Atenţie! Pericol de prăbuşire

Ce-şi poate dori cineva mai mult decît să i se ridice o statuie chiar în faţa casei în care a trăit? E adevărat că, de obicei, omul nu mai e acolo ca să-şi contemple monumentul menit să-l înfăţişeze posterităţii, aşa că vanitatea îşi găseşte doar o satisfacţie postumă. Există şi excepţii: Victor Eftimiu, cînd locuia lîngă Cişmigiu, îşi pusese bustul în grădiniţa de sub fereastră, despărţită numai printr-un grilaj de tufişurile parcului, şi Agepsina Macri, actriţa cu care era căsătorit, îşi întreba servitoarea: "Azi l-ai şters de praf pe domnu’?". După moartea lui Luigi Cazzavillan (1852-1903), recunoştinţa urmaşilor nu s-a manifestat doar prin cavoul de la Bellu, construit de arhitectul A. Clavel, ci şi prin bustul de bronz, înconjurat de o fîntînă, în mijlocul unui scuar din vechiul Bucureşti. Acea răspîntie a străzilor Transilvaniei şi Temişana - nume patriotice în România dinainte de primul război mondial, pe care N. Petraşcu se lăuda că le-a ales! - şi-a recăpătat aspectul cochet prin grija arhitectei Alexandra Chiliman şi a soţului ei, primarul sectorului 1. De jur împrejurul bazinului, tuya şi flori, pe marginea aleilor curate, străjuite de felinare, totul formează un decor bine lustruit, potrivit pentru bunici care-şi supraveghează copiii aduşi la joacă. Ba chiar, ca în străinătate, o pancartă informează trecătorii despre meritele ziaristului de odinioară. Pe coloana care susţine bustul, cuvintele "patriot activ şi binefăcător" explică inscripţia modestă: "LABOR", desigur virtutea prin care defunctul a fost vrednic de respectul nostru. Acest italian, fost soldat al lui Garibaldi, s-a stabilit aici şi, în 1888, a înfiinţat Universul, cotidian de mare tiraj, într-o vreme cînd în Capitală mai apăreau vreo cinsprezece gazete în fiecare dimineaţă (nu numai în româneşte, ci şi în limbile franceză, germană, maghiară, greacă şi idiş). Mîndria întemeietorului era că, spre deosebire de restul presei, care slujea ori Guvernul, ori opoziţiile, tradiţie căreia nu i-am întors încă spatele -, Universul - păstra o atitudine neutră, distribuind informaţii, mai degrabă decît opinii. Înainte de a i se clădi, de către Stelian Popescu, palatul din strada Brezoianu, Universul îşi avea sediul într-o clădire lungă, cu un singur etaj, în Calea Dorobanţilor, nr.8. Acolo erau şi birourile redacţiei şi, la început, locuinţa lui Cazzavillan. Casa pe care acesta şi-a construit-o mai tîrziu, pentru a lăsa la vechea adresă doar jurnalul, se află la colţul străzii Temişana, la nr.4. Un măreţ palat veneţian eşuat în Bucureşti, atît de ruinat încît, peste coloanele torsadate şi ferestrele gotice, atîrnă o cîrpă bătută de vînt pe care scrie: "Atenţie! pericol de prăbuşire". Unite printr-o scară surpată, între uşi cu geamurile sparte, cele două corpuri de clădire cu faţada spre bust şi fîntînă sînt însăşi imaginea neglijenţei şi a mizeriei. Aripa de după colţ este însă locuită şi pare să fi păstrat fresce în interior. Calitatea de monument istoric, de data asta înscrisă pe listă, a apărat pînă acum casa, de demolare. Probabil, ea aparţine cuiva care n-are mijloacele de a o restaura, dar atunci datoria aceasta revine statului, care ar putea începe prin a expropria, cu o despăgubire limitată la un nivel rezonabil. Altfel, clădirea va avea aceeaşi soartă ca fosta şcoală a coloniei italiene, de partea cealaltă a piaţetei, pe care a dărîmat-o chiar proprietarul, care este Ambasada Italiei. Ar fi păcat să nu se întregească reabilitarea acestui fragment din vechiul oraş. În încheiere, o nedumerire. Bustul este opera sculptorului Filip Marin, care a murit în 1928. Comparîndu-l cu o fotografie din 1906, am rămas perplex. Atunci avea barbă, n-o mai are, dar, în schimb, poartă mustaţa răsucită ţanţoş. Cîte se mai pot întîmpla într-o sută de ani!