Care partid democrat?
Prospect este revista care îmi aminteşte cel mai mult de Dilema veche, dintre toate pe cîte am pus mîna. De multe ori mă oftic că au mai multe resurse decît noi şi un public anglo-saxon răspîndit prin toată lumea, care e de multe ori mai numeros decît publicul nostru potenţial. Revista a apărut în 1995 - relativ recent dacă ne gîndim că funcţionează într-o ţară unde The Economist apare de un secol şi jumătate. Dar nici nu concurează cu săptămînalele britanice de ştiri şi analize, cum este Economist. Prospect joacă într-o ligă proprie şi de asta spun că e un fel de Dilemă englezească: nu e nici revistă academică, nici legată ombilical de realitatea imediată. Înoată cu graţie împotriva curentului care spune că presa de azi trebuie să dea cititorului mură în gură informaţie. Apare lunar, articolele sînt lungi, cu scris mult şi înghesuit, dezbaterea predomină, iar temele de acolo nu se regăsesc în restul presei. Mereu vrea să provoace, dar nu prin coperte ţipătoare sau anchete care bat spre tabloid, ci prin idei bine susţinute. În Anglia e considerată de centru-stînga, eu sînt de dreapta (cum mă demasca un vigilent săptămîna trecută la p. 2) şi nici eu nu înţeleg de ce îmi place atît. Poate pentru că, mare excepţie la stînga, nu îţi vinde gogoşi şi nu lasă nici o idee fără argumente solide. Chiar cînd articolele mi se par cu tentă, tot le citesc cu plăcere. Şi oricum, stînga din Prospect nu pune ideologia în faţa inteligenţei. Numărul din decembrie se deschide cu Obama pe copertă. Cover-story-ul se intitulează "The meaning of Obama". Unul dintre foarte puţinele articole favorabile lui Obama şi argumentate raţional pe care am putut să le citesc în această perioadă, într-o maree de articole-popcorn scrise de ziarişti-groupies. Michael Lind scrie despre dilemele noului preşedinte american şi despre cum se va transpune retorica sa în politici concrete. Cea mai interesantă parte a articolului vorbeşte despre diferitele aripi ale Partidului Democrat şi cum Obama va trebui să navigheze printre ele. Partidul Democrat de acum - arată autorul pe cîteva pagini - este un amestec de grupuri orientate spre teme singulare (feministe, pro-gay, pro-life, anti-arme, ecologişti), minorităţi etnice, sindicate din sectorul public şi grupurile pro-piaţă cîştigate de Bill Clinton, odată cu "a treia cale". Baza tradiţională - muncitorimea industrială şi sindicatele din industria privată - s-a subţiat dramatic şi, oricum, nu se mobilizează pentru partid. Marea majoritate pro-New Deal a lui Roosevelt nu mai există, iar "Obama, ca toţi candidaţii democraţi de după George McGovern în 1972, a cîştigat voturile unei minorităţi albe influente şi ale unei solide majorităţi în populaţia non-albă şi a pierdut în categoria albi-clasă muncitoare. E un partid de stînga ciudat, unde se aliază bogaţii progresişti cu muncitorii necalificaţi care lucrează pentru ei împotriva majorităţii muncitorimii". Articolul, altfel foarte cald la adresa lui Obama, oferă nişte sfaturi despre cum poate preşedintele să menţină o majoritate atît de pestriţă. Tot în acest număr, directorul David Goodhart scrie un articol despre mobilitatea socială în Marea Britanie şi pune faţă în faţă diverse studii, unele care spun că mobilitatea a scăzut în ultimele decenii, altele care spun că scăderea este nesemnificativă. Un articol la care am rîs cu poftă descrie pe larg blocajul financiar de pe piaţa artei contemporane, unde preţurile ajunseseră nesimţite în ultimii ani, iar artiştii produceau pe bandă. Problema este că astfel au invadat piaţa cu produse, iar preţurile pică dramatic acum. Iar criza asta nici măcar nu are legătură cu criza financiară mondială. Şi multe alte articole interesante. Majoritatea se găsesc gratis pe site-ul revistei: www.prospect-magazine.co.uk (C.G.)
