să ofere cultura română?". În dosarul tematic se aruncă şi o privire asupra revistelor culturale din România, unde ne-am bucurat să constatăm că Dilema veche e pomenită pe primul loc, ca avînd cele mai mari vînzări din branşă, urmată de 22 şi Idei în dialog. Observatorul cultural şi Suplimentul de cultură sînt considerate "cazuri speciale" de nişă în zona universitară şi, respectiv, în zona culturii alternative şi a cărţii de beletristică. Cuvîntul încearcă să facă şi o prognoză asupra consumului de cultură din România: "Problema nu mai este acum lipsa fondurilor pentru dezvoltare, ci a faptului că, pe orizontală, consumul nu va creşte decît dacă vor exista parteneriate între şcoli şi producătorii de cultură. Viitorul public s-ar putea să fie mai degrabă Ťignorant» decît Ťcult», iar reperele din cultura tinerilor nu se vor regăsi niciodată în cultura înaltă". Probabil e o concluzie realistă. Într-o altă ordine de idei, Ciprian Măceşaru aminteşte într-un articol sub titlul "Premoniţie sau coincidenţă?", uluitoarea poveste a pictorului Victor Brauner care şi-a făcut în anul 1931 un autoportret fără un ochi, iar după şapte ani chiar şi-a pierdut un ochi, fiind lovit cu un pahar. Autorul articolului încheie spunînd că "nu putem şti cu siguranţă dacă autoportretul este mărturia unei premoniţii, dar coincidenţa ar fi, parcă, mult prea mare, mai ales pentru un tip ca Brauner, interesat, după cum am spus, să scotocească în ungherele cele mai ascunse ale minţii sale". Observaţie cît se poate de tulburătoare. (A. M.)
