Către fiul inexistent din Groenlanda

Publicat în Dilema Veche nr. 237 din 28 Aug 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Dragul meu, la 40 de ani de cînd ai fost conceput simultan cu invadarea Cehoslovaciei - ruşii fiind şi azi (21 august 2008) în Georgia - m-am gîndit să-ţi povestesc un film ceh pe care l-am văzut tot pe atunci, Lumină intimă a lui Ivan Passer. Poate că mai ţii minte tradiţia noastră, instaurată de tine, ca de ziua ta cel mai frumos cadou să fie, din partea mea, povestea unui film care mi-a plăcut. L-am văzut la Cinematecă, eram 15-20 de persoane, două-trei au plecat după un sfert de oră, cei care am rămas pînă la sfîrşit, ne-am ridicat într-o tăcere de confesional şi am ieşit privind în jos, cu liniştea şi seninătatea menuetului lui Boccherini între două canonade. Nu forţez deloc: nici o secvenţă a filmului - absolut niciuna! - nu se desfăşoară fără muzică, melodia fiind lumina noastră intimă. (Azi-dimineaţă mi-am pus un Richter, la Praga, atacînd "Furtuna" beethoveniană). Un violoncelist soseşte de la Praga ca să dea un concert cu orchestra amărîtă din acel orăşel oarecare. El va fi găzduit, împreună cu prietena lui, de un vechi coleg de Conservator, om cu familie şi casă grea, copleşit de grijile mărunte, agasante, care toate la un loc formează acea "a doua cădere din rai - căderea în cotidian", cum o numeşte Heidegger, niciodată prezent în certurile noastre, cîte au fost - şi au fost, nu glumă. (Nici Gluma lui Kundera nu ţi-am dat-o bibliografie obligatorie, rău am făcut, mi-o trimisese maică-mea, de la Tel Aviv, în franceză, am fost printre primii din Bucureşti care am citit-o... Pe atunci nu vroiam să fac multă politică antistatală cu tine, să nu te tulbur mai mult decît o făcusem cu Lucien Leuwen, dacă-ţi aminteşti...) Filmul e ziua petrecută de violoncelistul praghez, aici, la margine de lume, printre oameni derizorii, printre evenimente minore - de la o înmormîntare la masa de prînz, de la masa de prînz la siestă şi apoi la somnul de noapte. Oameni trişti, oameni cenuşii, în care simţi însă pîlpîind trist o lumină - melodia. Miezul filmului e în îndelunga secvenţă (lungă cît un "bal" la Forman) a Micii serenade mozartiene executată, după-masă, în salon, de patru bărbaţi - violoncelistul şi fostul violonist, socrul acestuia şi farmacistul tîrgului "acum pensionar"... Se cîntă fals, intrările sînt anapoda, corzile scîrţîie, ginerele îl boscorodeşte pe socru pentru un do greşit, farmacistul se plînge de un reumatism la degete, dar toţi "cîntă din plăcere", toţi - obosiţi şi necăjiţi, mici şi mărunţi - sînt ai lui Mozart; Mica serenadă devine deodată un imn al disperării tăcute şi în acest timp femeile îşi văd de ale lor, soţia culcă copiii "care au polipi", soacra explică tinerei pragheze ce exerciţii de gimnastică a făcut pe vremuri, pînă n-au apucat-o durerile de şale, pe urmă tînăra - îngrozită de plictis - pleacă să se joace cu pisicile, şi în acest timp bărbaţii sînt tot la mica şi amărîta lor Serenadă... Poate doar în Cehov să mai existe o asemenea tuşă magistrală în desfoirea banalului pentru a ajunge la marile tristeţi, la sfîşietoarele plictisuri. Iar noaptea, fiecare lăsîndu-şi femeia să doarmă, cei doi foşti colegi beau în salon, căutînd o explicaţie, evitînd orice declaraţii, visînd din nou la muzică şi la altceva, dezgustaţi de propria ratare, nespus de tandri unul cu celălalt, ca în clipa cea mai fraternă să le vină ideea cea mai grotescă: să asculte sforăitul celor ce dorm. "Nimeni nu sforăie ca socrul meu"... spunea Bambas. Iar violoncelistul praghez, fascinat, va bate măsura şi va da ritm acelui sforăit, cutremurător într-adevăr, de parcă Mica serenadă şi-ar da - calm, suveran şi armonios - duhul. "Lumina intimă" e visul Micii serenade, conectat la sforăitul vital şi inconştient al omului din ce în ce mai obosit. E tandreţea mereu alertată de grotesc, grotescul care visează şi atentează mereu la o tandreţe, o ultimă tandreţe înainte de a adormi... Cinematograful nu a dat film "mai cehovian" ca această bijuterie lucrată în lacrimă şoptită de Passer. Passer acesta care, după ’68, ajunge cu Forman în Statele Unite, cade într-o depresie adîncă, nu mai poate ieşi din casă şi Forman se duce la psihiatru în locul lui. Sau invers? Nu mai ştiu precis, dar dacă te interesează o să verific - de curînd am văzut un Stalin făcut de Passer, după ’89 desigur, nu mai avea nici o lumină intimă, suferea de prea multă libertate şi prea puţină inspiraţie, cum ar zice Kundera. Te rog frumos să fii sănătos, adică să-ţi placă ce faci. Confirmă că mi-ai primit rîndurile. Răspunsul fiului inexistent: Dragă Radule, nu am timp nici de Forman, nici de Passer, nici de-ale tale şi ale noastre. Eşti un maestru în inadecvare. Plec definitiv de aici şi mă instalez în Islanda, să mă perfecţionez în bridge. Patronii firmei nu mai suportă topirea gheţarilor. Dacă îmi va fi bine, îţi scriu; dacă nu - nu, ca în gluma ta preferată. * Vezi, dacă ai răbdare, Dilema veche de săptămîna trecută.

Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Gîndeşte altfel
Think Outside The Box (think.hotnews.ro) este „o iniţiativă HotNews.ro, cu sprijinul Tuşnad“ şi are două tendinţe principale: o tendinţă urbană şi o alta „verde“. De fapt, e un site de opinii, reportaje, interviuri şi comentarii inteligente care şi-a format într-un timp relativ scurt proprii săi cititori, alţii decît cei care îşi dau cu părerea pe HotNews.
Odă  jpeg
Odă
E vremea, e ora, e clipa pentru a ridica în slăvi – după un atît de cumplit cult al personalităţii – micile cuvinte, cele care în viaţa lor n-au fost scrise cu majuscule, niciodată încoronate cu literă mare în cap, cu atîtea substantive megalomane, totdeauna furnicînd în frazele oricît de lungi sau oricît de scurte, dar fără de care nici o frază (proustiană sau rebrenistă) nu ar trăi, cuvinţelele acelea mărunţele numite conjuncţii, adverbe sau şi una şi alta, de o energie incomensurabilă în cons
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul? În Anglia, cu Laurenţiu Blaga (II)
Localitatea de obîrşie a Marelui Will este aşezată în mijlocul Angliei. Coborîm în staţia de tren, un fel de haltă, dar cu rezonanţe istorice. Din gară pînă la Shakespeare Center faci cam cinci minute de mers pe jos. Toate drumurile duc la… Shakespeare.
Odă  jpeg
Un moment graţios
Conform titlului excelent, pe măsura poeziilor din ultimul volum al Angelei Marinescu, o prietenă care încă mă întreabă: „cum ai putut fi de stînga?“, marxismul este pentru mine o „problemă personală“, gravă, de neocolit, dintr-acelea de la tinereţe pînă la bătrîneţe; sînt incapabil să trăncănesc pe seama ei, cu atît mai puţin să-mi bat joc de ea (ironic, da…).
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Turul lumii prin delicii culinare cu Laura Albulescu
Oho, o gramadă de întîmplări tîmpe am avut. O să fac totuşi un top 3.
Opiumul şi terorismul jpeg
Opiumul şi terorismul
Ultimul număr al revistei Time titrează pe copertă un articol despre războiul drogurilor asociat cu operaţiunile teoriste din Afganistan.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul. În Anglia, cu Laurenţiu Blaga (I)
Bilet de avion Cluj-Londra via Budapesta, dus-întors, compania Malev, luat cu trei luni înainte, preţ 81 de euro, din care 73 de euro taxele de aeroport. Superofertă.
Odă  jpeg
Încă o decepţie la zi
Trebuia s-o ştiu şi pe asta. Trebuia să fiu pregătit. Mereu sînt luat prin surprindere de ideile bătrîne cît lumea.
Unde dispar fetiţele? jpeg
Unde dispar fetiţele?
Numărul din 6-12 martie al revistei The Economist aduce în discuţie un fapt pe cît de şocant şi de grav pe atît de real – dispariţia a peste 100 de milioane de fetiţe în ultimii ani – şi încearcă posibile explicaţii ale numărului îngrijorător de mic de fete care se nasc în fiecare an.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cu Dana Drăgoiu prin delicatese culinare
Grecia – ciorba de fasole şi chifteaua plină cu brînză telemea de la Delphi; caracatiţa la grătar de peste tot; moschari stifado, adică viţel cu ceapă mică, întreagă, cu un sos făcut cu roşii, scorţişoară, oţet; kokoretzi – un fel de drob, dar fără prapor, sub formă de frigare, cu lămîie şi ulei de măsline, şi ciorba de miel de Paşte în Mikonos; şi peştele, orice peşte – că oricum nu mă pricep –, oriunde în Grecia, în special pe malul mării; cel mai bun souvlaki din lume în sudul Peloponesului,
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Lucruri mici cu bucurii mari care-ţi înveselesc inima
Să mă-ntîlnesc în cotul uliţei cu toate sfătosbabele de la bunica din sat, să le privesc ducîndu-şi mîinile la gură cu mirare „tiii, da’ ce mare te-ai făcut!“, apoi să caut în şorţurile, strînse boţ, miresme de poale-n brîu, vărzări calde, cozonac domnesc şi pîine crescută pe vatră.
