Corespondenţă
Într-adevăr, fiul nostru este de cîteva luni în Islanda*; a plecat din Groenlanda nu numai fiindcă firma lor din Canada şi-a restrîns activitatea printre gheţarii care, indiferent de criză, se topesc şi le periclitează afacerile; înţeleg că vodca din apa gheţarilor topiţi natural de căldura solară nu e de aceeaşi calitate ca aceea distilată în aparatele lor. Dar nu acesta e principalul motiv; ţi-a scris că s-a dus la Rejkjavik ca să înveţe bridge. E adevărat şi nu e adevărat; trebuie să faci o medie - ceea ce nu prea îţi stă în caracter: s-a îndrăgostit de multă vreme, prin Internet, de o islandeză, vicecampioană de bridge a Islandei. Ea i-a propus să vină să locuiască la ea şi să-i ţină noroc. De cînd sînt în corespondenţă - îţi dai seama că nu a intrat în amănunte, are discreţia mea, nu a ta... - ea a obţinut mari succese şi-l vrea alături în toate turneele la care va participa în 2009; e invitată în multe ţări şi înţeleg de la el că a făcut din bridge o profesiune; islandezii sînt foarte superstiţioşi - îl citez - "şi o iubesc suficient de mult ca să-i satisfac superstiţiile" (recunosc că mi-a plăcut explicaţia...). M-a asigurat că îmi va scrie lunar, iar în ce te priveşte, dacă vrei să-i scrii, s-o faci numai prin mine; m-a instituit ca un cenzor al tău; nu te enerva, nu o voi face. Cu bine... Răspunsul tatălui existent şi ficţionar: Draga mea - atît de clar mi-a fost că băiatul a plecat în Islanda încît în ultimele luni mi-am făcut un dosar islandez. Am decupat şi am pus deoparte tot ce am citit despre criza de acolo şi ori de cîte ori am văzut imagini de la Rejkjavik, cu manifestanţi în stradă împotriva guvernului şi bancherilor, mi-am căutat fiul printre ei. Să mă fi prostit di tăt? Nu mai ştiu - în ce-l priveşte - ce-i autoironia, sarcasmul, marmelada melodramei, inteligenţa emoţiilor. Într-o noapte m-am perpelit cîteva ore la auzul ştirii de la RFI (la 24 h, ora Bucureştilor, îl ascult cu sfinţenie pe omul lor de la New York, cu cotele indicilor Dow Jones şi Nasdaq, nepricepînd nimic, dar sunîndu-mi prin incantaţia vocii şi leit-motivul: "je vous rappelle...", ca un poem) că la Rejkjavik au ieşit în stradă 6000 de oameni "o cifră enormă...". Am mers şi mai departe cu seriozitatea şi l-am rugat pe un prieten din Paris să-mi trimită o cărticică (descoperită în Le Monde des livres) cu schiţele unei scriitoare islandeze, 32 de ani, poate că numele ei: Gudrun Eva Minervudottir şi titlul: În timp ce el te priveşte, tu eşti Fecioara Maria îţi vor fi suficiente ca să prinzi o atmosferă. Schiţe de cîteva pagini, fulgerătoare, ale unei puştance vizitate de necunoscuţi intempestivi, o candidă perfidă care poate întreba chiar într-un titlu: "De ce o lacrimă îţi străluceşte în ochiul vînăt care a văzut oraşe în flăcări, valuri de sînge şi un număr incalculabil de femei goale?". Splendide, uşoare, fîlfîind ca îngerii de care e obsedată, ca în alt titlu: "De ce îngerii cad cu aripile în flăcări?", grele permanent de păcatele senzualităţii - la noi nu le-ar lua mai nimeni în seamă (chestii fumate...), aşa cum au făcut cu Dragoman, Regele alb, pe care ţi l-am lăsat la uşă şi nu mi-ai spus cum ţi s-a părut. Sigur că - ticăit cum devin minut cu minut - mi-ar fi plăcut să se îndrăgostească de Miner ş.a.m.d... Dar să se încurce cu o bridgistă, fie ea şi vicecampioană, gata să bată lumea cu ea? Mă aud ţîţîind ca bunică-mea cînd a auzit că las pianul şi literele ca să plec recrut în armată. Mă angoasez strict tehnic, neputînd obţine explicaţii precise de la tine care nu ştiai nici popa prostuâ, dar te entuziasmează că el îi iubeşte superstiţiile. Cum adică vrea să-i stea alături...? Ca partener? A învăţat el bridge - jocul ăsta se studiază vreo patru ani, ca la facultate... - ca să joace cu ea în turnee, să fie - cum se zice - o pereche fixă? Sau o va însoţi, ca un prinţ consort, mai bine zis ca o mascotă? Nebunia bridge-ului - pe care, ca belotist, l-am respectat atît de mult încît nu l-am putut învăţa - începe de la faptul că nu-i un joc de noroc, un joc de cărţi, ci cu cărţi; cu cît îl ştii mai bine, cu atît reduci hazardul, cacialmalele - ne-am certat de prea multe ori, nu o să-ţi mai explic încă o dată ceea ce dogmatismul tău ardelenesc antiludic nu a priceput niciodată. Pe urmă, cum se vor înţelege? Oricîtă engleză ştie, va învăţa islandeza dincolo de licitaţia unui contract? Sau va fi un amor fără cuvinte, ca în schiţele lui Gudrun? Cît va rezista? E o întrebare aiurea, de tic-tac? Pe urmă, mai e şi criza asta...! Nu-i va lovi şi pe profesioniştii bridge-ului? Nu se vor reduce turneele cu premiile lor, cu invitaţiile de casă, masă - din ce vor trăi? Mai am încă rezerve de sarcasm ca să mă liniştesc cu gîndul că trăiesc lîngă fiul meu o criză mondială a capitalismului financiar. Pînă acum - mulţumită economiei de lagăr - nu am cunoscut-o. Va fi o experienţă sau - cum se spunea în Rubliov-ul de care nu cred că ai scăpat nici tu - "va fi o luptă!". Încît te întreb atît: poţi să-i scrii şi să afli ce a făcut cu containerul în care a stocat xeroxurile după articolele mele din Scînteia tineretului trimise prin februarie 2007 de fosta lui logodnică**? L-a luat cu el? L-a lăsat în Groenlanda, să se topească odată cu gheţarii? Ţi se pare că sînt deplasat, prea egoist în actuala criză prin care trece omenirea? Răspunsul mamei inexistente: Mi-a plăcut foarte mult Regele alb. Îi voi scrie. * pentru nonficţionari: Dilema veche nr. 237 din 28.08.08 ** pentru nonficţionari: Dilema veche din 23.02.07