A da, a lua, a băga la loc
De curînd şi-a dat duhul, printre hîrtiile mele, un articol care nu depăşise faza embrionar creionară şi nu ajunsese la chipul unui titlu. În introducere, o bună treime, mă adresam direct preşedinţilor Franţei şi României, prim-miniştrilor, miniştrilor de Externe, ai Culturii, Secretarului general al Francofoniei, ambasadorului Franţei la Bucureşti, preşedintelui Institutului Cultural Român, preşedintelui Uniunii Scriitorilor, corespondentului lui Le Monde la Bucureşti, redactorului-şef al emisiunilor româneşti de la Radio France Internationale, dar şi directorului general al aceluiaşi post. Sub presiunea sobrietăţii şi a conciziei - la care ţin mai presus de toate -, am încercat să-mi stăpînesc vehemenţa în transmiterea unei situaţii indiscutabil scandaloase; am formulat deci: "Vă informez că, începînd din primele zile ale lunii noiembrie 2006 - şi la cîteva zile după încheierea sommet-ului francofoniei de la Bucureşti -, noi, abonaţii societăţii de cablu Astral, nu mai avem acces normal la postul TV5 Monde." Am citat imediat explicaţia semioficioasă, dar simplă şi precisă: "în urma sondajelor efectuate, TV5 nu se mai numără printre preferinţele majorităţii abonaţilor". Expuneam şi soluţia oferită la telefon de operatoarele firmei: "Cine doreşte să mai aibă acces se poate abona la un pachet separat de servicii, urmînd să se folosească de un decodor special". Mi-am permis o anume ironie, neocolind un precedent: "Într-o ţară în care se mai trăieşte conform expresiei Ťse dă», nu e prima oară cînd ni se ia fără menajamente un canal de informaţie şi cultură franceză; cu cîţiva ani în urmă, Ťni s-a luat» ARTE cu aceleaşi argumente strict comerciale; am protestat fără succes, nu ne-am adresat Excelenţelor voastre, ne-am pus speranţa în TV5 ca unic spaţiu, ca Ťultim ţărm» unde să ne mai bucurăm ochiul şi auzul de francofoni fideli". Încercînd să păstrez un stil şi un ton în care persoana să nu dispară în faţa personalităţilor, am continuat: "Mă reţin şi nu vă descriu pe larg cum a arătat ziua aceea cînd, deschizînd aparatul la ora 15, ora Bucureştiului (punct fix al existenţei mele...), pentru telejurnalul amiezii, am dat peste un canal de sport, bineînţeles! Nu vă amănunţesc cîte telefoane indignate au sunat în orele următoare, între noi, tevemondiştii; mă mulţumesc să vă relatez că, în acei termeni ai nădufului românesc, am convenit că Ťa venit vremea să ne ia şi Mezzo!» - telepostul pe care, nu vă ascund, îl prefer nu o dată CNN-ului sau chiar TV5-ului". În paragraful final, cred că m-am exprimat rezonabil: "Sînt conştient că, adresîndu-mă Excelenţelor voastre, calitatea de persoane oficiale vă va împiedica să interveniţi autoritar şi decisiv în hotărîrile unei firme private; sper totuşi ca pentru cîteva clipe să vă fi indispus, sentiment care, transmis de la nivelul autorităţii dvs., a avut deseori neaşteptate consecinţe benefice. În cel mai nefericit caz, demersul meu rămîne la vibrantul adevăr al lui Cyrano de Bergerac: Câest bien plus beau lorsque câest inutile". Primul impuls a fost acela de a nu transcrie acest text pe curat, cu pixul, spre publicare; nu era excesiv să mă adresez şi lui Chirac, şi lui Băsescu, miniştrilor francezi şi români, pentru un telefleac din punctul de vedere al Terrei rotite în jurul Soarelui, al norilor lui Musil? Nu s-ar fi putut înţelege că-mi "torn" ţara, Occidentului? Am renunţat la personalităţile franceze, dar şi aşa, doar între românii mei, nu m-am simţit bine: lucra scrupulul meu de a nu mă pune în fason, de a nu mă exprima cu acea culpabilă lipsă de solemnitate care, de mic, mă torturează. Am intrat într-o nouă fază atunci cînd o bună prietenă a încercat să mă convingă a-i urma exemplul de resemnare, adică să mă duc la agenţia Astralului şi să mă abonez la noul pachet de servicii, aşa cum făcuse ea; nu m-a convins. Un instinct de reporter hîrşit în rele îmi cerea să mai aştept. Într-o bună dimineaţă, m-a pălit ideea de a-l suna pe dl Ralu Filip, preşedintele CNA-ului. Dînsul era unul din tenacii corespondenţi ai "Curierului" revistei Cinema, înainte de â89, concurînd în notorietate cu Kolea Kureliuc din Măriţeia Mică şi G. Bruckmaier din Suceava; am început investigaţiile pentru a-i găsi telefonul, dar exact în acele clipe, un alt francofon frustrat m-a sunat ca să mă întrebe dacă l-am citit pe Ralu în Ziua. Am deschis ziarul, era un interviu al domniei sale în care dezvăluia că anomalia cu TV5 în România ajunsese la Paris în atenţia vexată a unor politicieni francezi; m-a luat acel "hopa!" de pe vremea cînd uneori zumzăia prin Bucureşti că Ceauşescu o cam încurcase pe plan extern. Nu se poate uita acel "hopa". Peste un timp istoriceşte foarte scurt, un prieten mi-a dat un coup de fil: "Deschide televizorul... au băgat la loc TV5-ul!". Aşa era: l-am găsit şi, într-un elan creator, mi-am potrivit pe acordurile unui oratoriu de Haendel strigătul meu interior: "Glorie, glorie, glorie verbului românesc a băga!".
