Coppola ş.a. pe divan
GQ (Gentlemenâs Quarterly) este, de fix o jumătate de secol, cea mai stilată revistă de lifestyle masculin din lume. Nici überfiţoasă şi exclusiv fashion ca Vogue Men, nici "de băieţi-care-se-vor-macho" ca FHM sau Maxim, lunarul newyorkez nu e tocmai un "trimestrial" ("quarterly"), dar e clar o revistă pentru domni ("gentlemen")... Numărul pe noiembrie îl are, pe copertă, pe Ryan Gosling. Pentru cine nu ştie, Gosling (n. 12.11.1980, în Canada) e unul din cei mai talentaţi tineri actori de azi; eu l-am descoperit în 2002 în Murder by Numbers, unde interpreta un licean înspăimîntător de inteligent şi de criminal, şi am mizat de atunci pe el... Şi iată-l pe Gosling, astăzi, dîndu-i replica unui "monument" al actoriei precum sir Anthony Hopkins în Fracture! Cel care-l intervievează (pe opt pagini de revistă!) vorbeşte cu plăcută surprindere despre căldura umană degajată de acest singuratic ("The Loner" - titlul materialului). Gosling vorbeşte despre mama sa, care s-a lăsat de serviciu ca să facă şcoală cu el, acasă; despre începuturile sale ca actor-copil, în televiziunea canadiană; despre Jim Morrison & The Doors, despre care nu are o părere prea bună ("Cel mai cool lucru făcut de The Doors este Apocalypse Now"); şi despre rolul care l-a scos din anonimat, proiectîndu-l cu viteza unui glonte în agenda agenţilor: cel al skinhead-ului evreu din The Believer... Filmul a primit premii, dar a venit 11 Septembrie şi s-a considerat că e "material inflamabil", aşa că a fost pus la păstrare. Cel mai mult mi-a plăcut ce spune Gosling despre meseria de actor - pe care o compară cu a unui spărgător, noaptea: "Încerci să intri şi să ieşi fără să fii remarcat. Dar cînd devii celebru, ai o orchestră care cîntă marşuri ori de cîte ori ieşi din casă. Devine dificil să fii convingător ca actor. Şi munca ta o ia la vale". Un comic de televiziune care a devenit bogat & celebru făcînd un show "despre nimic" este Jerry Seinfeld. Interviul cu el se intitulează "Şi credeaţi că doar îşi numără banii..." şi vorbeşte despre ultimul său proiect (în care s-a implicat 100%), Bee Movie, despre faptul că o comedie n-are nimic de-a face cu suferinţa şi despre dorinţa lui de a mai turna un episod pentru "cel mai amuzant serial TV făcut vreodată..." Un sfat pentru cei care vor să se apuce de stand-up comedy: "Comedia este muzică, matematică şi ştiinţă. Dar mai întîi vine muzica". În fine, cireaşa de pe tortul acestui număr este interviul (mai scurt decît cu Gosling!) cu Francis Ford Coppola, probabil provocat de apropiata lansare a lui Youth Without Youth, ecranizarea sa (din păcate, ratată...) după Eliade. Intitulat, cu apropo, "The Conversation", interviul se concentrează pe ideea lui Coppola că "a face afaceri la Hollywood face rău la suflet"; iar cei care credeau că un uriaş precum FFC putea face orice ar fi vrut muşchii lui primesc un duş rece citind aceste mărturisiri: "După Naşul 2, nimeni nu voia să mă sprijine să fac Apocalypse Now. Mi-am zis, Dumnezeule mare, am făcut toate filmele alea şi-am cîştigat toate Oscarurile astea, şi tot nu pot să fac ce filme vreau!" Un articol despre Fernando Botero, altul despre Ridley Scott, un dosar dedicat Londrei ("Mişcaţi-vă fundurile în cel mai cool oraş de pe planetă!"), pagini întregi de sfaturi (gen "10 feluri de a purta o jachetă de tweed"), o lecţie de stil de la creatorul de parfumuri Frédéric Malle (nepotul de frate al lui Louis), o paranteză despre cît de "clasic" e un trenci (dar asta ştiam de mult) şi o pagină întreagă salu-tînd sosirea în SUA a mărcii Muji (anti-brand-ul meu preferat!) completează acest număr. (a. l. ş.)
