O ticăloşie
Acum două săptămîni, în nr. 145 al Dilemei vechi (3-9 noiembrie), am scris despre Casa părăsită. Adresa ei este nr. 1 de pe strada Theodor Ştefănescu. Pe lista actuală a monumentelor istorice nu apare; figurează în schimb alte trei clădiri de pe aceeaşi stradă: liceul comercial "N. Kretzulescu", biserica Sf. Nicolae - Negustori şi încă o casă (nr. 4), vag datată "sf. sec. XIX - prima jum. sec. XX". Autorii listei nu s-au ostenit să găsească o dată mai precisă, după cum neglijenţa lor a lăsat, în Capitală şi în ţară, multe monumente neînregistrate. Spuneam că acea casă este un superb exemplu de arhitectură bucureşteană (cca 1880?), aflat acum într-un hal fără hal de dărăpănare duşmănoasă. Aceasta putea să însemne că e "revendicată", adică a nimănui, deci lăsată pradă vagabonzilor, sau că cineva care a pus ochii pe ea o lasă să se distrugă pentru a putea să evacueze ruinele şi să exploateze terenul. La colţul cu bulevardul Hristo Botev, aproape de răspîntia cu Calea Moşilor, e de presupus o valoare considerabilă. Săptămîna trecută, casa a fost incendiată. În interiorul etajului, pereţii sînt înnegriţi de fum, tabla acoperişului desfundat ridică spre cer o aripă neagră. "A fost foc mare", spun vecinii. Tot ei dau vina pe ţiganii care se zice că s-ar adăposti noaptea acolo şi care au îngrămădit împrejur muşuroaie de deşeuri, fără să le pese de pancarta care interzice "depozitarea gunoiului". Pe unde intră homleşii, dacă uşa e zidită? Pe geamurile sparte de la parter... Eu nu i-am văzut: casa e pustie în timpul zilei. Poate că ei nici nu există, dar prejudecata comună nu poate trăi fără ei. Coincidenţa este prea mare. Puteţi crede că locatarii nocturni ai casei citesc Dilema veche şi că, impresionaţi de această lectură, au făcut un foc de tabără? Nu-i nevoie să fii Barnaby ca să ghiceşti că cel care se pregăteşte să cumpere terenul după demolare, ca să construiască acolo un bloc, s-a speriat că locul intră în atenţia publică. De curînd, Ministerul Administraţiei şi Internelor s-a obligat, prin lege, să constituie un corp de poliţişti care să reacţioneze la orice vătămare s-ar aduce monumentelor. Nu e datoria lor, a acestor supraveghetori ai situaţiei patrimoniului, să intervină? Bine, să zicem că, deocamdată, casa din Theodor Ştefănescu, nr. 1, nu este înscrisă ca monument istoric. Dar poliţia obişnuită e datoare să ia măsuri ca să nu se mai repete un "accident" - dacă n-a fost intenţionat - care pune în primejdie şi clădirile din apropiere. Adevăratul pericol există în altă parte: dacă un răufăcător profită de acest statut de no manâs land al clădirii, ca să obţină demolarea ei. O problemă asemănătoare se pune şi pentru cele două case, tot atît de frumoase şi cam de aceeaşi vîrstă, care se află de o parte şi de alta a începutului străzii Negustori. Una din ele e despărţită de trotuarul bulevardului Botev printr-o grădină părăsită, cu un bazin secat şi cu sticle de plastic aruncate peste gard, pe covorul de frunze îngălbenite. Amîndouă sînt de la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi catalogate ca monumente istorice: din fericire, sînt închise şi n-au ajuns încă în starea de decădere a vecinei lor. Cîte alte case, naţionalizate acum 60 de ani, au rămas fără stăpîn! De pildă, în colţul Căii Griviţei, numerele 2-4 de pe Buzeşti, unde era, la parter, o librărie; clădirea a fost incendiată de chiriaşii statului, ca să capete locuinţe mai confortabile (de atunci s-au mutat în Ferentari!). Ceea ce se întîmplă acum, aici, s-a petrecut în Franţa, după Revoluţie. O mulţime de castele au fost declarate proprietate naţională cînd nobilii au emigrat, dacă nu fuseseră chiar ghilotinaţi, şi pe urmă le-a cumpărat pe nimica "banda neagră" a speculanţilor de terenuri care, dărîmîndu-le, vindeau piatra veche, înainte de a clădi altceva.
