666 la 6.6.06

Ziua satanică de 6.6.06 mi-am început-o studiind, cu creionul în mînă, codul de reguli, mai mult decît precise, stabilit de savanţi în revista New Scientist, cu privire la "fenomenul bătrîneţii şi longevităţii"; nu aş fi fost atît de capsat dacă nu aş fi citit că acest cod are ca ţel "asigurarea unei vieţi nu numai lungi, dar şi fericite"; cu toate că nu-s un om recent şi fericirea este pentru mine o idee prea modernă şi prin urmare discutabilă, aş fi un ipocrit, deplin transparent, dacă nu aş recunoaşte că problema nu m-a lăsat rece. Deci: 1) exerciţii fizice şi psihice, zilnic - răspuns: fizice mai nimic, chiar dacă fac un mers de 20' pe stradă, psihice, din plin, dacă mă gîndesc la remuşcări, un adevărat mers pe pereţi; 2) un stres redus ca durată şi intensitate (bingo!), foame (ei, nici chiar aşa, regim alimentar demn, fără sare şi dulce), anumite privaţiuni (OK!); 3) suportarea unor acţiuni negative - aferim; 4) căsătoria - prea bine, sînt la a treia, cu adevărat "Eroica"; 5) schimbarea conjuncturii - perfectă, de la 22 decembrie 1989 încoace; 6) locul de muncă - dilemă veche rezolvată; 7) consum moderat de băuturi spirtoase - nici o problemă, nici un strop de vodcă/whisky, doar tărie de Biborţeni şi Dorna; 8) jocuri pătimaşe, fără excese - poker şi belotă impecabil, bridge lamentabil, scrabble o dată pe săptămînă cu un prieten bun; 9) rezolvarea rebusurilor - de mic copil, dezgustat azi de integrame; 10) activităţi de colecţionare a indiferent ce... - nu chiar a indiferent ce, dar tăieturi din ziarele ultimilor 50 de ani, bileţele de amor sau cioturi de creion se pot găsi la mine din abundenţă; 11) oxigenarea prin multe plimbări în aer liber, parcuri sau păduri - pas; 12) a nu evita doctorul la prima suspiciune de boală - pas; 13) călătorii sau învăţarea limbilor străine - pas; 14) acomodarea cu ultimele noutăţi tehnice... - să avem pardon, nu mă lasă acest creion; 15) suprema: fiţi permanent fericiţi şi zîmbiţi cît mai mult! - oriunde apare cuvîntul "permanent" fac urît şi mă ia un stres deloc redus ca durată. Dacă număr exact, cu aceste 15 indicaţii preţioase îmi merge mai bine decît cu cele 10 porunci. Acolo am un procentaj de 20% realizări (să nu furi, să nu ucizi), pe cînd aici am peste 50%. Răsplătit probabil pentru lipsa mea de ipocrizie, Serviciul Mondial de Organizare a Coincidenţelor (că doar nu TVR Cultural, care nu a anunţat cum se cuvine capodopera) mi-a dăruit, în seara aceleiaşi zile de 6.06.06, King Kong. King Kong-ul original, cel din 1934, care îngrozea - cu un imens succes - lumea toată, mai puţin pe maică-mea care îşi punea degetele în urechi auzind ce oribilităţi se petreceau în filmul ăsta. După 72 de ani, am trecut repede peste întrebarea dacă-l văd prima oară. Probabil că nu. King Kong este o zeitate, 3/4 maimuţă, 1/4 om, un monstru enorm, cu puteri uriaşe, la care se închină înfricoşaţi băştinaşii unei insuliţe pierdute printre oceane. O expediţie hollywood-iană, cu un regizor impresar hulpav după succese, descinde pe acel tărîm ca să filmeze bestia aproape umană; printre albii civilizaţi, avem şi o domnişoară, Ann, o frumuseţe bănăluţă azi, dar iar nu contează, care, în asaltul pentru cucerirea lăcaşului infernal unde trăieşte fiara, cade chiar în ghearele ei. King Kong, acest 666 (numărul fiarei!), nu o va zdrobi, ci se va îndrăgosti de ea, căci are şi el nervi, nări, ochi, cord; pentru a o păstra, mică, micuţă, cît o păpădie între labele lui, îi va rupe maxilarele unui brontozaur, va face ferfeniţă un pterodactil excitat şi, după fiecare biruinţă (trucată cu o naivitate buimăcitoare, de un efect terifiant!), se va bate bubuitor cu pumnii în piept, ca un copil prost, dar mîndru de sine; e gestul lui paralizant de înduioşător. Fata îi scapă totuşi printre degete, fuge şi ajunge la cei cîţiva vaporeni rămaşi în viaţă şi atunci 666 devine imprudent: iese din cetatea/jungla sa şi o caută pe plajă. Unde va fi atacat şi anesteziat cu gaze toxice, va cădea pe lat şi pe lung şi va fi prins în lanţuri, dus cu vaporul pînă la New York, expus într-un show gigantic drept ultima grozăvie a lumii. Sigur că nu-i gata, căci Kong iubeşte, orice s-ar zice, ca un nebun. În plin spectacol, pitecantropul în tranziţie spre om simte că Ann e pe acolo, îşi sfărîmă cătuşele din oţel masiv, face praf teatrul, scapă pe Broadway, distruge metroul, vagon cu vagon, şi dacă nu o găseşte începe să urce pe blocuri, etaj cu etaj, pînă o miroase într-un apartament; o răpeşte şi, ţinînd-o la pieptu-i înfiorător, escaladează cu ea Empire State Building-ul pînă în vîrf. Avioane îl atacă şi el le prinde din zbor, ca pe muşte; se trece la mitralierea lui din văzduh şi, în fine, va cădea de acolo, în eternitate, ca o biruinţă a cinema-ului, a basmelor lui imposibil de citit în cărţi, căci de aceea l-am inventat: ca să-l vedem pe King Kong îndrăgostit. Fericirea e să vezi într-o zi filmul King Kong, îngrozindu-te şi amuzîndu-te, indiferent cîţi ani ai, 4, 40 sau 80. Pentru o zi satanică, cred că e o ipoteză corectă.