Acum o suta de ani în Bucureşti

Alături de observaţii de fiecare zi privind degradarea oraşului nostru, aici va fi vorba, măcar uneori, de cărţile care au ceva de spus despre înfăţişarea de altădată a Capitalei. De aceea, avem datoria de a semnala splendidul album apărut acum cîteva zile, Bucureştii în imagini în vremea lui Carol I. Colecţia de fotografii de la Biblioteca Academiei a fost cernută cu răbdare şi competenţă de domnul Emanuel Bădescu, autorul comentariilor care însoţesc ilustraţiile. Multe din imagini (în total, peste 250 în primele două volume) erau inedite, pe cînd altele au fost reproduse din cartea lui F. Damé, publicaţie oficială prilejuită de jubileul din 1906. O introducere istorică foarte consistentă i se datorează profesorului Ion Bulei. Stelian Ţurlea, în al cărui Ziar de duminică au fost culese, cinci ani la rînd, aceste documente, a îngrijit luxoasa ediţie şi semnează cuvîntul înainte. Ca unui expert în istoria fotografiei în România, dlui Bădescu i s-a încredinţat sarcina de a prezenta viaţa şi opera artiştilor care au lăsat mărturia lor despre dezvoltarea oraşului, de la Angerer şi Szathmary pînă la Duschek junior, Al. Antoniu sau Stelian Petrescu. Desfăşurîndu-se în ordine cronologică, acest preţios material iconografic reflectă progresele modernizării într-o epocă de mare dinamism urbanistic, pînă la primul război mondial. Bineînţeles, din comparaţia între mahalalele Calicilor sau Flămînda şi noile palate din preajma anului 1900 (Poşta, Facultatea de Medicină, Casa de Economii şi Consemnaţiuni) nu poate ieşi decît impresia unui marş precipitat spre Occidentul model. Capitala regală a "latinilor de la Dunăre" întorcea spatele trecutului ei. Dar aceasta s-a făcut prin demolarea necruţătoare a clădirilor care, prin aşezarea sau stilul lor, contrariau proiectul inovator. Ceea ce mă impresionează pe mine este că majoritatea fotografiilor reprezintă străzi şi case care au dispărut. În trei etape, dintre care doar cea dintîi are scuza că nici în Europa apuseană valoarea monumentelor istorice nu era încă statornicită pe deplin. Demolările au început către 1880, ca urmare a unui program de restructurare a centrului. Le-au căzut victime Turnul Colţei, hanul Şerban-Vodă şi hanul Zlătari, bisericile Sf. Ioan cel Mare, Sf. Sava, Sărindar, Caimata şi Stelea, marile case boiereşti Văcărescu, Cornescu, Bărcănescu, Hagi-Moscu, Greceanu, Creţeanu, vechea Cameră a Deputaţilor şi Monetăria. Nu e deloc puţin. Deceniul lui Carol al II-lea a fost şi mai radical, înlăturînd chiar din ce se construise în anii primului rege: hotelurile Metropol şi Imperial, hanul Kretzulescu, casele Marghiloman, Turnescu, Rioşanu. Despre ce s-a nimicit sub regimul comunist s-au scris cărţi întregi. Aici va fi de ajuns să amintim numai monumentele a căror imagine figurează în acest album: spitalul Brâncovenesc, Morga, biserica Albă-Postăvari, şcoala Adrian, casele lui Maiorescu şi C.A. Rosetti... Memoria oricui poate prelungi această listă. Mai uimeşte un lucru în perindarea fotografiilor: spaţiul ocupat de vegetaţie, lărgimea grădinilor şi a curţilor, a străzilor chiar, în raport cu circulaţia, limitată atunci la trăsuri ("la bulivar, birjar, la bulivar!") şi la rusticele căruţe. Între casele joase, dominate de silueta zveltă a bisericii Sf. Spiridon Nou, ochiul se odihneşte pe smocuri stufoase de verdeaţă. Surprinzînd cotidianul, imaginile care se acumulează de-a lungul unei jumătăţi de secol conturează clar destinul Capitalei. Textele care le comentează sînt în general corecte, deşi urmărite de o adevărată obsesie a francmasoneriei. Pe alocuri, mai şi şchioapătă. Reparaţia clopotniţei de la Radu-Vodă nu avusese loc pînă în 1916, dată la care Catul Bogdan a desenat ruina. Arnotenii lui Mateiu Caragiale nu sînt "dificil de identificat": este vorba de familia Văcărescu. Palatul Funcţionarilor Publici din Piaţa Victoriei a fost bombardat, nu dărîmat de cutremurul din 1940. Despre casa doctorului Vitzu se ştie că avea să fie demolată în 1907. Nu din "ură faţă de trecut" a fost ales locul Colegiului Sf. Sava pentru a construi Universitatea, ci ca să sugereze continuitatea. Al treilea volum este consacrat Expoziţiei din 1906. El cuprinde ilustraţiile din albumul oficial, al doctorului Al. Zaharia, precedate de lămuriri despre lucrările din Parcul Carol. Cine adaugă aceste explicaţii este domnul inginer Nicolae Noica, din a cărui iniţiativă energică s-a pregătit tot ansamblul documentar care ni se oferă astăzi. Primele imagini (un cîmp pe care păşteau vacile şi bivolii, apoi cele dintîi clădiri ce se ridică) sînt urmate de "palatul Artelor", "pavilionul regal", "turnul lui Ţepeş", "arenele romane" etc. Pozele compun un oraş fantastic, în care s-a îngrămădit o ţară. Fără îndoială, decorul construit la Filaret a avut o mare importanţă pentru definirea identităţii româneşti, a naţiunii unitare (fiindcă erau invitaţi şi vizitatori din Basarabia şi Ardeal). Avînd numai amintirea de pe cărţile poştale, nu ne dădeam seama pînă acum ce muncă s-a depus pentru a afirma rezultatul celor 40 de ani de administraţie şi educaţie. Avem astfel, nu o publicaţie festivă oarecare, ci o carte de învăţătură.