Hendrix & Page  jpeg
Hendrix & Page
N-am mai scris de mult aici despre revista mea favorită de muzică, Uncut Magazine, aşa că vă aduc numărul pe februarie care îl are pe copertă pe Jimi Hendrix, de la moartea căruia se vor face anul acesta patruzeci de ani şi căruia revista îi dedică dosarul principal plin de mărturii inedite, precum cea a toboşarului Juma Sultan, care a cîntat cu el: „Nu era politic, dar muzica lui reflecta politicile şi cultura acelei epoci.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul? La Veneţia, cu Mocioi
Pe la începutul anului 2009 ne-am gîndit că ar fi o experienţă interesantă să mergem în excursie la Veneţia, la carnaval, într-un week-end prelungit. Nu ştim de ce, aşa ni s-a pus nouă pata.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
„Lucruri mici cu bucurii mari care-ţi înveselesc inima“
Sînt binişor binedispus şi îmi prezint scuzele cuvenite; dau astfel ascultare unui bun prieten care aşa m-a sfătuit, apăsat: „trăim o vreme atît de rea încît, dacă te simţi o clipă cît de cît bine, trebuie să ceri pardon“. E cazul meu.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Trădători, deviaţionişti şi alte lepre
Am mai scris aici despre Comunistul, publicaţia săptămînală a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Revin pentru că percep probleme în paradis. Din primele pagini, nu s-ar fi zis. Cultul personalităţii lui Vladimir Voronin era acelaşi, apoi cele cîteva pagini obişnuite de atacuri la adresa adversarilor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul - cu Corina Moldovan, la schi
Am început să schiez mai mult împinsă de la spate şi la propriu, şi la figurat. Tatăl meu, braşovean fiind, simţea în fiecare an chemarea muntelui şi ca atare mă căra după el pe diverse pîrtii, mai grele sau mai uşoare, că era un simplu derdeluş, ca Bradul, sau o faţadă de zăpadă şi gheaţă, pîrtia Kanzel. Am început, recunosc, cu schiuri cu legături.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
La Paştele Cailor, cu Cornel Popescu
Primul taxi l-am luat dimineaţă, la ora 5,30, pentru a ajunge la Gara de Nord. Ne-am bucurat astfel că vom reuşi să ajungem la timp pentru a prinde trenul, dar ne-am mai „bucurat“ şi de muzica house pe care tînărul taximetrist o asculta înainte de ivirea zorilor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Eugenia! Eugenia!
…Mai întîi, iubito, puţintică teorie. Nu doar trecutul, dar, imperceptibil, prezentul secretă deja nostalgia. Am prins vremea cînd toată lumea ştia, monden şi papagaliceşte, că „nici nostalgia nu mai e ce-a fost“.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Un aspect al sărăciei
Se constată, în cadrul mizeriei generale şi inflaţiei pamfletare, o sărăcire a injuriei prin care omul îşi dezvăluie, ceas de ceas, dispreţul faţă de om. Să luăm, ca în geometrie, o dreaptă, două drepte, trei stîngi, fie şi un pumn în cap.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
De ce n-au oamenii blană?
Aceasta e întrebarea articolului principal, „The Naked Truth“, din revista Scientific American, numărul din februarie. Interogaţia, aparent jucăuşă, este una dintre preocupările constante ale oamenilor de ştiinţă în ultimele decenii.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Criza euro văzută din ţara $
În peisajul presei autohtone, suplimentul The New York Times distribuit săptămînal, în fiecare vineri, împreună cu România liberă, are efectul unei întîlniri de gradul III: tonul e dubios de neutru, subiectele sînt periculos de pertinente, iar înfăţişarea publicaţiei e devastator de atractivă. E, practic, un ziar din altă lume, aterizat, nu se ştie cum, nu se ştie de ce, în România.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul? La Băgău, cu Florin Toma
Cîndva, prin toamnă, m-am culcuşit cu neştire de altceva la subţioara Ardealului, dată cu deodorant de lemn crud, de bălegar, de boabă de strugure strivită în teasc şi amirosind a pîine coaptă în frunză de varză pe vatra din curte.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
O intensă dezbatere sufletească
Oricît de mare a fost gerul de 24 ianuarie, de Unirea Principatelor (noi, pe vremuri, de 24 ianuarie ziceam că e şi luna unirii Principalelor, adică pe 7 era ziua ei, iar pe 26, ziua lui) mie, dacă-mi fluturai şi un tramvai sau un bancomat sau o sarailie, nu mi-a ieşit din minte, căci ea nu îngheţase complet, această sintagmă, sau paradigmă, sau parapantă: „liderul de suflet al românilor“.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Uichendist pe Kalinderu, Buşteni
Sîmbătă, ora 8,30, drum ca-n palmă, frig. Parcă stă să vină vîjul. Uite ninsoare blîndă şi mută. Aşa stînd vremurile în Sinaia, iau copilul şi-l duc pe Kalinderu, în Buşteni.

