Către mama inexistentă a fiului inexistent
Draga mea, eşti şi tu la curent cu plecarea fiului nostru din Groenlanda în Islanda? Eu am aflat-o felicitîndu-l cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la făurirea lui, făcîndu-i drept cadou - cum obişnuiam - povestea unui film care îmi plăcuse, Lumina intimă al lui Passer (pe care nu l-am văzut împreună cu tine, iartă-mă, nu-mi amintesc de ce - la cîte furii şi despărţiri din nimic au fost între noi, nu-i de mirare). Mi-a mulţumit în felul lui, foarte concis (zece rînduri), scriindu-mi că sînt ca de obicei inadecvat, că nu are timp de filmele noastre fiindcă pleacă în Islanda să studieze bridge-ul, firma canadiană pentru care transforma apa gheţarilor în vodcă restrîngîndu-şi afacerile din cauza topirii materiei prime; a avut puterea să încheie promiţîndu-mi că dacă se va simţi bine îmi va scrie, "dacă nu - nu", conform bancului meu preferat*. Îmi mai ţinea minte bancurile, ceea ce - cum ar fi zis Pnin al lui Nabokov al meu (nu şi al tău...) - mi-a produs un junghi de tandreţe cu totul trecător, căci imediat a apărut revolta: cum să ajungă fiul meu, la 40 de ani, să bată lumea ca să studieze bridge-ul? A înnebunit? Au înnebunit? Idealurile mele şi ale tale li se par imbecile, să n-audă de ele, gata cu schimbarea lumii - dar ale lui, ale lor care sînt? A, pot trăi fără idealuri!? Cum? Renunţînd să mai extragă vodcă din gheţari pentru un impas genial la nouălea de caro? E mizerabil - dar, ca de obicei, cînd mă înalţ la patetism, a apărut fantoma tatălui meu şi seara aceea cînd am venit acasă de la cenaclul meu utecist unde fusesem aplaudat pentru o poezie antifranchistă şi el m-a implorat să mă duc la un atelier auto să învăţ meseria de reparator. L-am ascultat? Fiul meu e insuficient mintal, iar eu, nu mai puţin, un caraghios din aceia care caută mereu o bază morală pentru a fi patetic şi, ca naiba, nu o găseşte. Mai mult decît să-l duc la Cinematecă să vadă Nanuk şi Stan şi Bran, nu am făcut. Sînt indignat şi rizibil ca bătrînii mei Eroi ai Muncii Socialiste de la Bicaz în faţa unui chiulangiu, ca exemplarul Pavel Arjoca din Cetatea de foc (am văzut-o cu tine sau cu o altă tovarăşă dragă?) auzind că băiatul lui e un pierde-vară odios, un parazit social... Aud cum mă invadează "adevărurile multiple" - aşa le zice savant complicaţiilor în Teoria şi practica prostiei a lui Marina (pe care ţi-o recomand cu prudenţă fiindcă ştiu reacţia ta la orice teorie a chibritului...) - şi totodată cum "mă investighează un hohot de rîs", o expresie de milioane auzită ieri la café-barul de lîngă cazinoul recent deschis pe bulevardul meu. Dacă m-ai suportat pînă aici, suportă-mă şi mai departe. Pe scurt: cum să mai fii indignat într-o ţară în care toate sînt strigătoare la cer şi se anulează una pe alta prin forţa adevărurilor multiple, dar mai ales cumplite - căci dacă nu-s cumplite, nu au nici un haz? Ieri, în faţa unui bancomat de care tocmai se despărţise, unul, îţi spun imediat cine, m-a luat foarte tare: "Te-am citit... fiu-tău a plecat în Islanda, mare tragedie... dar absolut nimeni nu i-a spus nimic ăluia care cerea la Realitatea, la oră de mare audienţă, o dictatură sănătoasă cu Antonescu prim-ministru... Şi asta cînd? Exact la 68 de ani - în septembrie â40 - de la instaurarea statului naţional-legionar!... De ce nu ai scris nimic...? Nu te credeam atît de laş!". Poţi să crezi că am inventat-o, nu, - era fostul meu şef de la Viaţa UTM, căruia atunci cînd i-am spus în perioada mea de şomereală că nu vor să-mi dea de la spaţiu o repartiţie pentru camera aceea de 2/3 din podul pe care-l ştii, m-a lămurit scurt: "Poate să fie o simplă mîrşăvie!". Vom ajunge să trăim în simple indignări? Şi ai observat că oricine nu-i indignat e un laş? Eu, cît de laş pot fi dacă m-am hotărît să-mi cenzurez indignările în numele economiei stringente de energie nervoasă impuse de topirea gheţarilor? O ultimă lovitură: zilele trecute mi-a scris "o amică inexistentă a fiului inexistent" - aşa mi se recomanda - relatîndu-mi, de pe un aerodrom din Guatemala, cum l-a întîlnit într-o cursă specială care lega Groenlanda de Islanda: mi l-a descris ca pe un domn prezentabil, elegant (de unde? cine l-a învăţat eleganţa?), politicos, "la curent cu (şi dezgustat de) tot ce se întîmplă în ţară" şi care nu i-a ascuns că nu mai corespondăm: "vorbeşte numai despre el şi politică"... - astfel s-a exprimat el despre tatăl lui, lasă-mă să nu ratez acest accent melodramatic. Te întreb: decît să-i scriu, nu ar fi mai bine să plecăm împreună în Islanda să-l vedem? Ştii cît mă tem de avion, totuşi cu tine aş pleca pînă la el. Răspunsul mamei inexistente: Nu cred că e în Islanda; a vrut să te sperie şi să te pedepsească pentru tot mai inadecvatul tău spirit ludic; a vrut să te vadă cum iei foc. Totuşi, mă voi interesa şi te voi ţine la curent. * pentru nonficţionari: vezi Dilema veche nr. 238.
