Corespondenţă 100% reală
Am citit în nr. 292 " siderat, o spun de la bun început " scrisoarea pe care "Mihai M" i-ar fi adresat-o lui "DMT" şi pe care o reproduce (cu continuare în numărul următor) dl Radu Cosaşu. Prima mea reacţie a fost să mă gîndesc cu oarecare amuzament, dar şi sarcasm, că, în vreme ce noi, Golanii, sîntem mereu apostrofaţi că, după atîta amar de vreme, tooot mai avem ceva cu dl Iliescu, comunismul şi criptocomunismul " iată că există oameni care mai sînt obsedaţi, după două decenii, de nocivitatea Pieţei Universităţii. Uimirea (indignată) despre care vorbeam vizează însă uşurinţa cu care nişte "celebre versuri" sînt postulate drept reprezentative pentru Zona liberă de neocomunism, ca şi cînd, vreme de o lună şi jumătate, oamenii de acolo (toţi, se subînţelege!) n-ar fi avut altă preocupare decît să lanseze strigături sadice cu trimitere la boli grave (neconfirmate, slavă Domnului, nici după 20 de ani) ale unor apropiaţi ai celor pe care, noi, acolo, îi contestam. Dle DMT, dle Mihai M, dle Radu Cosaşu, stimaţi dilematici de pretutindeni care nu v-aţi nimerit în zonă, care n-aţi trĂit acolo ceea ce am trăit noi, daţi-mi voie să vă liniştesc. Nici strigătura citată, nici vreo altă cimilitură nasoală, nici vreun gest obscen, violent sau tîmpit n-au fost definitorii pentru Piaţa Universităţii. Am fost acolo aproape în fiecare zi, timp de cîteva ore, şi n-am auzit niciodată aşa ceva. N-am să susţin, conform teoriei conspiraţiei, că acestea erau comise de "infiltraţi", cu scopul denigrării şi delegitimării fenomenului. Nu ştiu. Nu am dovezi. Ştiu însă ce fel de oameni am văzut acolo, cu cîţi dintre cei din lumea mea m-am întîlnit, de la vecini şi prieteni pînă la foşti profesori din facultate. Aceştia nu strigau nimic cu "canceroasă" şi vă asigur că erau majoritatea, nu cîţiva intelectuali zăpăciţi şi manipulaţi, aşa cum s-a spus (de către intelectualii care nu s-au lăsat "manipulaţi"...). Nu, nu există un "folclor scatologic al Pieţei". Iar dacă pentru dl DMT faza cu strigătura o fi "tot ce am citit mai expresiv despre experienţa sentimentală a Pieţei" (nici mai mult, nici mai puţin) " asta nu dovedeşte decît că n-a citit destul. Eu, unul, mi-am pus pe noptieră cartea Piaţa Universităţii, cu scopul ca, dacă vreodată, peste ani, voi fi tentat să trec cu vederea ceea ce s-a întîmplat atunci (vezi mai ales relatările de la Jilava), să recitesc cîteva rînduri şi să-mi amintesc cu cine am (avut) de-a face. Cu toate acestea, nici măcar după 13-15 iunie " cu atît mai puţin înainte " nu s-a pus problema unei "uri drepte". Pe cine aţi auzit dvs. invocînd aşa ceva!? Pe poeta care făcea "declaraţii bulimice de amor" (oh!, ce frustrări şi complexe trebuie să stea în spatele unui asemenea verdict...)? N-am urît şi nu urăsc pe nimeni. Ceea ce n-aş putea garanta pentru toată lumea. Am crezut şi cred într-un anticomunism care, da, nu este cel al dlui MM " aici, măcar, sîntem de acord ", un anticomunism care spera să realizeze, nu să analizeze. Oare cum ar fi arătat România în aceşti 20 de ani dacă Piaţa Universităţii ar fi impus aplicarea Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara? În rest, sigur, vorbim, studiem, dăm doctorate în anticomunism, e frumos. Al dvs., Tudor Călin ZAROJANU tczarojanu@yahoo.com P.S. Şi nu, nu căutam nici o mîntuire, nici un alibi, nici o compensaţie a ceva (cum ar fi absenţa de pe baricadele Revoluţiei), nici un sprijin pentru autodefinire. P.P.S. Evident, e neimportant dacă Mihai M şi/sau DMT sînt reali sau imaginari. Răspunsul ficţionarului de serviciu Stimate Dle Zarojanu " rîndurile dvs. nu m-au siderat, nicidecum indignat. De multă vreme m-am obişnuit cu incapacitatea multor, foarte multor intelectuali " chiar a unor confraţi ca dvs. " de a discuta liniştit, fără exclamaţii grozave şi majuscule ţepene, punctele de vedere opuse ideilor şi convingerilor lor. Dl Mihai M. (persoană deloc imaginară, cu adresă precisă de e-mail), aflat indiscutabil, ca şi dvs., pe aceeaşi baricadă a anticomunismului în 1990, a relatat o altă experienţă decît a majorităţii celor din Piaţă în care vă înscrieţi cu o vehemenţă care ajunge pînă la înfierarea celor din afara ei ca "zăpăciţi şi manipulaţi". Despre cei puţini, e adevărat că am auzit vorbe şi mai urîte; după cum admit că nu dreptul la diferenţă era obsesia Pieţei. Bucurîndu-mă că nu aţi urît niciodată şi că nu aţi auzit lozinci scabroase " vă întreb, deloc scandalizat: nu vi se pare totuşi (cel puţin) stranie rapiditatea cu care, încă în 2009, instituiţi o imagine idilică, imaculată, a Pieţei, în numele căreia lichidaţi orice deosebire de vederi, de opinie, de sensibilitate? Nu instalaţi o nouă corectitudine politică? Poate că a venit vremea să analizaţi. Vă mulţumesc pentru atenţie.
