Bloca-v-aţi zilnic, în faţa casei. ca să nu mai ieşiţi pe stradă, de proşti ce sînteţi!
Ehe, băieţi şi fete, oricît de mulţi bani aţi pus pe voi, oricît de bengoşi sînteţi în maşinile voastre de tablă, aluminiu, piele şi auxiliare din ele, vi se întîmplă asta în fiecare zi. Vă blocaţi. Cred însă că mai rar o scenă ca aceea la care am asistat într-o sîmbătă seara, pe la opt, în subterana parcare de la mall-ul din Militari. Mai rar, dar tot mai des se vor întîmpla astfel de scene. Deci, cobor în subterană, îmi păstrez linia mea de drum, bucata mea de spaţiu legal, dar cum nu găsesc spaţiu nici la unu, nici la doi, bag un far spre etajul trei al subteranei. Subterană de maşini. Subterană umană. Dar nu, nu Dostoievski, nu, jevroşenie românească. Fiindcă dau să cobor spre nivelul interior şi cum pe banda cealaltă, de ieşire din mall, era blocat traficul, se ieşea mai greu cu căruţele, nişte băieţi şi fete nerăbdători din cale-afară s-au băgat pe banda mea, repet, bine marcată, cu vopsea, cu semn de săgeată de coborîre, vizibil. Şi cum eu stau şi nu mă mişc, băieţii şi fetele mă claxonează. Şi cum mi se pare mie că nu sînt la locul meu, privesc în spate, prin retrovizoare, şi văd că sînt unde trebuie, pe bucata mea de pămînt, pe viaţa mea cea mică şi urîtă, dar curată şi corectă. Deci, eram în drept pe partea aia. Cioflingarii ăia în Audiuri şi în patruoripatru ce credeţi că fac? Trag de volan să-mi împungă maşina. Bă, mă dau jos la ei şi le spun că au greşit-o. Zevzecii, nu, că nu este coborîrea pe acolo, eu sînt vinovat. Bă, panaramelor, nu vedeţi semnele? Le-am pus eu? O paraşută dintr-un patruoripatru vorbea la telefon şi mă înjura pe mine cu interlocutorul. Vacă, mi-am zis, vacă eşti şi i-am zis: "coboară, să vezi cît de toantă eşti". Ce era uluitor la aceşti nesimţiţi e că erau cu familiile în spate şi cînd eu le arătam semnele clare ale greşelii lor, tăceau. Copiii lor, mă întreb, ce credeau? Credeau oare în continuare că ta-su sau mă-sa are dreptate în orice situaţie? Şi ce m-a speriat, mi-a dat frison e că panaramoşii ăştia erau toţi tineri, subţiri, de firmă, oameni de succes, cum vezi prin reviste ţiplate. Ei, da, asta trebuie să te sperie. Nu, nu aveau faţa aia de mitocani, graşi, ascultînd manele, cu ghiuluri şi blănuri. Nu, erau periculoşi prin feţele lor dobitoc de tinere, cu familii aşezate, nefăcute pe interes, nişte dobitoci de tip nou, duşi cu turma la marile show-uri ale lumii greşite şi aplaudînd vîrtos fără limite propria cădere în greşeală. Ăsta e viitorul. Şi viitorul e să nu-ţi vezi nici măcar greşeala, marcată pe toţi pereţii, să nu ţi-o vezi, să taci şi cînd eşti bou, un bou pentru viitorul ţării. Adică, dă-o dracului de ţară, un bou pentru propriul tău viitor, cu care-i intoxici pe alţii, în subterane de unde nu poţi ieşi, dacă încalci chiar toate regulile.