Parteneri

Cum să faci cafea acasă mai bună decât la cafenele jpg
Pune acest ingredient banal în cafeaua solubilă. Trucul care îi schimbă complet gustul, va semăna cu cea de la cafenea
Cafeaua este una dintre cele mai populare băuturi din întreaga lume, iar nenumărați români își încep ziua cu o cană de cafea solubilă. Însă, dacă ne dorim ca aceasta să aibă un gust la fel de bun ca băuturile de la cele mai exclusiviste cafenele, este important să folosim acest ingredient banal.
nicusor dan la ambasada romaniei din cehia png
Nicușor Dan încearcă să oprească apropierea PSD de AUR. Ce miză are mesajul președintelui
Declarația lui Nicușor Dan privind excluderea AUR de la guvernare vine într-un moment în care o eventuală colaborare între PSD și partidul lui George Simion este tot mai prezentă în scenariile politice pentru ieșirea din criză.
lavinia parva si stefan banica
Lavinia Pîrva, mesaj despre presiunea pe care părinții o pun asupra copiilor: „Și copilăria este viață”
Ștefan Bănică și Lavinia Pârva trăiesc o frumoasă poveste de dragoste departe de ochii curioșilor, cei doi fiind foarte atenți la momentele pe care aleg să le împărtășească din viața de familie. Alături de Alexandru, fiul lor în vârstă de șapte ani, artiștii reușesc să îmbine viața de familie cu cea
01 SOIRE DELEGATIE ROMANIA MECI POLONIA (1 10 2026) jpg
Hagi nu mai spune că vrea să câștige grupa: „Am spus-o înainte de pomană”
Cu o zi înaintea meciului cu Polonia, de la Varșovia, selecţionerul Gheorghe Hagi a declarat că principala problemă asupra căreia s-a lucrat în ultimele zile este faza defensivă. Cele două echipe au avut un start ratat în noua ediție a Ligii Națiunilor.
Echipe ultima șansă jpg
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Peisajele spectaculoase din Zhangjiajie au devenit fundalul unei lupte dramatice pentru cele trei perechi la Asia Express.
Dem Demetrescu si Bucuresti in vremea sa  Portret Muzeul Bucuresti si Delcampe jpg
Primarul „Târnăcop”, omul care a schimbat Bucureștiul. Dem. I. Dobrescu: „Lumea îmi spunea tătarul de la primărie”
Dem. I. Dobrescu a modernizat străzi și piețe ale Bucureștiului, dar demolările din mandatul său au atras și critici. Supranumit primarul „Târnăcop”, edilul a devenit personaj popular în România interbelică, dar și un subiect de satiră în presa vremii.
Henri Cihoski captura video TVR jpg
2 octombrie: Ziua în care s-a născut generalul implicat în „afacerea Škoda”, scandalul care a zguduit România interbelică
Data de 2 octombrie e legată de numele unor personalităţi precum Mahatma Gandhi, Paul Goma, Dan Spătaru și Sting, dar şi de Henri Cihoski, generalul implicat în Afacerea Škoda, contractul pentru armament care i-a adus României un prejudiciu uriaş.
cerere in casatorie
Îl iubea, dar nu voia să se mărite cu el. Ce a făcut o tânără după ce a fost cerută în căsătorie întrece orice imaginație
Poți să iubești pe cineva și, totuși, să nu fii pregătită să-ți construiești viața alături de el în forma pe care și-o dorește. O tânără de 22 de ani a trecut printr-o astfel de situație după ce iubitul ei, în vârstă de 24 de ani, a cerut-o în căsătorie în fața familiei, deși ea îi spusese în repeta
facturi
Cât din salariu se duce pe energie. România, printre țările europene unde factura apasă cel mai greu pe bugetul familiei
O gospodărie poate ajunge să aloce o parte importantă din venit pentru electricitate, gaze, energie termică și combustibili, chiar dacă își plătește facturile la timp. O analiză de specialitate arată că între 17% și 22% dintre gospodăriile europene depășesc 10% din venitul familiei.