And the Oscar goes to...
După părerea mea, dacă ar exista un Oscar al revistelor, numărul din această lună al revistei National Geographic România ar merita să fie laureat la mai multe categorii. Pe scurt, ar fi un fel de Titanic, cu multe premii, laude şi lauri! "Blestemul aurului negru - speranţă şi trădare în delta Nigerului", un articol semnat de Tom OâNeill şi ilustrat cu fotografii de Ed Kashi, ar merita premiul pentru cel mai bun reportaj străin. O poveste cutremurătoare despre un paradox, despre o ţară subminată chiar de marea ei speranţă - petrolul. Avînd un ţiţei cu conţinut scăzut de sulf, jinduit peste tot în lume, Nigeria exportă pînă la 2,5 milioane de barili de petrol pe zi. Deşi este al şaselea exportator de petrol din lume şi cel mai mare producător din Africa, Nigeria rămîne în urma principalelor naţiuni petroliere în combaterea sărăciei. "Dintr-o potenţială naţiune-model, Nigeria a devenit o ţară periculoasă, dependentă de banii din petrol, cu oameni tot mai dispuşi să recurgă la corupţie, sabotaj şi crimă pentru a obţine o doză de bunăstare. Iar cea mai mare dezamăgire este că o jumătate de secol de extracţii petroliere în deltă nu i-a ajutat pe oameni s-o ducă mai bine. Dimpotrivă, ei sînt mai săraci, şi fără speranţă." Laureată a premiului pentru cel mai bun reportaj medical ar fi Jennifer Kahn, autoarea articolului "Reparînd inimi suferinde" (cu fotografii realizate de Robert Clark în timpul unei operaţii inovatoare de implantare a unei inimi artificiale, la Institutul Cardiologic din Berlin). La nivel mondial, bolile coronariene ale inimii ucid 7,2 milioane de oameni în fiecare an. Pentru a elimina această "epidemie globală ucigaşă", cardiologii pot prescrie medicamente, îşi pot sfătui pacienţii să îşi schimbe obiceiurile sau îi pot opera pentru a rezolva o problemă imediată. Peste toate însă, majoritatea încearcă să găsească cît mai multe răspunsuri la o întrebarea esenţială: "Cine provoacă atacuri de cord şi de ce?". "Alege orice ocean vrei. Există viermi care trăiesc în el. ş...ţ Unii sînt cît un vîrf de ac, dar anumiţi viermi-panglică se întind pe lungimi de aproximativ 60 de metri - cele mai lungi animale de pe pămînt. Unii filtrează apa pentru a se hrăni, alţii îşi urmăresc prada, unii îşi mănîncă neamurile şi au evoluat pînă la cel puţin 18 modalităţi diferite de a se reproduce, inclusiv rupîndu-se în bucăţi. ş...ţ Deşi rareori văzuţi, viermii şi-au găsit succesul în mare - şi fac ca marea să aibă succes." Darlyne A. Murawsky, cea care ilustrează articolul despre "Viermii nepămînteni din Hawaii", semnat de Jennifer S. Holland, ar merita cu siguranţă Oscarul pentru cele mai spectaculoase imagini! And the Oscar (of all Oscars) goes to... Alex Găvan, cel mai tînăr alpinist român care a reuşit ascensiunea muntelui sacru Cho Oyu (30 de km vest de Everest, 8201 m, al şaselea "optmiar" ca înălţime de pe Pămînt), fără butelii de oxigen sau şerpaşi. Un lucru deloc de neglijat, avînd în vedere că 7500 este limita aproximativă pînă la care alpiniştii se pot aclimatiza. "Peste această înălţime, începe Ťzona morţii»... În Tabăra III, cei mai mulţi dorm deja cu mască de oxigen pe faţă. 95% dintre cei care au reuşit ascensiunea vîrfului în sezonul acesta s-au folosit de butelii de oxigen şi şerpaşi." După cum povesteşte tînărul alpinist în articolul său, Cho Oyu "nu este un loc tocmai bun pentru a zăbovi", însă este cu siguranţă o lecţie de viaţă: "Să urci munţii din exterior înseamnă de fapt să urci munţii din interiorul tău, care sînt cu mult mai înalţi şi mai greu de urcat. Tot ce poţi să speri e că fiecare ascensiune te ajută să Ťcucereşti» un vîrf în interiorul tău. Să crezi că ai cucerit Cho Oyu ar fi o mare, mare vanitate...". ("La 24 de ani pe Cho Oyu" - text şi fotografii de Alex Găvan) ( R. T. )
