Parcul Bordei

Cînd scriu aceste rînduri nu ştiu încă soarta Parcului Bordei, pe care era vorba să o decidă ieri Consiliul municipal, la a treia reexaminare a unei situaţii extrem de încîlcite. Cu alte cuvinte, de această hotărîre depinde dacă bucureştenii vor continua să se bucure şi în viitor de oaza de verdeaţă pe care au format-o pînă acum, pe malul lacului Herăstrău, cele 33 000 de metri pătraţi revendicate de Costică Constanda. Pe lista monumentelor istorice din 2004 figurează Parcelarea Jianu-Bordei (Uzinele Comunale Bucureşti), care se întinde între str. Armindenului, str. Jean Monnet, B-dul Mircea Eliade şi B-dul Aviatorilor. Acesta este cartierul construit în 1936 după planurile arhitectului Octav Doicescu şi pentru care s-a sacrificat partea de sud a parcului numit în 1923 "Herăstrău vechi". Restul, care se întindea pe ambele laturi ale şoselei ce aleargă spre Băneasa, a făcut parte din Parcul Naţional purtînd numele lui "Carol al II-lea", înainte de a se chema "I.V. Stalin". A fost atunci ultima oară că s-a redus suprafaţa destinată unui parc, pentru a extinde zona rezidenţială. Ideea de a asana terenurile prin care şerpuia Colentina, de la o baltă la alta, şi de a constitui astfel un spaţiu de recreere pentru locuitorii Capitalei, era mult mai veche. Legea în acest scop datează din 1910 şi lucrările pentru aplicarea ei, conduse atunci de arhitectul Süsskind, au început imediat după aceea. De fapt, era o adevărată tradiţie, cunoscută din diverse mărturii din secolul al XIX-lea, ca bucureştenii să vină să petreacă acolo, cu prilejul sărbătorilor de primăvară. Cum scrie Ferdinand Lassalle în 1857: "Pe amîndouă părţile şoselei, parc verde, în care cîntă muzica militară". Obiceiul se păstrase cumva pînă în vremea noastră: cine n-a fugit de la defilarea de 1 Mai, ceea ce era mai uşor după ce treceam de piaţa tribunelor, ca să coboare spre lac pe una din aleile de lîngă Studioul "Sahia"? Cazanele de "crenvurşti" şi cîte o tejghea improvizată, la care erai îmbiat să-ţi tragă bileţelul de zodie un şoricel alb ("şoricelu‘ american"!), refăceau atmosfera de petrecere populară. Copacii ale căror crengi se bolteau deasupra perechilor de tineri care se refugiau acolo, zac acum grămezi. Unul din parveniţii de astăzi, poate un om de paie pentru cine ştie ce alte forţe financiare, apare în 2003, cumpără de la descendenţii proprietarilor dreptul încă litigios pentru o suprafaţă de 18 ha, în zona unde avea să se construiască Satul Francez, şi cîştigă procesele de retrocedare. Dîndu-şi seama că afacerea e interesantă, Primăria generală îi propune un schimb. Încep acum peripeţii judiciare ciudate, cel puţin aşa cum le-a relatat presa. Ca să plece din Satul Francez, investitorul acceptă un teren relativ echivalent în Parcul Bordei, unde are de gînd să clădească un ansamblu de vile de lux şi un hotel. El se pune pe treabă ca să despădurească malurile lacului. Victimele acestui masacru sînt deocamdată o sută de arbori tăiaţi (atenţie, vă rog!) cu aprobare de la Direcţia de Protecţie a Mediului de la Primăria Bucureşti. Semnătura este a dnei Sulfina Barbu, care, pentru competenţa întru ecologie dovedită astfel, a devenit apoi ministru al Mediului. Deşi n-are dreptul să defrişeze mai mult de 15% din suprafaţa proprietăţii, Constanda pretinde 30% pentru construcţii şi declară că 70% vegetaţie e destul, ca şi cum n-am şti cît valorează asemenea asigurări. Faţă de ideea nefericită cu schimbul, proteste şi procese s-au ţinut lanţ. La sfîrşitul anului trecut, s-a căutat o soluţie de compromis: ca să se oprească distrugerea parcului, Costică Constanda e trimis înapoi de unde a venit, adică binevoieşte să ia înapoi o parte din Satul Francez, cu o răscumpărare la care municipalitatea ar consimţi, din care s-ar scădea despăgubiri pentru investiţiile pe care ea le-a făcut între timp acolo (nu şi pentru tăierea copacilor, fiindcă omul era în dreptul său de proprietar). Aşadar, Primăria generală are de ales între a cheltui o sumă enormă, pentru prostia din 2003, sau a lua decizia impopulară de a ceda definitiv unul din cele mai vechi parcuri ale oraşului. În ultima vreme, PNL Bucureşti a propus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a tuturor terenurilor aflate în proprietate particulară în parcurile Floreasca, Bordei şi Herăstrău, preţul acestora avînd a fi evaluat în instanţă. Altă propunere a fost clasarea ca sit istoric, ceea ce se poate justifica prin vechime şi prin valoarea urbanistică/peisagistică. Orice s-ar alege pînă la urmă, rămîne că, în Bucureşti, ca şi în toată ţara, lupta pentru interesul comunităţii nu izbuteşte să descleşteze menghina unor interese particulare care, de cele mai multe ori, sînt ale unora care au descoperit doar azi ce dulce e proprietatea.