Casa părăsită

Numai Dumnezeu ştie cîte case din Bucureşti sînt părăsite şi lăsate să se macine în mizerie. Uneori, este un mod de a pregăti demolarea, aşa cum cîte un ticălos prinde pică pe copacul care-şi scutură frunzele în curtea lui şi atunci îi toarnă acid sulfuric la rădăcină pentru a primi, după ce s-a uscat, aprobarea să-l taie. Şi distrugerea arborilor trebuie socotită o crimă împotriva oraşului nostru, dar, în această privinţă, situaţia e prea gravă ca să fie expediată acum în cîteva rînduri. Clădirea despre care mă simt dator să scriu se găseşte la colţul bulevardului Hristo Botev cu strada Theodor Ştefănescu. Fără exagerare, a fost una din cele mai frumoase case din Bucureşti, deşi halul de dărăpănare în care a ajuns arată un dispreţ ca pentru cea mai nenorocită cocioabă. Intrarea impunătoare, între două coloane neoclasice, este zidită (ca să nu se adăpostească peste noapte poporul străzii). Ferestrele deschise în bătaia vîntului şi a ploii, mansardele sfărîmate, burlanele ciuntite, din care se preling dîre negre peste tencuiala scorojită. Acoperişul s-a prăbuşit înăuntru, aşa că etajul se cască spre cer. Nobila faţadă se întinde de-a lungul străzii Theodor Ştefănescu, către bulevard avansează o terasă sprijinită pe trei arcade, de o eleganţă fin de si