Stînga
Se dedică Indymedia.org/ro Pentru că. Cine vrea să fie sărac? Cine-şi propune, cu bună ştiinţă, să tragă mîţa de coadă? Aţi cunoscut vreun om (femeie sau bărbat) care, de mic, şi-a propus să nu reuşească în viaţă? Care să-şi fi spus: "Cînd mă fac mare, vreau să fiu sărac!"? Aţi dat peste vreun caz de dedicaţie consecventă întru sărăcie? (Nu vorbesc de cîţiva ţicniţi sau de cei cu vocaţie religioasă.) Apropo. Stînga nu e decît o extensie a creştinismului. (Părerea mea.) Care a scos în faţă o ficţiune (= Sufletul), iar ceilalţi au rostogolit-o 2000 de ani ca nişte copii un cerc gol. Fără marele capital de simpatie cunoscut de Suflet (îmi scapă de ce; probabil, pentru că foarte mulţi se autosugestionează că-l au?) nu ar exista nici doctrină religioasă, nici doctrină de stînga. Ideea că tre' să-i ajuţi pe săraci. Care nu se pot ajuta singuri, pentru că au două mîini stîngi. Nu trebuie să fii sfînt (= două inimi stîngi) ca să-i ajuţi; nici Maria Antoaneta n-a reuşit să-i "ajute singuri": săracii, săracii de ei, n-aveau pîine, dar nu mîncau nici cozonac, ţţ-ţ... E cea mai comică chestie din istoria omenirii: Marie-A a zis-o cu convingere, din suflet, săraca, pentru că era o toantă; dar astăzi, cînd ştim, replica sună cool. Ideea e s-o spui cu un ton de nonsens total - cu subînţelesul: "Nu, n-avem inimă, dar avem replici brici!" O chestie ca asta e aur curat. În plus, înfurie pînă la apoplexie pe toţi oamenii de suflet. Sau de stînga. Colegul Sever V. a scris, acum cîtva timp, un articol în care se plîngea că-i lipseşte partea stîngă a fiinţei lui. Sever arunca idei, dar finalul articolului era numa' lacrimă. Altfel spus, pe coadă, era de stînga: stînga e - prin definiţie - lăcrămoasă. E o doctrină construită pe muci. Cum să fii de stînga (sau bun creştin, for that matter) dacă nu dai apă la şoareci? Ca să te angajezi, mai întîi tre' să tragi un plîns zdravăn pentru toţi săracii lumii - ca-n filmele americane, cînd, după un necaz, o nenorocire, întotdeauna se găseşte cineva să-ţi pună o mînă pe umăr, spunînd: "Dă-i drumul! O să-ţi facă bine..." Se pare că "face bine" să te smiorcăi - terapeutic vorbind. Calmează. Rezultă că stînga e o doctrină-distonocalm: chiar dacă ştii (şi, dacă nu eşti idiot, ştii) că nu poţi ajuta toţi săracii lumii, dă bine să verşi o lacrimă pentru ei. Să arăţi că îţi pasă (altă replică de film american). Să fii alături. Să te implici: altermondialism, ecologism... Sînt atîtea lucruri de făcut. Poţi şi să scrii (doar), deşi, pe urmă, cineva ar trebui să şi citească (totuşi). Vezi Mizerabilii lui, hélas, Victor Hugo. Ce plictiseală! Preferabili în varianta musical. La Londra. Dacă-ţi dă mîna. Sincer, mie nu-mi lipseşte. Partea stîngă, vreau să zic. Adică, îmi lipseşte cu desăvîrşire, dar nu-i duc lipsa. Am o cantitate limitată de sensibilitate, pe care-o păstrez pentru vizionarea filmelor. Ca atare, nu vărs nici o lacrimă cînd văd cîtă sărăcie e pe lume: logic, nu toată lumea poate să fie bogată. Săracii sînt precum gay-ii, impotenţii sau sterilele - semn că există un echilibru. Nici prin cap nu-mi trece să-l schimb. Şi nu pentru că, "acolo Sus", ar exista Doamne-Doamne (nu cred nici în ficţiunea asta - deşi, pe de altă parte, nu se ştie niciodată), ci pentru că, aici jos, Bunătatea e supraevaluată. P.S. Vreau să protestez. Nu împotriva lui Leo, el trebuie luat doar ca atare. Dar vreau să apăr onoarea Mariei-Antoaneta. Care nu a spus chestia cu cozonacul, e o legendă. Şi nici nu era o toantă, a suferit şi a sfîrşit ca o mare doamnă. (C. G.) Ader întru totul la aserţiunea colegului C.G. privitoare la IQ-ul Mariei-Antoaneta. (D. S.)
