Cu mîinile pe covrig şi cu chiloţii jos

Maşina este pentru mine, ca bărbat, ce nici mama nu mi-a dat, iar pentru tine, şoferiţo, însuşi orgasmul. Păi, dacă merge ecuaţia asta, de ce sexul feminin, comun amîndorura, ne dăm în spectacol, de ce sexul mă-tii ne dăm în stambă în fiecare zi, de ce ne dăm jos chiloţii ca să ni se vadă ruşinea? De ce ne place să ne expunem, întîi şi întîi, jegul nostru de maşină, făcută din furăciune, din nu ştiu cîte şmecherii în afaceri? Păi, dacă e vreunul ca să ne aresteze, ar trebui să ne citească după vagoanele ce le cărăm cu mîndrie după noi. Deci, expunerea noastră e penală prin şmenurile care le dăm statului. Care nu a minţit la bancă, la firmă, la leasing, undeva, puţin, ca să-şi ia lădoiul cu care, sanchi, se identifică? Dacă expunerea ar merge mai departe, ne-am descoperi nişte jivine în coşciuge de lux, care ne înghesuim unul în transpiraţia altuia. Oricine ne citeşte după stil, aşa că muia ce-o dăm celuilalt la fereastră, cînd îi tăiem calea, ne-o dăm nouă, într-o eternă copilărie a găurii universale, că nu e şofer să nu fi scris o tăiere de drum vreunuia, ca la rîndul lui să nu şi-o ia. Gîndul de a-l fraieri pe unul este şi al unuia de a ne fraieri pe noi. Altă chiloţeală de caracter şi a sorţii. Ce vrem, de fapt? Să ne expunem, să circulăm, să trăim? Să mor eu dacă ştiu, să mor eu că mi-ar fi bine să vă uciiiiiiiiiiiiispalamabouleiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiid pe toţi, ca eu să umblu cu maşina. Şi m-aş urca gol de-acasă. Aş şti o chestie. Ăsta sînt, nu m-aş mai chinui să mă pavoazez ca sfintele moaşte în numele unui drum de acasă la serviciu, în numele decenţei. Păi, care decenţă, cînd tragi claxoane, o calci pe roşu, înjuri, calci babe pe stradă, împrăştii pe zebră vreun prunc? Păi, cînd ne vedem aşa, cînd ce-i fac eu ăluia mi se întîmplă şi mie, e ca şi cum ne-am băga unii altora mîinile în chiloţi să ne striptizăm unii pe alţii. Acum, pe bune, nu vreau să vă ucid, nu vreau să vă dau cu ciocanul în cap, nu vreau să vă prind mîna în uşă. Nu vreau să vă trîntesc peste gît capacul maşinii. Nu, nu vreau să vă împuşc, nu vreau să vă lovesc pe zebră, nu vreau să vă rup oasele, nu vreau să vă pun sexele pe clanţă şi să vi le lovesc cu ciocanul. Nu, pe bune, nu vreau să vă crăp ochii ăia agili. Nu, dar pe bune, bagă mîna în chiloţii unei dame disperate că a întîrziat la dat o nouă ţeapă! Bagă mîna în chiloţii unui bărbat sufocat de intersecţia de la Obor, că n-a ajuns încă să facă un powerpoint de încasat nişte euroi. Ce descoperi? Găurile mamelor lor din care nimic încă o dată nu mai iese. Mamele lor? Nişte zbîrcituri din morminte. De aceea, mi-e clar: maşina este pentru mine, ca bărbat, ce nici mama nu mi-a dat, iar pentru tine, şoferiţo, însuşi orgasmul. Maşina nu e conştiinţa de sine. Nu. Conştiinţa de sine e futere de mamă. Deci, de asta nu avem decît sex cu mama la Ştirile de la ora 5. Şi actul acesta de conştiinţă se petrece numai şi numai între pietoni.